Evaluaţi acest articol
(21 voturi)
18 comentarii

UPDATE, 16 septembrie | Soarta iluminatului public a devenit subiect la şedinţa Consiliului Local. Aleşii au cerut explicaţii, având în vedere că licitaţia pentru găsirea unui nou operator este blocată de o contestaţie, iar prelungirea contractului cu SC Total Strada, firma care, în ultimii doi ani, s-a ocupat de mentenanţa iluminatului public, nu le surâdea deloc.

Laurenţiu Jalbă, director general al Direcţiei Generale Servicii Comunitare de Utilităţi Publice în cadrul Primăriei Galaţi, a răspuns că Total Strada a refuzat propunerea de prelungire a contractului. Soluţia va fi organizarea unei negocieri directe cu societăţile care au depus oferte în cadrul licitaţiei, iar după soluţionarea contestaţiei, fie se va încheia contractul cu câştigătoarea, fie va fi reluată achiziţia. „Iluminatul public suferă în momentul de faţă. Sper ca săptămâna viitoare să intrăm în linie dreaptă, şi cel care va avea contractul pentru această perioadă scurtă de timp să remedieze tot ceea ce au uitat, n-au vrut, n-au putut cei de dinainte”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.


În Galaţi nu mai are cine aprinde şi, eventual, stinge lumina! Şi nici cine să schimbe corpurile de iluminat arse sau defecte. Motivul? Contractul cu SC Total Strada, firma care, în ultimii doi ani, s-a ocupat de mentenanţa iluminatului public, a încetat de drept pe 11 septembrie, iar licitaţia pentru găsirea unui nou operator care să menţină în funcţiune acest serviciu este blocată.

De luni în şir, curg sesizările gălăţenilor revoltaţi că străzi şi cartiere întregi rămân în beznă după lăsarea serii. Oamenii sperau că, din septembrie, lucrurile se vor schimba în bine, şi că se va găsi un agent economic responsabil, care să răspundă rapid doleanţelor lor, aducându-le lumina pe stradă. Speranţele lor, dar şi ale autorităţilor, s-au spulberat. Licitaţia pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Galaţi, lansată de administraţia locală la începutul lunii august, s-a împotmolit. Contractul, cu o valoare estimată de 580.000 de lei fără TVA, nu putut fi atribuit, din cauza unei contestaţii depuse de unul dintre ofertanţi. Potrivit surselor noastre, SC Suntech Service SRL a contestat societatea care se clasase pe primul loc - Luxten Lighting Company SA.

„Am sperat că finalizăm procedura de mentenanţă, pe următoarele şase luni, a sistemului de iluminat public, dar, din păcate, urmează vreo două-trei luni de procese. Două-trei luni în care agentul economic respectiv îşi vede doar interesul dumnealui, eu iau înjurături…”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. Edilul-şef nu ne-a putut spune ce măsură se va lua în aşa fel încât, până la finalizarea contestaţiei şi atribuirea contractului, iluminatul public stradal să fie totuşi „păstorit” de cineva. Una dintre soluţii ar fi ca autorităţile să încheie un nou contract, pentru doar câteva luni, cu Total Strada, firma care s-a ocupat, până de curând, de iluminatul public din municipiul Galaţi. Numai că, Pucheanu admite sincer, că ori cu această societate, ori fără, „e cam acelaşi lucru”: „O societate de care nu sunt chiar atât de mulţumit, dovadă numărul extrem de mare de mesaje pe care le primim cu acest subiect. Deşi, aşa, dacă te uiţi pe site-ul lor pare o societate destul de mare, din păcate, pentru Galaţi, pare-se că au acordat destul de puţine resurse pentru a rezolva problemele”, a mai spus primarul.

Urmează altă licitaţie

Rămâne de văzut cât timp va dura până când contractul pentru întreţinerea şi menţinerea în funcţiune a sistemului de iluminat public în următoarele şase luni va fi atribuit pe baza criteriului „cel mai mic preţ oferit”. Singura veste bună este că, în acest moment, se pregăteşte documentaţia unei noi licitaţii pentru extinderea şi modernizarea iluminatului public, care va asigura pe următorii ani, la un cu totul alt standard, serviciul de iluminat public în Galaţi. Până atunci, beznă pe termen nedeterminat!

