Atenţie şoferi! Reguli de circulaţie noi pe două artere mari din oraş

Atenţie şoferi! Reguli de circulaţie noi pe două artere mari din oraş

Foto: Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
29 comentarii

Veşti bune şi veşti proaste aduce pentru şoferi noul plan de sistematizare rutieră a unor străzi intens circulate din Galaţi. Noile marcaje, desenate zilele acestea pe Drumul de Centură şi pe bulevardul George Coşbuc, îi vor împiedica pe şoferi să facă unele manevre cu care erau obişnuiţi până acum, măsura fiind una de prioritate maximă în ochii autorităţilor care au contabilizat cu zecile accidentele şi tamponările din aceste zone. Cum cauza principală a evenimentelor rutiere petrecute pe aceste artere a fost aceea că şoferii nu păstrau distanţa regulamentară în condiţiile în care alţi participanţi la trafic intenţionau să vireze la stânga, la dreapta, poliţia şi-a dat acceptul ca, pe segmentele de risc, unde exista linie întreruptă pentru acces la străduţe secundare, să fie trasată linie dublă continuă.
"La propunerea Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi, s-a dat avizul ca administratorul celor două drumuri să traseze linie dublă continuă pe bulevardul George Coşbuc, pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Brăilei şi până la intersecţia cu Mihail Kogălniceanu. Aceeaşi măsură s-a dispus şi pentru Drumul de Centură, pe segmentul cuprins între Viaduct şi intersecţia cu strada Brăilei", ne-a explicat cms. Bogdan Carp, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Galaţi.
Cu alte cuvinte, şoferii care circulă pe Coşbuc trebuie să ţină minte că, atunci când vor să ajungă în zona blocurilor M, sau în interiorul cartierului, nu mai pot vira la stânga pe aleile aferente, ei trebuind că meargă până la semafor. La fel, traficul pe Centură nu ar mai trebui, teoretic, să fie întrerupt de vehicule care încetinesc în mijlocul străzii pentru a vira, această manevră fiind posibilă doar la capătul drumului, în sensul giratoriu de la ieşirea din oraş. Ideea nu i-a încântat foarte mult pe riverani, unii dintre ei declarându-se nemulţumiţi de varianta ocolirii şi susţinînd că riscul unor ambuteiaje în trafic în zonele unde vor avea posibilitatea să întoarcă devine, astfel, foarte mare. 

Citit 36957 ori Ultima modificare Joi, 09 Iunie 2016 18:29

29 comentarii

  • postat de Edmunte Luni, 13 Iunie 2016 10:57 5.2.205.*** Link la comentariu
    1
    1

    Oamenii din Țiglina II nu mai pot ajunge cu mașinile acasă. O măsură luată fără a se gândi consecințe.

    Raportează
  • postat de jidovu Sâmbătă, 11 Iunie 2016 20:28 5.13.178.*** Link la comentariu
    1
    4

    Nu e mai usor sa stea la panda la dedeman su la talcioc in loc sa amendeze tot felul de analfabeti care si-au luat permisul cu bani? Statiile de maxi-acum autobuz puse in curba cine le-a aprobat? Militia rutiera, spagari cu rate de 30 de milioane si salariu de 20, masini de lux si concedii facute afara, case aranjate dupa cataloage.Drogatii care umbla noapte de noapte pe strazi cu masini de 30000euro sh nemuncind nimic in viata lor cine ii cauta de sanatate?Nimeni ca sunt cotizanti de-ai lor.

    Raportează
  • postat de B.ionel Sâmbătă, 11 Iunie 2016 18:06 86.122.214.*** Link la comentariu
    0
    1

    as fi tare bucuros daca sa-r pune un semafor si la intersectia strazi Traian cu Vultur...acolo intradevar se intampla cele mai multe accidente..(grave).politia are statistici dar in afara de un STOP pus .. de nu se vede ar mai trebui , ceva , sa ii faca pe cei ce urca pe Vultur sa si opreasca la acea intersectie ..vin cu prioritate de jos si nu mai opresc in Traian ..

    Raportează
  • postat de Vali Sâmbătă, 11 Iunie 2016 00:19 5.13.219.*** Link la comentariu
    0
    5

    E mai ieftina vopseaua decat sa faci vreo doua giratorii pe Cosbuc.

