Ajutoarele pentru încălzire pot fi folosite şi pentru centrale de bloc

Ajutoarele pentru încălzire pot fi folosite şi pentru centrale de bloc
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Gălăţenii care îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de ajutorul financiar de 3.000 de lei acordat de municipalitate cu scopul achiziţionării unui sistem de încălzire şi apă caldă pot investi aceşti bani şi într-o centrală de bloc. Întrucât mai mulţi cititori ne-au spus că la nivelul unor asociaţii de proprietari este preferată această variantă, l-am întrebat pe primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, cum trebuie să procedeze oamenii în astfel de situaţii.

„Cei care decid ce fac cu banii sunt beneficiarii. Primăria acordă cele 3.000 de lei şi, mai departe, omul îi foloseşte cum ştie mai bine, cum este în interesul lui. Dacă unii locatari decid să investească într-o centrală de bloc, nu îi opreşte nimeni să folosească banii pentru aşa ceva”, ne-a declarat Ionuţ Pucheanu.

Potrivit edilului, fiecare proprietar de apartament depune dosarul cu toate documentele solicitate, conform procedurii. În ceea ce priveşte factura proformă, solicitată de autorităţi, firma de la care se va achiziţiona centrala de bloc va trebui să emită actul pentru fiecare beneficiar în parte, ori o singură factură proformă, dar pe care să figureze numele tuturor celor care au folosit ajutorul financiar în acest scop.

Citit 10914 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 09:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.