Adaptare la economia de piaţă | Industria on-line a lucrărilor de licenţă şi de doctorat

Adaptare la economia de piaţă | Industria on-line a lucrărilor de licenţă şi de doctorat
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Zilele de muncă la o lucrare de licenţă, disertaţie sau chiar doctorat pot fi sărite doar cu câteva sute de euro şi o comandă pe site-uri care se laudă că asigură şi confidenţialitate şi originalitate

Conducerea universităţii gălăţene susţine că existenţa acestor servicii este "aberantă" şi consideră că ar trebui luate măsuri

"Suntem сeа mai bună alegere pe care o poţi face daсă eşti în căutarea unui partener care să te аjute în realizаreа unei lucrări de licenţă, diplomă, grаd ştiinţifiс sau doctorаt. Suntem autorii a peste 14.217 lucrări de diplomă reаlizate impecаbil", sună reclama unui site, care le promite doritorilor notă maximă, originalitate şi, mai ales, confidenţialitate, dacă apelează la serviciile sale. În funcţie de ceea ce soliciţi pe formularul de comandă, unde trebuie să notezi date personale, dar şi detalii despre lucrare, cum ar fi bibliografie şi cuprins, pe lângă temă şi număr de pagini, preţul poate varia între 200 şi 300 de euro. Mai mult decât atât, în această perioadă, site-ul respectiv promite clienţilor şi reduceri de 20 la sută. Se promite calitate, dar şi lucrări originale, verificate în softuri antiplagiat şi se oferă garanţie şi promisiunea că teza va fi gata la timp. Mai mult decât atât, "firma" se laudă cu o experienţă de 16 ani în domeniu, cu 500 de specialişti şi peste 12.000 de clienţi mulţumiţi.

În acelaşi timp, dacă ceri o cotaţie de preţ, ţi se transmite că suma va fi achitată în trei rate, iar lucrarea va fi şi ea redactată şi livrată în trei părţi, solicitantul având dreptul să facă obiecţii, dacă e cazul, şi să solicite refacerea unor pasaje.

Program de verificare a plagiatului

"Echipa noastră (...) oferă posibilitatea vizualizării proiectului înainte de efectuarea plăţii, prin virament bancar şi, de asemenea, pune la dispoziţia clienţilor noştri un program de verificare a plagiatului", se arată pe un alt site, care promite să te scoată deştept cu diplomă, contra unei sume de bani.

"Firmă" serioasă, site-ul oferă detalii şi despre cum se face plata (în două rate, un avans şi ultima rată după finalizare), domeniile pe care le poate acoperi, dar şi timpul de redactare. Aflăm astfel, că o lucrare de licenţă sau una de disertaţie la master 100 la sută originală poate fi livrată în 7 - 14 zile, iar o teză de doctorat în 50 - 75 de zile. Dar studenţii pot primi în una-două zile şi studii de caz, referate şi prezentări PowerPoint.

"Preţul unui proiect de diplomă se stabileşte în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi numărul de pagini, gradul de dificultate al acesteia, timpul de redactare, specializarea, etc", se mai arată pe site, odată cu promisiunea că ţi se va oferi un preţ "prompt" în 24 de ore de la trimiterea comenzii şi detaliilor solicitate.

Call-center la dispoziţia clientului

Pe un alt site, se promite cam acelaşi lucru. În plus, aici există şi un call center, care răspunde la toate nelămuririle clienţilor. În mod surprinzător, şi aici există laude legate de 12 ani de activitate în domeniu, ceea ce arată că practica nu este deloc nouă. Afli că pe lângă domeniul şi cerinţele clientului, contează la preţ şi modalitatea de plată. Dacă achiţi toată suma odată, discountul poate ajunge şi la 20 - 25 la sută.

"Este aberant. Nu a luat nimeni măsuri?"

Rectorul Iulian Bîrsan ne-a declarat că nici nu-şi imagina că există aşa ceva. "Este aberant să existe asemenea site-uri. 16 ani vechime? Şi nu a luat nimeni măsuri?", se întreabă pe bună dreptate şeful Universităţii "Dunărea de Jos". Acesta susţine însă că aşa ceva merge acolo unde profesorul conducător de lucrare nu urmăreşte foarte îndeaproape modul în care propriul student îşi redactează proiectul. "Sunt curios, dacă eu propun o temă, pe care studentul trebuie s-o rezolve la mine în laborator, cum se vor descurca?", a mai întrebat Iulian Bîrsan.

Acesta a promis că se va interesa de existenţa unor asemenea site-uri, dar şi dacă respectivii "antreprenori" pot fi traşi la răspundere pentru serviciile pe care le oferă, dar şi despre cât de legală este o asemenea afacere.

Citit 2212 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Iunie 2023 23:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.