În patru ani de război, peste 13.000 de refugiaţi ajutaţi de Fundaţia „Inimă de Copil”
Foto: arhiva Fundaţiei "Inimă de Copil"

În patru ani de război, peste 13.000 de refugiaţi ajutaţi de Fundaţia „Inimă de Copil”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pe 24 februarie, cu patru ani în urmă, izbucnea, în Ucraina, războiul care a schimbat pentru totdeauna nu doar vieţile victimelor, dar şi pe ale noastre, martori, mai mult sau mai puţin implicaţi, ai unor destine busculate tragic de invazia rusă.

Printre actorii gălăţeni care s-au implicat constant în efortul de sprijinire a refugiaţilor - evident, nu singuri, ci cu sprijinul altor organizaţii, companii etc, nefiind, bineînţeles, nici unicul ONG prezent - s-a numărat Fundaţia "Inimă de Copil" din Galaţi, care ne-a transmis, pe adresa redacţiei, un comunicat de presă cu cele mai importante cifre ale efortului lor umanitar din aceşti ani. Din cele transmise, reţinem cele mai importante aspecte. 

Peste 10.000 de oameni treceau zilnic prin oraş

"Încă din primele zile ale războiului, am fost alături de familiile care au ajuns în România cu puțin sau deloc bagaj, dar cu inima plină de durere. Prin programele noastre dedicate refugiaților, nu am oferit doar ajutor - am încercat să reconstruim vieți. Să redăm încrederea. Să reaprindem speranța. Să aducem, din nou, bucuria.

Ne amintim primele zile. Peste 10.000 de refugiați/zi tranzitând orașul Galați. Români cu inimă mare sărindu-le în ajutor cum puteau. Gările și adăposturile pline. Mame care își țineau copiii traumatizați strâns în brațe. Oameni care treceau granița cu o singură geantă și cu o povară imensă în suflet. Atunci am înțeles că nu putem rămâne deoparte. Și am ales să fim acolo.

În primele luni ne-am concentrat pe găsirea de soluții urgente pentru ei: transport, cazare, produse de strictă necesitate și masă. Dar am înțeles repede un adevăr dureros: că războiul nu se va încheia curând și estul României va continua să fie cel mai apropiat adăpost pentru cei care căutau siguranță", spune, în numele echipei, Daniela Kaufusi, coordonator proiecte suport refugiați Ucraina.

Soluţia a fost crearea unei echipe dedicate de români și ucraineni (asistenți comunitari, traducători, instructori, educatori, terapeuți), care s-a transformat, potrivit Fundaţiei, în "cea mai puternică, durabilă și extinsă rețea de servicii pentru familii refugiate din calea războiului din județele Galați și Brăila", o structură care a funcționat neîncetat, de la începutul lui martie 2022 până în prezent.

Încă sunt sprijiniţi refugiaţi: mame, copii, vârstnici, chiar și când celelalte servicii care au existat în comunitate pentru ei s-au redus drastic și finanțările au încetat.

"Din datele noastre, am sprijinit până acum peste 13.000 de refugiați - copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, femei singure și familii vulnerabile. Mulți au primit servicii multiple. Peste 500 de servicii oferite de noi lunar au însemnat, pentru mulți, diferența dintre a rezista și a renunța. Toate acestea au fost posibile datorită unei munci titanice, unei colaborări continue cu peste 30 de alte organizații, instituții locale, finanțatori care au oferit ajutorul și resursele lor. Tututor, vă mulţumim!", adaugă Daniela Kaufusi.

Cum a fost fundaţia alături de beneficiari

În acești patru ani, Fundaţia a oferit şi oferă:

Programe educative pentru copii - programe zilnice pentru preșcolari, două programe after-school pentru copii care merg la școlile românești din Galați și Brăila, ghiozdane, rechizite și echipamente de studii, cursuri de limba română - atât pentru copii, cât și pentru adulți, sprijin pentru înscrierea la școli și grădinițe, traduceri de documente școlare.

Masă caldă și pachete cu alimente - pentru copiii și familiile care se confruntă cu lipsuri-

Diverse tipuri de asistență materială și financiară - îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, pături, saltele și alte produse pentru cazare, vouchere pentru cazare sau alimente, ajutoare pentru cumpărarea de medicamente sau pentru situații de urgență.

Informații utile, servicii de traduceri și sprijin administrativ pentru a le ușura integrarea și accesul la obținere permis de ședere, certificat de handicap, contract de închiriere, aplicații pentru ajutor pentru cazare, alocații, ajutor social, șomaj etc.

Sprijin accesare servicii medicale - programări la doctori, însoțire și traducere, înscrieri la medic de familie, înregistrare la specialități pentru cei cu boli cronice/cancer, sprijin pentru a cumpăra medicamente și mici echipamente medicale.

