Două treimi dintre gălățencele bătute nu vor ca agresorii lor să fie monitorizați

Două treimi dintre gălățencele bătute nu vor ca agresorii lor să fie monitorizați
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste 1.300 de cazuri de violență în familie au fost raportate în județul Galați anul trecut, cifra fiind cu câteva sute mai mică decât cea înregistrată în intervalul precedent. Cu toate acestea, numărul agresorilor care au fost privați de libertate pentru mai mult de 24 de ore a depășit cu puțin 20, în timp ce doar o treime dintre victime au acceptat ca agresorii lor să poarte dispozitive electronice prin care să poată fi monitorizați.

S-au desfăşurat 163 de campanii de prevenire, în cadrul cărora peste 5.000 de persoane au fost informate cu privire la riscurile la care se supun trecând sub tăcere actele de violență domestică, precum și la drepturile pe care le au pentru a se proteja. Poliția din Galați susține că aceste demersuri au dus într-o oarecare măsură la diminuarea fenomenului, în sensul că publicul țintă a înțeles pericolul și mesajul și și-a luat în multe cazuri măsuri care să prevină adevăratele situații de violență, care să implice intervenția poliției.

Cu toate acestea, numărul cazurilor care au fost semnalate autorităților au ajuns, în 2025, la 1.338, cu circa 400 mai puține decât în 2024.

Multe au fost suficient de grave încât să impună măsuri restrictive de libertate în privința agresorilor, nu mai puțin de 40 dintre aceştia fiind reținuți în prima fază, pentru 24 de ore, de către polițiștii care au intervenit la apeluri.

Dintre cei duși în fața instanțelor de judecată, 22 au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind astfel separați forțat de victimele lor. Alți 18 au fost plasați sub control judiciar. Restul au fost lăsați în libertate și numai o mică parte dintre aceștia au putut fi monitorizați de polițiști pe parcursul anchetei, chiar dacă victimele lor au cerut și au obținut ordine de protecție.

”În perioada analizată au fost înregistrate 910 instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 444 au fost ordine de protecție, iar 466 au fost ordine de protecție provizorii. În 284 de situații a fost dispusă măsura de obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, reprezentând un procent de 31 la sută din totalul ordinelor de protecție/ ordinelor de protecție provizorii emise”, a precizat cms. șef Dan Pelin, inspectorul șef al IPJ Galați.

Reticență pe propria răspundere

Procentul victimelor care acceptă să le fie montate dispozitive de supraveghere celor care le-au agresat este unul în continuare foarte mic, susțin polițiștii, care le pun în vedere acestora că autoritățile nu au altă modalitate de a-i urmări în timp real pe agresori decât ”brățările”.

În lipsa unei măsuri preventive de libertate, care să îi izoleze fizic, orice altă metodă este ineficientă, iar pericolul la care se expune victima rămâne, în continuare, unul ridicat.

”Insistăm ca victimele să înțeleagă că singura modalitate de supraveghere a agresorului este monitorizarea electronică. Refuzând luarea  acestei măsuri de protecție, victimele își asumă riscul în totalitate”, a avertizat șeful Poliției Galați.

Montarea brățărilor de supraveghere presupune ca agresorul să poarte, la gleznă, un dispozitiv electronic conectat la două terminale, respectiv telefoane mobile, și la dispeceratul Poliției. Un telefon va fi dat în posesia agresorului, iar celălalt, victimei, ambii fiind obligați să le poarte permanent asupra lor. În momentul în care agresorul se apropie de victimă la o anumită distanță, semnalul se transmite în dispecerat, de acolo fiind direcționat cel mai mai apropiat echipaj de poliție, care poate astfel să-l împiedice pe agresor să comită un nou act de violență.

Citit 299 ori Ultima modificare Joi, 12 Februarie 2026 17:01

1 comentariu

  • postat de Rodax
    Joi, 12 Februarie 2026 17:31
    92.82.217.***
    Asta înseamnă că le place să ia bătaie. Nimic nou sub soare.
    3
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro