GREVĂ a profesorilor chiar în mijlocul Bacalaureatului

GREVĂ a profesorilor chiar în mijlocul Bacalaureatului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cadrele didactice sunt nemulţumite de faptul că guvernanţii i-au minţit în campanie electorală că le vor majora salariile de la 1 iulie, prin urmare, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a iniţiat un referendum în şcoli pentru declanşarea protestelor.

Angajaţii din învăţământ intenţionează să intre în grevă generală chiar de luni 12 iunie, în mijlocul Bacalaureatului, dar şi în plină perioadă de pregătire a altor două examene importante, Evaluarea Naţională şi Titularizarea.

"Am iniţiat un referendum în şcoli. Dacă profesorii vor semna că sunt de acord cu protestul, vom opri lucrul pe o perioadă nedeterminată, începând de luni, 12 iunie. Suntem nemulţumiţi de faptul că, în grila noii legi a salarizării, angajaţii din Învăţământ sunt iar situaţi în zona celor mai mici venituri. Din 12 poziţii, noi suntem pe cea de-a zecea. Nu e normal, având în vedere că se spune că Educaţia este prioritate naţională. Ce fel de prioritate suntem, cu cele mai mici salarii din sistemul bugetar? În plus, de la 1 ianuarie 2018, ne vom confrunta cu o inflaţie majoră, iar noi vom avea cele mai mici salarii. E adevărat că, deşi noi, liderii sindicali, am mai protestat la Bucureşti, pentru membrii federaţiei, picătura care a umplut paharul este faptul că nu vor mai primi cei 20 la sută în plus promişi de la 1 iulie", ne-a declarat liderul Sindicatului Liber din Învăţământ din Tecuci, Mircea Petică.

Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi li s-a promis în campania electorală că vor exista majorări salariale de 20 la  sută, începând cu data de 1 iulie şi de 30 la  sută, de la 1 ianuarie 2018, promisiunile au fost schimbate după ce PSD a ajuns la guvernare. Astfel, cadrelor didactice li s-a promis că majorările salariale vor fi realizate de la 1 ianua­rie, cu 50 la sută. Recent însă şi această pro­misiune a fost ştearsă cu buretele, iar de la 1 ianuarie profesorii ar urma să pri­mească majorări de doar 25 la sută, împreună cu angajaţii din sistemul de sănătate şi ceilalţi bugetari.

Profesorii mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că, deşi li s-a promis 15 la sută în plus la salariu, de la 1 ianuarie 2017, practic, majorarea este doar de numai 12 la sută. Prin urmare, conform reprezentanţilor FSLI acest lucru nu le dă încredere că şi promisiunile făcute în acest moment vor fi respectate pe viitor.

Rezultatele referendumului se vor afla pe 9 iulie. Deşi FSLI este cea mai mare federaţie sindicală din învăţământul preuniversitar, la Galaţi are 2.500 de membri din cei peste 8.000 de angajaţi în sistem. Celelalte federaţii nu au anunţat încă mişcări de protest.

Citit 4820 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 07:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.