Pentru siguranţa oamenilor, MAIDANEZII sunt EUTANASIAȚI într-o localitate gălățeană
Foto: ”Viața liberă”, Marius Negri

Pentru siguranţa oamenilor, MAIDANEZII sunt EUTANASIAȚI într-o localitate gălățeană
Evaluaţi acest articol
(38 voturi)

În timp ce mulţi primari se feresc să aplice Legea eutanasierii pentru a scăpa de câinii fără stăpân de pe străzi, chiar dacă astfel i-ar proteja pe oameni, autorităţile din Lieşti nu s-au temut să adopte această măsură atunci când maidanezii au împânzit comuna şi au pus în pericol siguranţa oamenilor. Asta şi în condiţiile în care foarte mulţi dintre săteni s-au şi plâns de patrupedele care mişunau pe străzi.

"Eu sunt medic veterinar şi cunosc problema. Dacă muşcă un câine, pe umerii cui cade această problemă? Capturarea unui câine costă 500 de lei. Am strâns aproximativ 60 de câini. Mulţi dintre câinii pe care îi găsiţi în unele sate sunt aduşi din alte părţi, de la Galaţi, Brăila, Focşani. Vin cu maşinile, deschid portierele şi dau drumul la câini. Te uiţi dimineaţa, prin centru, şi identifici imediat care sunt câinii "aruncaţi" de curând. Sunt câte cinci-şase, îi vezi speriaţi, că nu cunosc locul. Vine firma de ecarisaj, îi preia două săptămâni şi, dacă nu apare un binevoitor să îi adopte, le face injecţia letală. Am prins persoane care au luat câinii şi le-au dat din nou drumul pe stradă. Deşi este castrat, câinele tot animal este şi poate să muşte. Dacă îţi faci adăpost pentru câini, vin iubitorii de animale şi ţipă că sunt prea mulţi în padoc. Cum o dai, nu este bine. Iubitorii de animale, cei agresivi, se pun la adăpost, dar când trebuie să răspundă cineva, cine credeţi că răspunde?", a spus, tranşant, primarul comunei Lieşti.

Alesul ne-a povestit că sătenii plătesc, începând din acest an, o taxă de ecarisaj de 20 de lei. Iulian Boţ crede însă că, pentru a combate acest fenomen, cu care se confruntă nenumărate oraşe şi comune din România, este nevoie de o politică naţională.

"Sunt foarte agresivi unii dintre aşa-zişii iubitori de animale, au mers până la a intimida medicii veterinari de pe plan local. Şi eu am suflet, dar dacă ai un copil pe care îl muşcă animalul sau ţi-l omoară, cum te vei simţi apoi? Cum ţi-ar fi sufletul? Toţi pasează dintr-o parte în alta problema câinilor fără stăpân. Fără o politică la nivel naţional privind acest fenomen, nu faci nimic. Cât costă întreţinerea unui copil şi cât costă a unui câine? La asta s-a gândit cineva? Hai să facem curăţenie cum trebuie şi, într-un an sau doi, terminăm cu această problemă. Dar apoi, dacă îţi prind câinele pe stradă, îţi dau o amendă de te ustură şi mă şi asigur că o plăteşti. Îl castrezi, îi dai drumul pe stradă şi mai trăieşte zece ani. Unde este siguranţa dumneavoastră, cine este responsabil pentru siguranţa dumneavoastră?", a subliniat primarul.

Citit 9023 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2023 11:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.