Phoenix a pierdut ”meciul” de la masa consilierilor locali

Phoenix a pierdut ”meciul” de la masa consilierilor locali
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dezbaterea, votarea şi, în cele din urmă, retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind suplimentarea sumei alocate de la bugetul local Clubului Sportiv Phoenix, pentru susţinerea activităţii sportive de performanţă şi de masă în baschet, s-a transformat într-un spectacol demn de Caragiale.

În condiţiile în care nu există un regulament de finanţare a cluburilor sportive, pe masa aleşilor a ajuns, spre aprobare, un proiect de hotărâre care prevedea adoptarea unui act adiţional la contractul de asociere încheiat între Clubul Sportiv Phoenix Galaţi şi Municipiul Galaţi. Numai că, după cum a sesizat consiliera locală independentă Simona Vreme, tocmai actul adiţional lipsea!

În timp ce aparatul de lucru al administraţiei locale a plecat să caute documentul, consilierul local ALDE Gheorghe Bugeag a întrebat dacă Primăria a câştigat cumva la loto, din moment ce s-au mai găsit bani pentru "sponsorizarea" cluburilor: "Marţi, la şedinţa de comisii, au mai apărut încă şapte cluburi, care văzând că există acest proiect de hotărâre, cer, tot aşa, suplimentarea. Nu am nimic cu această echipă, dar eu propun să retragem acest proiect de hotărâre. Pentru că mi se pare discriminatoriu, în condiţiile în care există riscul să se desfiinţeze Hochei Club - care stă destul de prost, să se desfiinţeze alte cluburi, să dăm bani unui singur club. Să le tratăm pe toate cu atenţie şi în felul acesta să rezolvăm şi problema Phoenixului şi a celorlalte echipe", a susţinut Bugeag.

Primarul Ionuţ Pucheanu i-a promis că, în şedinţa următoare, vor fi analizate toate solicitările venite, "în mod special şahul, care ne reprezintă cu atâta cinste".

Consilierul ALDE Radu Cosca a insistat să i se spună ce sumă mai este disponibilă în buget pentru sport: "O să ne trezim acum că alocăm cinci miliarde şi la următoarea şedinţă mai sunt doi lei pe care trebuie să îi împărţim la şapte sau zece cluburi. Cum aţi alocat o sumă pentru clubul Phoenix - cu care nu am nimic, toată stima şi respectul pentru performanţă - dacă nu ştiţi?". "Aţi fost patru ani viceprimar şi ştiţi că, după prima jumătate a anului, se face în fiecare lună rectificare de buget. Cum aş putea eu să vă spun acum, până la viitoarea rectificare, câţi bani putem muta de la ce investiţie pentru sport?", i-a replicat primarul.

Intrată în posesia actului adiţional pe care îl ceruse, Simona Vreme a atras atenţia că documentul este alb: "Nu avem semnătură, nu avem nimic, propun retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi şi introducerea lui la şedinţa următoare". "Suma nu avea cum să fie trecută, pentru că nu era aprobată", i-a replicat viceprimarul PSD Sorin Enache.

Scandal la vot

Preşedintele de şedinţă, Vergiliu Vals (PSD), a pus capăt discuţiilor, a supus la vot proiectul şi a anunţat rezultatul: "17 voturi pentru, două împotrivă, şase abţineri". "Mai votăm o dată, Cred că e o greşeală", a izbucnit Bugeag. Preşedintele i-a replicat că votul nu se poate repeta, dar Bugeag nu s-a lăsat: "Propun vot nominal: da, nu, da, nu!". "Domnule consilier, nu aveţi dreptul", a încercat să-i explice Vals. "Eu sunt consilier mai vechi decât dvs şi ştiu ce drepturi am şi ce nu! Vă rog nu-mi puneţi pumnul în gură! Eu atac acest proiect de hotărâre în contencios administrativ!", a ameninţat Bugeag, în vreme ce în sală s-a auzit vocea viceprimarului Enache: "Consiliul acesta a ajuns o mahala!".

Liberalul Onuţ Atansiu a punctat că există o înregistrare a şedinţei pe care se pot vedea mâinile ridicate la vot, iar imaginile ar putea să fie o probă în instanţă, prin urmare: "E de revăzut acest vot!".

"Dacă îmi permiteţi, au fost şapte abţineri", a spus consiliera PSD Silviana Ciupercă. "Ca să ieşim din impasul acesta, vom întreba fiecare consilier cum a votat", a propus preşedintele. Zis şi făcut, numai că, atunci când a venit rândul consilierului PSD Hristache Bogatu, acesta a dat un răspuns inedit: "Am lipsit!", urmat de hohote de râs.

"Legal, nu mai avem dreptul să votăm încă o dată!", a insistat preşedintele, constatând că rezultatul anunţat iniţial nu se potriveşte cu cel reieşit din declaraţiile consilierilor. Primarul a pus punct situaţiei anunţând: "Domnule Bugeag, special pentru inimioara dumneavoastră, permiteţi-mi să retrag acest proiect de pe ordinea de zi, ca să nu mai aveţi ce comenta! Dar nici altele nu veţi mai vedea, cu siguranţă!".

La finalul şedinţei, edilul a conchis: "Se pare că interesul poartă fesul. Dacă aşa înţeleg unii consilieri locali că trebuie tratate aspecte care ţin de bunul mers al unor cluburi sportive, nu am decât să mă supun! Eu nu pun decât în practică deciziile dumnealor. Sper ca cei care au văzut ce s-a întâmplat astăzi să aibă puterea să le şi mulţumească".

Contactat telefonic, preşedintele Clubului Phoenix, Florin Nini, ne-a declarat că mai importante, în acest moment, sunt cele două meciuri ale echipelor de seniori şi că în zilele următoare va oferi un punct de vedere oficial.

Citit 3279 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2023 10:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.