    Raportează
  • postat de george Vineri, 10 Iunie 2016 22:40 5.13.232.*** Link la comentariu
    2
    7

    Cei ce locuim pe Cosbuc vis a vis de cimitir nu mai putem face stanga spre Brăilei ar trebui sa mergem pana la Maal sa întoarcem în giratoriu pentru a traversa strada. Iar avem de a face cu un DOREL care a gandit bine situatia din trafic.

    Raportează
  • postat de Dan Vineri, 10 Iunie 2016 21:26 95.76.36.*** Link la comentariu
    1
    7

    Pentru Madalin ... Tu 80 km/h ...el 80 km/h . El franeaza brusc, tu nu apuci. Intrebi cine e vinovatul? Amandoi sunteti. Cine naiba va pune sa mergeti cu 80 km/ora pe o strada unde limita e de 60? :)))))

    Raportează
  • postat de mimic Vineri, 10 Iunie 2016 20:33 89.137.136.*** Link la comentariu
    1
    6

    Cineva a avut ideea de separatoare pe centura. Bravo - este singura solutie de a limitam cat se poate mult accidentele pe aceasta centura nenorocita. Poate sa comenteze cine vrea aceasta masura, insa vor intelege dupa ce isi vor vedea copii, parintii, prieteni intinsi pe sosea cu SMURD-ul incercand sa-i resusciteze, de multe ori fara succes. La ora actuala linia continua, practic este ignorata total si in continuare mor oameni (de multe ori nevinovati).

    Raportează
  • postat de @iulian Vineri, 10 Iunie 2016 20:09 95.76.32.*** Link la comentariu
    4
    0

    iulian. crezi ca in afara faptului ca ti-a luat banii pe licenta taxi, si nu putini, Primaria mai e interesata de soarta ta? fa cum si unde poti, daca poti ca oricum banii sint luati.

    Raportează
  • postat de sile Vineri, 10 Iunie 2016 19:44 89.137.137.*** Link la comentariu
    1
    4

    Sens giratoriu era cea mai buna solutie acolo! Eu cun ajung la hotel turist sau cum intru in parcarea din fata casei de cultura daca e linie continua?

    Raportează
  • postat de o prostie Vineri, 10 Iunie 2016 18:33 95.76.32.*** Link la comentariu
    1
    6

    straduta paraleta cu M-uri e si parcare pentru riverani iar din daca elimini liberul la dreapta de pe doja de la semafor pe cosbuc pentru intoarceri de pe cosbuc, acum cind prelungirea tecuci e inchisa e ca si cind doresti un dop permanent de circulatie acolo. eu zic ca-i o mare prostie, auzi ca cica unii la 80hm/h nu semnalizau stinga. frate, ala poate frina si daca i se pare ca trece o fantoma strada, tu daca esti sofer si esti in spatele lui pastrezi distanta corecta si nu se intimpla nimic. asta-i facuta pentru aia cu carnet de pitesti.

    Raportează
  • postat de sa facem petitii Vineri, 10 Iunie 2016 18:01 95.76.32.*** Link la comentariu
    1
    5

    locuim in zona tiglina 2, spate M-uri si vedem ca ce s-a facut nu-i ok pentru comunitate? vrem sa indreptam lucrurile? haide sa facem o petitie la Primaria galati in sensul asta. daca nu sintem in stare sa ne unim cu citeva sute de semnaturi sa facem individual petitii. pina la urma Primaria trebuie sa fie in slujba binelui cetatenilor ca de la ei isi iau salariile.....altfel cetatenii ce aleg reprezentantii si ii si platesc nu pot sa-i determine sa faca ca lucrurile sa mearga bine. petitii, reclamatii, sesizari catre primarie. Primaria e obligata sa raspunda fiecarei reclamatii prin serviciul aferent problemei, cu semnatura primarului si stampila in termen legal. asta-i singurul mod de control pe care il au cetatenii contribuabili. asta-i mai tare ca drobul de sare, da acolo era vorba de pacala nu de politia de circulatie si primaria galati.

    Raportează
  • postat de foc Vineri, 10 Iunie 2016 16:47 194.102.189.*** Link la comentariu
    2
    6

    Este o straduta paralela cu Cosbucul in fata blocului M !!! Daca semaforul blocheaza toate intrarile in intersectie poti sa intorci acolo. Este o decizie pt fluidizarea traficului pe aceasta portiune foarte aglomerata . Poate se va construi un sens giratoriu mai ales ca este loc !!!

