Deși se află în ultimul an de liceu și se pregătește de absolvire (cu toate că, practic, este deja student, fiind admis la MIT), Rareș Andrei Neculau, elev la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) din Galați, a participat în ultimele luni la o serie de competiții școlare naționale, de unde s-a întors, așa cum ne-a obișnuit, cu medalii de aur, fiind constant pe prima treaptă a podiumului.
Vă prezentăm, în exclusivitate, gândurile lui Rareș, la final de liceu, adolescentul explicând, pentru elevii mai mici care vor performanţă, care este secretul unui parcurs școlar de excepție.
- Cum a fost ultimul an de liceu și ce premii la olimpiadele școlare ai obținut?
- Ultimele două luni au reprezentat un moment definitoriu în parcursul meu educațional, fiind însoțite de emoția încheierii unui capitol semnificativ, marcat de ultimele participări la competițiile naționale în calitate de licean.
Anul acesta m-am calificat la trei olimpiade naționale, unde am obținut rezultate mulțumitoare, zic eu:
- La Olimpiada Națională de Lingvistică, desfășurată la Sinaia, în martie 2026, am obținut Premiul pentru cea mai bună rezolvare a unei probleme (aceasta fiind prima mea participare și, din păcate, și ultima);
- La Olimpiada Națională de Informatică, desfășurată la Pitești, în martie 2026, am obținut Premiul I și Medalia de Aur, reușind astfel să completez seria medaliilor de aur câștigate pe parcursul anilor de liceu;
- La Olimpiada Națională de Inteligență Artificială, desfășurată la București, în aprilie 2026, am obținut Premiul I și Medalia de Aur, la prima mea participare (reuşită pe care am anunţat-o în ediţia de ieri, alături de cele ale tecucenilor Teodor Constantin Havriliuc şi Cristian Chelm, de la Colegiul Naţional "Spiru Haret" - n.r.).
Totodată, în calitate de membru al lotului național al României, am participat în aprilie 2026 la Turneul Internațional Avansat de Informatică (IATI), unde am obținut Medalia de Aur, marcând al patrulea an consecutiv în care am reprezentat România în cadrul acestei competiții.
Deși seria competițiilor naționale se încheie aici, urmează pregătirile pentru internaționale: calificarea în loturile lărgite pentru Informatică și Inteligență Artificială aduce noi provocări, în special participarea la taberele de selecție și pregătire pentru constituirea echipelor naționale ce vor reprezenta România la competițiile internaționale din perioada următoare. Cu alte cuvinte, pauza rămâne, pentru moment, în pauză.
- Ce au adus nou pentru tine experiențele de anul acesta?
- Experiențele din acest an au adus un grad apreciabil de diversificare, depășind zona deja familiară mie - cea a informaticii - domeniu care, între timp, a devenit aproape o rutină (una solicitantă, dar oarecum cunoscută). Într-un moment pe care mi-e neclar încă dacă să-l consider de curaj sau, posibil, de supraestimare a timpului liber, am decis să abordez două direcții noi: lingvistica și inteligența artificială.
Aceste discipline lipsesc (nemotivat) din programa de liceu, ceea ce a implicat un proces de învățare accelerat, desfășurat într-un regim autodidact, care presupune deseori și intervale orare mai puțin convenționale. Ritmul a fost intens, însă rezultatele, în special în cazul Olimpiadei de Inteligență Artificială, unde am obținut cea mai înaltă distincție într-un timp relativ scurt de pregătire, au reușit să compenseze, cel puțin emoțional, efortul depus. Dincolo de dimensiunea academică, am avut oportunitatea de a cunoaște persoane cu interese similare, de a explora subiecte noi de discuție și de a trăi experiențe specifice acestui tip de pregătire. În același timp, mi-au consolidate părere că explorarea unor domenii noi poate fi surprinzător de productivă, chiar și atunci când timpul pare, teoretic, insuficient.
- Ce simți atunci când obții medalia de aur?
- Nu mi-am propus niciodată să analizez ce simt exact în acele momente, iar eu sunt un tip destul de riguros. Dacă ar fi totuși să formulez un răspuns, aș spune că reacția mea este una cât se poate de „clasică”: un amestec de satisfacție și ușurare, specific situațiilor în care efortul depus primește validarea maximă. Mai exact, este acel moment în care realizez că orele de muncă - unele mai productive decât altele - au avut, totuși, o finalitate satisfăcătoare. În același timp, există și o componentă motivațională destul de puternică: rezultatul nu doar că oferă o confirmare, dar creează și o așteptare implicită (în primul rând față de mine însumi) că există mereu loc pentru progres. Cu alte cuvinte, satisfacția vine la pachet cu o ușoară complicație: ideea că, data viitoare, standardul, deja stabilit, va trebui să fie, în mod ideal, depășit. Pe scurt, este genul de bucurie care durează suficient cât să fie savurată, dar nu suficient cât să devină o scuză pentru a mă opri aici.
- În obținerea unui asemenea rezultat cât inseamnă muncă și cât este talent?
- Întrebarea pare simplă, dar devine surprinzător de complicată odată ce încerc să dau un răspuns precis. Intuitiv, aș fi tentat să afirm că munca și talentul contribuie în mod egal la obținerea unui astfel de rezultat. Pe de altă parte, cunoaștem cu toții celebra formulare atribuită lui Thomas Edison, conform căreia succesul este „1% inspirație și 99% transpirație”. Între timp, această perspectivă a fost nuanțată considerabil, unele opinii contemporane sugerând chiar că talentul ar putea avea o pondere mult mai mare decât se credea inițial - uneori estimată, poate ușor provocator, până la 80%. Adevărul, cel mai probabil, se situează undeva între aceste extreme, într-o zonă mai puțin spectaculoasă, dar mai realistă. Din perspectivă personală, aș spune că am beneficiat de o doză rezonabilă de „inspirație”, dar aceasta a fost, în mod constant, susținută de un volum semnificativ de muncă. Problema este că delimitarea exactă între cele două devine dificilă: există momente în care ceea ce pare talent este, de fapt, rezultatul orelor de exercițiu, și altele în care inspirația apare tocmai în timpul procesului de lucru - ceea ce complică serios contabilitatea.
Experiențele din ultimul an arată că performanța nu apare doar din continuitate, ci și din curaj. Curajul de a aborda domenii complet noi. Lingvistica și inteligența artificială, alături de informatică, au demonstrat că rezultatele notabile apar acolo unde curiozitatea este dublată de muncă susținută. În același timp, încercarea de a separa strict „talentul” de „muncă” se dovedește, în practică, mai puțin relevantă decât pare. Cele două se suprapun constant, iar succesul final este, de cele mai multe ori, rezultatul interacțiunii dintre ele. Concluzia? Progresul vine din expunerea la nou, din efort constant și din capacitatea de a continua chiar și atunci când traseul nu mai este complet previzibil - iar rezultatele apar, uneori, exact acolo unde începe incertitudinea.