Gălăţenii reclamă zilnic lipsa luminii

Chiar ieri, un gălăţean care locuieşte în cartierul Mazepa I, la blocul B2, din imediata apropiere a Şcolii nr. 28, a sunat la redacţie pentru a ne spune că, de aproximativ două luni, aşteaptă ca firma care s-a ocupat de iluminatul public să înlocuiască becurile de pe cinci stâlpi. Pe data de 5 august, bărbatul a fost asigurat verbal că se va interveni. A revenit cu o nouă sesizare telefonică, pe data de 23 august, fără rezultat, iar din data de 31 august, la numărul de Dispecerat al societăţii nu a mai răspuns careva. Gălăţeanul s-a gândit chiar să furnizeze codurile inscripţionate pe cei cinci stâlpi, în speranţa că va fi mai simplu pentru a fi identificaţi – 071L7, 071LE, 071LU, 07233, cu menţiunea că cel de-al cincilea nu are etichetă, iar capacul de deasupra nu mai există.

Prelungirea contractului cu Total Strada, la mâna aleşilor

Pe masa aleşilor locali a ajuns, spre dezbatere şi aprobare, un act adiţional care prelungeşte, cu până la şase luni, contractul de întreţinere şi menţinere a iluminatului public, încheiat cu SC Total Strada SRL.

În expunerea de motive a proiectului se arată că, deşi a fost lansată o licitaţie pentru delegarea serviciului de iluminat public din municipiul Galaţi, în succesiunea legală a termenelor, atribuirea nu s-a putut realiza până la data expirării contractului cu operatorul SC Total Strada. Din acest motiv, se propune prelungirea contractului cu această firmă, începând din 11 septembrie, data la care expirase, şi până la intrarea în vigoare a noului contract de delegare a serviciului de iluminat public, dar nu mai târziu de 11 martie 2018.

Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord cu actul adiţional.

Postare: 14 septembrie 2017

Citit 19474 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 11:02

18 comentarii

  • postat de Teutonul Duminică, 17 Septembrie 2017 11:43 Link la comentariu
    0
    0

    Deci, în toată Primăria nu e nimeni care să știe să aprindă lumina în oraș și să schimbe un bec?
    Un inginer electrotehnist și cu o echipă de 3-4 electricieni, rezolvă treaba asta cu succes.

    Raportează
  • postat de marius Joi, 14 Septembrie 2017 21:47 Link la comentariu
    0
    6

    da da,totul sa se faca legal.insa alesii isi bat joc de cetateni ilegal.multumim pentru scuze.

    Raportează
  • postat de macarie banu Joi, 14 Septembrie 2017 21:35 Link la comentariu
    0
    6

    Ati uitat sloganul mult numit al unicului partid si al conducatorului iubit?!( in Martie 1990)......NOI MUNCIM,NOI NU GANDIM!!!!! NOI MUNCIM,NOI NU GANDIM!!!!.......acum suportati consecintele.......

    Raportează
  • postat de graficus Joi, 14 Septembrie 2017 20:08 Link la comentariu
    0
    13

    Este imaginea clara a psd . Cu boscheti , fara apa calda , un transport vai mama lui , caini vagabonzi , somaj , fara plaja pe malul Dunarii , acum si fara lumina . Demisia ciumei rosii este o prioritate pentru oras .

    Raportează
  • postat de Scotianul Joi, 14 Septembrie 2017 17:21 Link la comentariu
    0
    5

    Galatiul,in bezna la propriu si la figurat!Dormiti in pace,stimati concitadini!

    Raportează
  • postat de mamelucul Joi, 14 Septembrie 2017 14:38 Link la comentariu
    2
    18

    Cum nu are cine aprinde iluminatul? Pai primaria si psd-ul cu ai lor ,,specialisti,, erau asi in manevrarea butoanelor.....

    Raportează
  • postat de Asociatia Hotilor din Galati Joi, 14 Septembrie 2017 13:16 Link la comentariu
    1
    24

    Multumim foarte frumos conducerii orasului!
    In semn de respect vom dona 12 % din "incasari" Primariei Galati!

    Raportează
  • postat de Y Joi, 14 Septembrie 2017 12:16 Link la comentariu
    6
    10

    La fel si cu celebra parcare de la Ancora, au demolat garajele dupa ce le-au darmat stai ca trebuie sa ne judecam cu niste cetateni timp de vreo 2 ani timp in care a fost parloaga acolo. Parcarea nu este finalizata nici acum si noaptea nu este iluminata nu stiu cum oamenii isi parcheaza masinile acolo....probabil din lipsa de solutii.