    Raportează
  • postat de Driver Vineri, 10 Iunie 2016 16:38 5.13.160.*** Link la comentariu
    4
    4

    Pentru galateni (de fapt, e valabil pt toti romanii) se pare ca decide Murpphy, ala cu legile tampite! Ori poate ca masura trebuie sa ajute la indeplnirea planului de incasari prin amenzi...

    Raportează
  • postat de Iancu din Hunedoara Vineri, 10 Iunie 2016 14:53 91.208.234.*** Link la comentariu
    2
    8

    Pe Cosbuc e ok dunga continua doar daca in intersectia Cosbuc/Kogalniceanu se elimina semaforul si se monteaza sens giratoriu. Altfel va fi doar un alt motiv de incalcat dunga continua respectiv de dat amenzi.

    Raportează
  • postat de desenator Vineri, 10 Iunie 2016 14:34 89.122.80.*** Link la comentariu
    0
    0

    pe drumul de centura nu s-a desenat nimic

    Raportează
  • postat de pietonul Vineri, 10 Iunie 2016 13:47 5.13.244.*** Link la comentariu
    3
    3

    nu discut masura cu linia continua. Dar pentru cei care vor sens giratoriu in intersectia Cosbuc-Kogalniceanu: cum vor mai trece pietonii strada acolo? daca ar fi giratoriu

    Raportează
  • postat de Madalin Vineri, 10 Iunie 2016 13:16 109.103.162.*** Link la comentariu
    6
    5

    Rau pentru riverani, bine pentru ceilalti. Spun asta pentru deobicei trec pe segentul de drum intre brailei si kogalniceanu pe cosbuc si sunt foaaarte multi idioti ce fac stanga spre parcarea blocurilor fara sa semnalizeze, el avand 80 km/h, eu avand 80 hm/h in spatele lui si el franeaza brusc sa faca stanga fara sa semnalizeze, eu intru in el si tot eu vinovat? de ce? pentru ca pe stazile astea mari incurci traficul atunci cand astepti de pe celalat sens (2 benzi chiar) sa treaca harmalaia de masini pana faci tu stanga, injurandu-te si facand in spatele tau o ditamai coada. Si pe centura la fel dar aici e gresit, au facut dubla continua pe 3 km... nasol... si cum zicea cineva aici, unde intorc camioanele in sensuletul ala giratoriu din capatul orasului?

    Raportează
  • postat de Cipi Vineri, 10 Iunie 2016 12:22 109.166.131.*** Link la comentariu
    5
    2

    In loc sa mai taie din copacii de langa intersecție sa mai mareasca vizibilitatea pt ca este f redusa ... ei au fript 2 linii continue. Eu cum intru in fata blocului?

    Raportează
  • postat de valita Vineri, 10 Iunie 2016 11:29 89.137.224.*** Link la comentariu
    1
    23

    Unde la semafor se poate intoarce? daca vin de la tribunal pe str Cosbuc si vreau sa intru pe strada paralela cu Cosbucul in zona blocurilor M, unde la semafor se poate intoarce?

    Raportează
  • postat de ss Vineri, 10 Iunie 2016 10:32 5.13.193.*** Link la comentariu
    1
    33

    Astia sunt dusi cu capul, in concluzie venind de pe Brailei nu faci stanga sa intri pe stradutele dintre blocuri in Tig. 2 ca e linie continua, mergi pana la semafor....si cum intorci ma militianule ca acolo nu e sens giratoriu, faci stanga pe Doja ajungi la prima strada, faci o manevra de intoarcere din 3 miscari intr0o parcare dintre blocuri dupa care revii pe Doja dreapta pe Cosbuc si intri din nou pe dreapta in zona Turistului! Meserie mai Garcea, sub caschetele alea sa va mai arunce cineva o mana de neuroni!

    Raportează
  • postat de iulian Vineri, 10 Iunie 2016 08:38 82.137.15.*** Link la comentariu
    1
    23

    Si sa mai explice cel care a luat această decizie, care este itinerariul de deplasare al unui autoturism care iese din parcarea fostului hotel Turist si doreste sa ajunga de exemplu la liceul pedagogic... mai ales că in parcarea hotelului exista si statia de taxi aferentă zonei...

