Evaluaţi acest articol
(25 voturi)
8 comentarii

Amenzile comisarilor de mediu nu au rezolvat problema deşeurilor

Senatorul Paul Ichim critică conducerea Ministerului Mediului întrucât, spune parlamentarul, „s-a mulţumit doar să susţină corespondenţe fără vreo concluzie”

Ruinele fostei fabrici de componente hidraulice, de pe George Coşbuc, şi maldărele de gunoaie depozitate printre rămăşiţele imobilelor acesteia, au ajuns în atenţia Ministerului Mediului. Asta după ce senatorul Paul Ichim, medic chirurg de profesie, a tras un semnal de alarmă cu privire la deşeurile toxice din zonă, care, în opinia sa, reprezintă un risc pentru sănătatea publică. Parlamentarul gălăţean a solicitat conducerii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să precizeze ce măsuri va lua în acest sens, însă răspunsul evaziv al autorităţilor centrale dă de înţeles că instituţiile statului nu vor reuşi să rezolve prea curând problema semnalată, de nenumărate ori, de gălăţeni şi mass-media locală.

Când vom scăpa de priveliştea dezolantă?

În urmă cu doar câteva zile, conducerea Ministerului Mediului a afirmat, într-o adresă oficială, că reprezentanţii Gărzii de Mediu Galaţi l-au amendat, în repetate rânduri, pe omul de afaceri Corneliu Mangalea, despre care a precizat că „a avut o atitudine ostilă faţă de organele de control”. Însă au "uitat" să menţioneze ce măsuri vor şi lua efectiv mai departe. „De la preluarea obiectivului de către noul proprietar, Corneliu Mangalea, instituţia noastră nu a putut colabora cu acesta în vederea efectuării controalelor de mediu, nu a răspuns invitaţiilor transmise de către comisarii de mediu. De-a lungul timpului s-a constatat că proprietarul imobilului nu a respectat obligaţiile de mediu stabilite prin actele de reglementare şi actele de control întocmite de Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean (GNM-CJ ) Galaţi, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional, în nenumărate rânduri. GNM-CJ Galaţi a efectuat un control în data de 25.01.2011 (...) Controlul s-a finalizat cu nota de constatare nr. 15/07.02.2011 prin care s-a sancţionat contravenţional (în valoare de 30.000 de lei), întrucât nu a solicitat şi obţinut acte de reglementare pentru dezafectarea instalaţiilor (…) S-au efectuat controale şi în data de 26.02.2012 şi în data de 14.09.2012 (…), societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 25.000 de lei pentru neluarea măsurilor de salubrizare a terenului. Totodată, prin actele de control încheiate, au fost stabilite măsuri de ecologizarea amplasamentului şi valorificarea/eliminarea tuturor deşeurilor rezultate (...) În urma controlului efectuat de GNM-CJ Galaţi, în data de 10.11.2015, au fost constatate depozitări necontrolate de deşeuri (deşeuri inerte, deşeuri de hârtie, carton, sticlă, deşeu de material plastic, anvelope uzate, benzi de cauciuc, deşeuri de hidrocarburi, uleiuri uzate, substanţe periculoase etc) şi s-a transmis pe fax invitaţia în vederea prezentării unor documente ce au relevanţă pentru stabilirea situaţiei existente în teren. Întrucât nu au fost prezentate documentele relevante solicitate, în data de 13.11.2015, SC Mehid SA a fost invitată la sediul GNM CJ Galaţi cu privire la situaţia imobilului şi a respectării obligaţiilor de mediu stabilite de către ARPM, respectiv a stării de salubritate. Controlul s-a finalizat cu Nota de constatare nr. 897/23.11.2015, fiind sancţionată contravenţional. Totodată, au fost dispuse măsuri de salubrizare a imobilului cu termen scadent 29.02.2016. Precizăm că, deoarece proprietarul a avut o atitudine ostilă faţă de organele de control, Nota de constatare nr. 897/23.11.2015, respectiv sancţiunea contravenţională au fost transmise, conform prevederilor legale, prin poştă”, se arată în informarea transmisă parlamentarului de către conducerea Ministerului Mediului.

„Constatatori fără dorinţă de implicare”

Nemulţumit de răspunsul primit din partea ministerului, senatorul Paul Ichim le cere autorităţilor „să depăşească rapid stadiul de constatatori fără dorinţă de implicare, să ia măsuri rapide şi ferme sau să lase loc altor factori cu capacitate de decizie în asemenea cazuri, astfel încât riscurile semnalate să poată fi înlăturate”. „Iar dacă pentru domniile lor este doar încă un oraş care se confruntă cu probleme, pentru mine, şi pentru noi cei de aici, Galaţiul este locul în care trăim, pe care-l iubim şi pe care dorim să-l păstrăm viu şi curat!”, a punctat parlamentarul.

Citit 7970 ori Ultima modificare Duminică, 12 Iunie 2016 17:21

8 comentarii

  • postat de re @pamflet Joi, 16 Iunie 2016 13:18 217.156.52.*** Link la comentariu
    0
    1

    re @pamflet
    Vedeti din 17 votanti ai comentariului:
    - 10 au fost de acord ca un parlamentar ar trebui sa ceara locuri de munca la institutii
    - 7 au votat impotriva acestui fapt.
    Inconstienta, prostie sau interes politic ?!?
    Ne mai intrebam de ce economia tarii merge rau si de ce tinerii nostri pleaca din tara !!!
    Dumneavoastra, publicul cititor hotariti !!!

    Raportează
  • postat de oamenii dorm, DUMNEZEU, nu..... Luni, 13 Iunie 2016 19:24 95.76.32.*** Link la comentariu
    0
    2

    voi stiti ca acolo au muncit oameni cu adevarat, acolo chiar s-a lucrat "dupa carte".acolo au lucrat absolventi de la L.I.C.M-uri....... va spune ceva I.M.E.H ? a venit unul si a darimat tot....cum il cheama pe patronul ruinelor? nu stiti? CORNELIU MANGALEA, mare om, mare om de afaceri din galati......sa-i dea DUMNEZEU numai sanatate ca o merita.

    Raportează
  • postat de Ruinati Luni, 13 Iunie 2016 19:14 108.245.201.*** Link la comentariu
    0
    1

    O ruina ,asta ati ajuns,,,

    Raportează
  • postat de Iancu din Hunedoara Luni, 13 Iunie 2016 14:14 91.208.234.*** Link la comentariu
    2
    7

    Probabil ca amplasamentul e in litigiu, altfel era vandut de mult!

    Raportează
  • postat de nice Luni, 13 Iunie 2016 12:10 89.121.200.*** Link la comentariu
    5
    6

    De ce nu se darama tot si apoi sa fie construit un cartier rezidential?

    Raportează
  • postat de pamflet Luni, 13 Iunie 2016 12:05 217.156.52.*** Link la comentariu
    7
    10

    Ne-ar fi placut mai mult un articol in care titlul ar suna asa:
    "Un parlamentar a tras un semnal de alarma ca nu sunt locuri de munca"
    si ca acest parlamentar cere institutiilor statului si institutiilor locale FAPTE nu vorbe pentru crearea de locuri de munca.

    Raportează
  • postat de ss Luni, 13 Iunie 2016 11:49 5.13.133.*** Link la comentariu
    0
    20

    Faceti curat si trimiteti factura proprietarului....daca nu plateste, executare silita si asa mai departe!

    Raportează
  • postat de Informatu Luni, 13 Iunie 2016 06:39 5.13.190.*** Link la comentariu
    1
    8

    "In momentul in care primim informari, le citim si ne consideram informati"!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.