Pentru aprobarea proiectului „Consolidare și eficientizare energetică - Reabilitare și modernizare a Colegiului Național «Costache Negri» - corp C1”, și a cheltuielilor necesare, consilierii locali ai municipiului Galaţi sunt convocaţi, marţi, 10 februarie, în şedinţă extraordinară. Pentru executarea lucrărilor, este în desfăşurare o a doua licitaţie, după ce prima procedură a fost anulată.
„Clădirea Colegiului Național «Costache Negri», cu o vechime de aproape 130 de ani, necesită lucrări ample de modernizare și consolidare. În acest scop, vom depune un proiect estimat la aproape 20 de milioane de lei pentru a obține fonduri europene, iar între timp am lansat în licitație contractul de lucrări”, anunţa Primăria municipiului Galaţi, în iunie anul trecut, despre proiectul privind consolidarea și modernizarea emblematicului colegiu gălăţean.
Din păcate, procedura lansată atunci a fost anulată pe 15 septembrie 2025, pentru a fi lansată o nouă licitaţie, a doua zi, cu o valoare puţin mai mare: 19,68 de milioane de lei fără TVA faţă de 19,5 milioane de lei fără TVA.
Vestea bună este că procedura încă se află în derulare. Iar pentru contractul de lucrări au fost depuse două oferte: asocierea Multiconsult Adventure SRL (lider), SC Ramo Instalaţii SRL, Thot Technology, Mădbeton, respectiv, asocierea CIM Recycling Medical Europe 94 (lider), ATC Architecture Expert, Euras. „Preţul cel mai scăzut” va decide cine câştigă contractul.
Procedura este iniţiată sub incidența unei clauze rezolutorii. Concret, Primăria va semna şi contractul de execuţie a investiţiei tot cu clauză rezolutorie. Asta înseamnă că, în situația în care nu vor exista condiții de finanțare a lucrărilor prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, administraţia locală va achita ce s-a comandat/executat și va rezilia contractul pentru restul de activități neexecutate.
Deocamdată, însă, licitaţia este în derulare în portalul achiziţiilor publice, iar semnarea contractului de finanţare ar putea să nu fie foarte îndepărtată.
Dovadă este şedinţa extraordinară de Consiliu Local în care sunt convocaţi aleşii, marţi, 10 februarie. Cel mai important proiect de pe ordinea de zi vizează chiar consolidarea şi eficientizarea energetică a corpului C1 din cadrul Colegiului „Costache Negri”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional 2021-2027.
Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 30,19 milioane de lei cu TVA.
Conform documentelor, contribuţia proprie la proiect ar urma să depăşească 2,72 milioane de lei, reprezentând atât cheltuielile neeligibile, cât şi cofinanțarea proiectului.
De asemenea, autorităţile îşi asumă şi cheltuielile conexe care ar putea apărea pe parcurs şi se angajează să asigure resursele financiare necesare, suportând inclusiv eventualele colecţii care ar putea fi identificate.
Dacă aleşii vor fi de acord cu acest proiect, nu ne rămâne decât să sperăm că semnarea finanţării europene şi atribuirea contractului de lucrări se vor realiza cât mai curând.