Terapii și sprijin emoțional - servicii terapeutice de recuperare pentru copii refugiați cu dizabilități și consiliere și sprijin psihologic pentru adulți.

Activități de timp liber și integrare - au inclus activități de joacă, ieșiri, excursii, sărbători ale unor evenimente importante (Ziua Copilului, Ziua Refugiatului, Paște, Crăciun, zile de naștere copii), activități creative și interesante, multe cu participarea și a unor copii sau persoane din comunitatea gazdă, tabere, activități culturale din comunitate. Am inclus în aceste activități copii ucraineni, pensionari, persoane cu handicap sau boli cronice, femei singure și alte persoane vulnerabile. Acestea au sprijinit prevenirea izolării, practicarea limbii române, înțelegerea culturii și integrarea.

Cazare 18 refugiați - într-un apartament mobilat și utilat al fundației am găzduit, în toată această perioadă, familii de refugiați vulnerabili (familii în tranzit, o familie de pensionari și apoi o mamă singură cu 7 copii).

Locuri de muncă - fundația noastră a sprijinit peste 20 de mame și femei singure sau persoane care datorită vârstei nu se puteau angaja și le-am oferit locuri de muncă ajutându-i să se simtă utili și să își folosească experiența anterioară ca educatoare, profesori, oameni de comunicare, cu pregătire medicală, ingineri, mici antreprenoare în cadrul centrelor noastre. Și în prezent lucrează alături de noi 12 refugiați, majoritatea mame ce își întrețin singure copiii.

Transporturi umanitare - organizația noastră a organizat achiziționarea de produse și trimiterea a opt transporturi umanitare către zonele afectate de război din Ucraina (Odessa, Nicolaev, Kherson, Kiev), cu alimente, produse de igienă, medicamente, echipamente medicale pentru 5 clinici și spitale.  Am participat  şi la pregătirea, transportul și trimiterea a altor peste 50 de transporturi umanitare organizate de alți parteneri.

Evident, mai adaugă Daniela Kaufusi, în patru ani, și compasiunea obosește. "Într-o perioadă marcată de creșteri rapide de prețuri, instabilitate, conflicte și dificultăți economice în multe locuri din lume, am văzut cum atitudinile s-au schimbat, oamenii au devenit mai puțin răbdători, sprijinul refugiaților a scăzut, serviciile s-au închis, iar majoritatea finanțărilor s-au oprit", spune ea.

Unii refugiați au ales să se întoarcă în țară, pentru că nu mai puteau supraviețui aici. "Se întorc la frig, la întuneric, la sunetul amenințător al sirenelor. Pentru ei, războiul nu este o știre îndepărtată. Este viața de zi cu zi. Dar câteva mii au rămas, sunt încă aici, aproape de graniță. Mulți provin din zone ocupate sau complet distruse de bombardamente și nu mai au unde să se întoarcă. La fel ca în primele zile de război, refugiații au încă nevoie de noi. Iar Inimă de copil este încă alături de ei. Nu putem opri războiul. Dar putem alege să nu fim indiferenți. Pentru că fiecare mic gest contează", mai spune Daniela Kaufusi.

Ce spun persoanele ajutate

„Am fost ajutată foarte mult de fundație, cu tot ce am avut nevoie la cazare, alimente, lucruri pentru copii. Acum copiii mei pot să continue să învețe aici, la centru, după școală. Sunt atât de mulțumitoare pentru toată grija și dragostea pe care ne-o arătați!”

Liudmila

”Sunt foarte recunoscătoare centrului „Inimă de Copil”! Copiii mei au oportunitatea să socializeze, să învețe lucruri noi și să participe la activități interesante. Personalul centrului este foarte amabil și empatic! Vă mulțumim din suflet pentru ajutorul oferit cu alimente, produse de igienă și haine - este neprețuit! Departe de casele noastre, simțim sprijinul și știm că nu suntem singuri. Mulțumim și sponsorilor!”

H. Irina

”Prima dată am aflat despre centrul pentru sprijin refugiați al Inimă de Copil în aprilie 2023, când eu și nepotul meu am văzut un grup de copii fericiți, alergând și râzând la locul de joacă și vorbind limba noastră maternă. Din acea zi, centrul a devenit a doua noastră casă. Am fost plăcut surprinși să vedem îmbunătățiri continue: a apărut mobilier nou, echipamente, jucării, jocuri și multe altele… Singurul lucru care a rămas neschimbat a fost atitudinea caldă, grijulie și plină de bunătate a personalului față de toți copiii și adulții. Vă mulțumim din suflet pentru bunătatea voastră și pentru tot ajutorul pe care centrul îl oferă tuturor celor care îi trec pragul.