    Raportează
  • postat de tudor Vineri, 10 Iunie 2016 08:20 5.15.223.*** Link la comentariu
    2
    18

    Doamne, ceva bun nu se poate face in satul asta, Galati? Care a avut ideea asta stralucita sa faca pe Cosbuc linie continua pe acea portiune? Nu mai dati bai oameni buni legi aiurea. In felul asta, abia acum se da circulatia peste cap in acea zona, se va aglomera in draci intersectia Cosbuc-Kogalniceanu, deja aglomerata. Cel care a venit cu ideea asta, decat sa faca prostia asta imensa, nu mai bine desfiinta semaforul din acea intersectie si monta un sens giratoriu gen intrare Galati dinspre Tecuci? In felul asta, aveam si noi un trafic fluidizat, o intersectie degajata, cum de altfel ar trebui si la intersectia Nae Leonard cu Doja, unde, la ora de varf, se aplica legea bunului-simt si a bunavointei soferilor ce au prioritate. Daca asa isi incepe mandatul noul primar, e clar, ne asteapta vremuri grele pe noi soferii galateni.

    Raportează
  • postat de IC Vineri, 10 Iunie 2016 08:09 5.13.146.*** Link la comentariu
    1
    6

    Pe strada "Soseaua de centura " ( ca de fapt nu-i o centura veritabila ) linie continua intre Viaduct si Str Brailei ? Si cu semaforul de la intersectia str .Prelungire Brailei ,ce se face ? Daca nu se va putea face la stanga intre Viaduct si aiuritul ses giratoriu din Brailei ,ce mai dragute de ambuteiaje or sa se mai creeze , sunt curios cum se vor descurca TIR-urile care vor veni pe "centura" dinspre Viaduct si vor vrea sa intre la depozite ,Arabesque ,Dedeman etc Toturi poate nu pana in strada " Brailei" ,poate" Prelungire Brailei".

    Raportează
  • postat de q Vineri, 10 Iunie 2016 07:53 109.102.62.*** Link la comentariu
    0
    18

    Pentru majoritatea soferilor din Romania marcajul continuu e doar de decor...pe oriunde ai merge prin Galati sau prin tara nu ai cum sa nu dai de un istet/isteata care iti intoarce in fata peste banda continua.... incalca banda continua pentru a parca pe contrasens...
    Singura solutie e sa se monteze separatoare de sens, sunt inestetice dar foarte utile.

    Raportează
  • postat de Separatoare de sens Vineri, 10 Iunie 2016 07:10 78.96.255.*** Link la comentariu
    4
    13

    Nu ar fi bine de luat in seama si montarea unor separatoare de sens de beton , macar pe drumul de centura ?

    Raportează
  • postat de Valita Vineri, 10 Iunie 2016 06:37 89.137.138.*** Link la comentariu
    1
    17

    Si la semafor unde intorc ca sa intru pe straduta paralelea cu Cosbucul? Aferenta blocurilor M

    Raportează
  • postat de iulian Vineri, 10 Iunie 2016 06:06 5.13.147.*** Link la comentariu
    5
    14

    Si noi taximetriștii cum mai ajungem la adresele respective?

    Raportează
  • postat de Sofer care locuieste la M-uri Vineri, 10 Iunie 2016 01:25 89.137.231.*** Link la comentariu
    1
    23

    Si asta a fost solutia gasita pentru Cosbuc??? Sunt curios, avem cumva sens giratoriu la intersectia Brailei cu Cosbuc, sau la intersectia Cosbuc cu Kogalniceanu ca sa putem intoarce pentru a intra in cartier? Astia care au facut duda asta isi dau seama ca pe aleile acelea care intra in cartier circula sute de masini? Sau ca in zona respectiva este o densitate foarte mare de locuitori? Ce, nu sunteti capabili sa conduceti decat in linie dreapta? Atunci mergeti naibii cu autobuzul!
    Iar cei care erau cascati si nu erau atenti pe unde mergeau nu vor mai face accident in zona M-urilor ci imediat dupa semafor, in dreptul spalatoriilor. Felicitari dragi capete seci care ganditi sistematizarea vietii! Gandirea voastra frizeaza absurdul si e demna de cosul de gunoi.

    Raportează
  • postat de alupo Vineri, 10 Iunie 2016 00:46 82.78.12.*** Link la comentariu
    5
    9

    Sper ca e o gluma asta...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.