United a câștigat „Cupa României” la futsal. Un nou trofeu pentru sportul gălățean

United a câștigat „Cupa României” la futsal. Un nou trofeu pentru sportul gălățean
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Galaţiul îşi completează vitrina cu un nou trofeu, primul obținut de grupările din oraş în acest an calendaristic. Echipa de futsal United Galaţi și-a respectat blazonul de favorită și a reușit să facă un "Final four" excelent în "Cupa României", ceea ce i-a adus trofeul pe care nu-l mai câștigase din 2022.

Formația gălățeană a început în semifinale cu un net 8-2 împotriva celor de la FK Odorheiu Secuiesc, după o revenire de la 0-2, iar în finală a înfruntat formaţia ACS West Deva, echipă dintr-un oraș cu tradiție în futsalul românesc.

În sala din Odorheiu Secuiesc, unde s-a desfăşurat turneul final, United a făcut spectacol în ultimul act, impunându-se foarte clar, cu scorul de 6-1. Finala a fost la discreția gălățenilor, care au deschis scorul în primul minut, prin Andre Sasse, cel care avea să mai puncteze o dată și în startul reprizei a doua. Scorul pauzei a fost 2-0, după golul lui Albert Cireș, care a mai înscris și el o dată, în partea secundă. Tot cu o dublă a contribuit și Nastai, iar cei de la Deva au marcat golul de onoare în ultimul minut de joc. Interesant este faptul că niciuna dintre cele două echipe întâlnite în fazele finale ale Cupei n-a prins și faza de play-off din Liga I.

United a evoluat în formula: Mihalache - Alan Sasse, Andre Sasse, Crăciun (căpitan), Nastai. De pe bancă au contribuit: Toniță, Cârdei - Petică, Cojocaru, Crișan, A. Cireș, Tudor, Ifrim. Antrenor principal: Vitalii Odehov; antrenori secunzi: Andrei Apostol și Alexandru Tănăsilă.

Este primul trofeu important cucerit de o echipă gălățeană în 2026. În sporturile de echipă, la seniori, alte două trofee ar putea fi adăugate până la finalul sezonului: titlul de campioni la futsal pentru United, respectiv, titlul de campioni la volei masculin pentru CSM Arcada.

United, favorită și la câștigarea campionatului

Într-un sezon în care și-a trecut în cont și participarea în grupele Ligii Campionilor, United este favorită să se impună și în Liga I. Gălățenii sunt pe primul loc în play-off, cu un avans de patru puncte față de principala urmăritoare - Sepsi SIC Sf. Gheorghe, cu patru meciuri rămase de disputat până la final. După play-off, se va juca marea finală a campionatului, pe care gălățenii n-o mai pot rata, miza fiind să încheie pe primul loc, pentru a avea un meci în plus pe teren propriu în ultimul act.

United mai are de jucat marți, 28 aprilie, în deplasare, la Sf. Gheorghe, cu Sepsi. După aceea, ultimele trei jocuri sunt programate astfel: deplasare la Autobergamo Deva, acasă cu Sepsi, acasă cu Târgu Mureș.

Citit 254 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Aprilie 2026 13:19

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro