Gălăţenii vor primi CĂLDURĂ săptămâna aceasta | Ce spune conducerea CET
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Gălăţenii vor primi CĂLDURĂ săptămâna aceasta | Ce spune conducerea CET
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

După ce au fost ţinute în frig de autorităţi şi în acest an, cele câteva zeci de mii de persoane dependente de agentul termic furnizat în sistem centralizat vor primi căldură săptămâna aceasta. Conducerea Electrocentrale (CET) ne-a declarat că ieri societatea a semnat contractele cu Romgaz pentru furnizarea combustibilului necesar producerii de energie electrică şi de agent termic, iar reprezentanţii CET vor începe să repună de astăzi instalaţia în funcţiune. „Vom începe să primim gaz de mâine dimineaţă (marţi dimineaţă n.r.), la ora 6,00”, ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special şi directorul general al Electrocentrale, care a precizat că „se fac eforturi pentru ca oamenii să primească mai devreme căldură. Noi avem nevoie, în principiu, de şapte până la 10 zile pentru a aduce sistemul la parametri normali. Anul trecut am reuşit să grăbim cumva tot acest proces şi am reuşit ca în cinci zile să furnizăm agent termic la parametri optimi. Acum încercăm, din nou, să scurtăm pe cât mai mult cu putinţă, perioada de aşteptare. Nouă nu ne place să facem promisiuni pe care să nu le putem onora. Îi asigurăm pe oameni că vom lua toate măsurile pentru a începe furnizarea de căldură”, a afirmat directorul CET.

Vineri, Electrocentrale, Romgaz, Primăria şi Calorgal au semnat convenţia de plată, în baza căreia, conform conducerii CET, municipalitatea a virat direct în conturile Romgaz suma de 3,2 milioane de lei, din totalul de 6,1 milioane de lei, ce reprezintă avansul pentru contravaloarea energiei termice ce urmează a fi livrată în luna noiembrie. Diferenţa, conform asigurărilor reprezentanţilor Primăriei, urma a fi plătită în cursul zilei de ieri.

Citit 12072 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 20:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.