    Raportează
  • postat de Geanina Joi, 14 Septembrie 2017 11:33 Link la comentariu
    3
    22

    Tot in Mazepa1, in spatele Stomatologiei, stalpii de iluminat de pe alei nu au capacele de protectie de la cutiile de sigurante de vreo 2 ani, punand astfel in pericol de electrocutare pe orice persoana sau animal care se apropie. Nu mai spunem cand ploua sau ninge ce pericole pot aparea..
    O firma de mentenanta serioasa trece macar o data pe luna pe la toti stalpii de iluminat si vede de ce mai este nevoie pentru a functiona la parametrii normali!! Asta inseamna CALITATE si RESPONSABILITATE!

    Raportează
  • postat de Ioana P Joi, 14 Septembrie 2017 10:47 Link la comentariu
    3
    29

    Domnule Primar, fiind foarte bine cunoscuta problema licitatiilor si a faptului ca, inevitabil, se depun contestatii si e posibil sa dureze acest proces min. 3-4 luni, de ce nu s-a inceput licitatia la inceputul anului, astfel incat sa fiti pregatiti cu noul furnizor la incheirea contractului cu actualul furnizor? Si de ce nu se gestioneaza in acest mod toate contractele existente cu toti furnizorii...invatati sa anticipati si apucati-va din timp de treaba!

    Raportează
  • postat de Chips Joi, 14 Septembrie 2017 10:41 Link la comentariu
    1
    14

    Pai isi ia injuraturi ala care a organizat licitatia suficient de tarziu incat sa creeze toata situatia asta. E normal sa te astepti la contestatii la o licitatie publica, nu vad de ce nu s-ar fi putut lua masuri din timp. In afara de clasica incompetenta si durere in... dar nu mai zic...

    Raportează
  • postat de Ionut Joi, 14 Septembrie 2017 10:19 Link la comentariu
    3
    28

    A ajuns saracutul meu oras mai rau ca in Africa. Incredibil cata incompetenta si lipsa de interes zac in toate institutiile statului. Alte judete se dezvolta constant de 10 15 ani, noi ne ducem in jos.

    Da, stiu ca dezvoltarea asta tine de infrastructura, pe care, din pacate, noi nu o avem in partea asta de tara.

    Dar asta nu inseamna ca nu poti fi gospodar. Nu.ti trebuie infrastructura sa ridici gunoiul, sa scapi de cainii vagabonzi, sa luminezi cartiere, etc.

    Raportează
  • postat de frvfrvfrv Joi, 14 Septembrie 2017 09:29 Link la comentariu
    3
    23

    Galatiul in secolul XXI: FARA CALDURA, FARA APA CALDA - (!) atentat la sanatatea populatiei - si, mai nou, FARA LUMINA. Asa autoritati, asa hal de oras (ca-n feudalism).

    Raportează
  • postat de Otilia Joi, 14 Septembrie 2017 09:21 Link la comentariu
    4
    27

    Nu stiu cât vor mai accepta galatenii mizeria asta de administratie locală.
    Avem atâta opulența etalată la primărie si acceptăm intuneric pe strazi, lipsa apei calde si in curand si a căldurii.

    Raportează
  • postat de HAHAHA Joi, 14 Septembrie 2017 09:03 Link la comentariu
    3
    17

    Romania in bezna totala. Bezna si in capul alesilor ! HALAL

    Raportează
  • postat de The country of servants Joi, 14 Septembrie 2017 08:11 Link la comentariu
    4
    15

    Cit de incopetenta poate fi administratia catunului Gl, intotdeauna cistiga aceasta firma Luxten Lighting Company SA dar pe vremea cind fiica fostului presedinte de colonie era angajata lor. Lucrarile executate de aceasta "mare" firma, sunt sub orice critica, asta inseamna politizare la tot ce misca.

    Raportează
  • postat de D Joi, 14 Septembrie 2017 07:51 Link la comentariu
    4
    36

    Cea mai slaba administratie de dupa 89. Licitatiile cu plaja, portul, iluminatul orașului, toate un fiasco. Orasul fara apa calda și caldura este plin de buruieni si de cani comunitari. Investiții nu exista. Tinerii pleaca pe capete, vom ajunge ca satele ale parasite pline de batarni. NE MERITAM SOARTA

    Raportează
  • postat de Tanara fana pesede de 81 ani Joi, 14 Septembrie 2017 04:09 Link la comentariu
    3
    23

    TOATA TARA E IN BEZNA SUB CONDUCEREA INTELEAPTA A PARTIDULUI UNIC DIN ULTIMII 25 DE AN, NU DOAR GALATIULI !

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.