H. Valentina

”Mulțumesc mult centrului „Inimă de Copil” pentru faptul că, pur și simplu sunteți în viața noastră, că fiecare zi în care trăim o faceți mai uimitoare, mai luminoasă și mai liniștită! Pe noi, războiul ne-a luat pe neașteptate. Eram speriați și am fost nevoiți să ne părăsim în grabă casele. Oameni ca voi găsim greu și este o mare binecuvântare să ai alături astfel de persoane amabile, înțelegătoare și sensibile la problemele celor din jur. Vă mulțumesc pentru susținere în acele momente dificile, când literalmente simțeam că nu mai am aer din cauza emoțiilor și grijilor, dar cu voi am reușit să le depășesc și să merg mai departe! Ne-ați învățat să vedem binele chiar și acolo unde pare că nu există.”

Olga Y.

”Echipa „Inimă de Copil” a fost pentru mine o a doua familie. Acolo munca nu înseamnă doar proiecte, sarcini și termene limită. Sunt oamenii alături de care împărtășești bucurii și dificultăți, de la care înveți, alături de care crești și cu care râzi până la lacrimi. Mulțumiri speciale întregii organizații Inima de Copil pentru cultura în care oamenii sunt apreciați, pentru atmosfera în care îți dorești să lucrezi și pentru oportunitățile care te ajută să te dezvolți. A fost mai mult decât un simplu loc de muncă - a fost o etapă importantă din viața mea.”

Mira B.

”Sunt extrem de recunoscătoare pentru această organizație, care ne oferă un sprijin enorm. Copilul meu și cu mine suntem fericiți că ne aflăm aici, unde se oferă diferite forme de asistență: îngrijire de zi, ajutor umanitar, învățarea limbii române. De asemenea, aș dori să vă mulțumesc pentru faptul că acum copilul meu frecventează un program educativ prelungit la voi care include și joacă în natură, masă. Copilul meu a devenit mai comunicativ, mai fericit. Acum am un loc de muncă și pot să dedic mai mult timp dezvoltării mele: munca și învățarea limbii române. Vă mulțumesc pentru ajutorul dumneavoastră - este foarte important pentru noi.”

O. Anna

”Soțul meu s-a simțit foarte rău. I se terminaseră pastilele de o lună. Nu știam limba, nu știam unde să mergem să fim ajutați. Trebuia să chemăm salvarea și nu mai puteam aștepta până dimineața. Aveam de la cineva un număr de telefon al unei traducătoare de la fundație. Nu știam dacă o să ne răspundă la ora aceea. Dar a răspuns, a sunat la salvare și ne-a ajutat să ajungem la spital, chiar dacă era noapte. A stat cu noi ore întregi, traducând și sprijinindu-ne până când medicii au terminat testele și l-au stabilizat. A făcut accident vascular. De atunci, am avut nevoie mereu de mers la medici, teste, programări, iar Nina este mereu alături de noi. Suntem foarte recunoscători pentru tot! Datorită vouă suntem încă în viață.”

D. Valentina

”Vreau să mulțumesc din suflet centrului vostru și vouă, fetelor, pentru munca voastră! Vă mulțumim pentru ajutorul umanitar oferit: haine, echipamente, medicamente, alimente, pentru sprijinul în pregătirea copiilor pentru școală și pentru însoțirea la serviciile medicale. Eu și familia mea vă suntem foarte recunoscători vouă și sponsorilor voștri!”

Janna B.

”Doi dintre copiii mei, Egor și Andrei, frecventează activitățile pentru preșcolari. Locul în care vin copiii este minunat, cu educatori amabili și receptivi și mâncare excelentă. Îmi place foarte mult atitudinea educatoarelor care fac activitățile de joacă și educative pentru copii, modul în care încurajează copiii, cunoștințele pe care le primesc copiii, jocurile active și distracțiile plăcute. Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a face parte din grupa de juniori și pentru tot ceea ce se face pentru copiii noștri.”

Uliana K.

Citit 428 ori Ultima modificare Marți, 24 Februarie 2026 19:03

2 comentarii

  • postat de Dani
    Marți, 24 Februarie 2026 18:00
    86.124.202.***
    As vrea sa vad așa implicare și pt. toate familiile sărace din județul Galați !
    Dar na, lauda de sine nu sună a bine !
    0
    1
  • postat de davai ceas, davai palton. cuplet artistic pentru care a fost eliminat CONSTANTIN TANASE, un actor patriot. h
    Marți, 24 Februarie 2026 16:56
    173.255.164.***
    mesaj pentru indiferenti, rau voitori. ginditi ca miine puteti fi in locul lor si o sa aveti nevoie de ajutor. cei pe interes prorus, continuati campania voastra. oricum romanii cunosc rusii din 1945.
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro