Necunoscuta mea e o frumoasă
de piatră, de cuvânt şi de culoare,
de portativ... şi de luat acasă
când ne/răbdarea scârţâie şi doare,
când perspectiva-i cum nu se mai poate
de neagră, de îngustă şi de rară,
iar dezlegarea la singurătate
adună, scade, şterge şi omoară
ce-a mai rămas din tot ce-a fost odată
şi ce-o mai fi din tot ce nu s-arată!
Frumoasa mea e o necunoscută...
o iau aşa, n-am timp de cercetare,
n-am vreme să întreb cam cât la sută
e bună, dulce şi lecuitoare...
am loc doar de condei şi de cerneală,
şi de penel, de notă şi de daltă...
am loc să-i fac (s-o fac) o catedrală
cu veac de veac şi artă pentru artă...
să-nveţe toţi, s-audă şi să vadă
ce-a mai rămas din tot ce-a fost odată!
Terapie intensivă (artă pentru artă) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!” Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” Celălalt AICEA (către Alexandru Bujeniță în Ziuă Aniversară) ”Dacă există un Dumnezeu, nu poate fi decât Femeie” Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” CIMITIRUL APEI (poem de/spre sete) ALTARUL de pe strada UITĂRII
Mai multe din această categorie:
