Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Pentru că Primăria nu a putut plăti la timp datoriile către Apaterm, societatea a ajuns în imposibilitatea de a-şi plăti propriile datorii. Pentru a întrerupe cercul vicios în care se învârtesc datoriile de la o instituţie publică la alta, aleşii locali au fost de acord să contracteze un credit în valoare de peste 3 milioane de lei de la stat. În acest fel, Primăria profită de OUG 51 care prevede tocmai acest lucru: acordarea de către Ministerul de Finanţe, unităţilor admi ...
Conducerea sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi a anunţat că va suspenda procedura de strângere de semnături pentru declanşarea unei greve generale la combinatul siderurgic gălăţean, după ce administraţia a acordat fiecărui salariat un bonus de trei procente din salariul pe un an. „Am decis să suspendăm acest demers câtă vreme conducerea combinatului a acordat acel bonus de trei la sută în termenul convenit. Trebuie să precizez însă că este vorba despre o ...
ArcelorMittal se află între primii şase mari exportatori din România, se arată într-un studiu prezentat de către Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români (ANEIR). Alături de compania siderurgică se regăsesc, potrivit asociaţiei, Automobile Dacia, Nokia România, Rompetrol Rafinare, şi OMV Petrom care au fost, în primele patru luni ale acestui an, societăţile care au dus la ieşirea exporturilor româneşti din recesiune. Acelaşi studiu arată şi că în ...
* Grupul PDL s-a împotrivit propriului Guvern * Aleşii locali au fost nevoiţi la şedinţa de marţi a Consiliului Local să majoreze preţului local al energiei termice facturate populaţiei, dar şi subvenţia asigurată de la bugetul local. Toate acesta, din cauza celor cinci procente cu care a crescut TVA. Astfel, de la 1 iulie, preţul local al energiei termice facturate populaţiei se majorează de la 160,69 lei (TVA 10 la sută), la 167,44 lei pe gigacalorie (TVA 24 la sută).Preţul l ...
* 50 de blocuri cu până la 14 etaje, cu 5.000 de apartamente în total şi parcări subterane pentru 5.000 de maşini, şcoli, grădiniţe, centre medicale, terenuri de sport şi zone verzi din belşug, alături de unul dintre cele mai mari mall-uri din România (cu şapte săli de cinema), – aşa arată proiectul unei investiţii de 400 milioane euro: complexul Italian Residence Galaţi, situat într-una dintre cele mai căutate zone ale oraşului * Se vrea a fi un nou simbol al Galaţiului ...
* Apă-Canal vrea ca cineva să-i deconteze cheltuielile pe care le-a făcut în perioada inundaţiilor * Total facturat: 70.000 de euro *Societatea edilitară de alimentare cu apă şi de canalizare din Galaţi, Apă-Canal SA, a întocmit bilanţul cheltuielilor pe care le-a făcut în perioada iunie-iulie, atunci când Dunărea depăşise cota de pericol şi ameninţa să inunde cartierul Valea Oraşului. Concluziile bilanţului au fost înaintate, printr-o adresă, Prefecturii judeţului Gala ...
Populaţia şi agenţii economici din estul, vestul şi nordul oraşului au rămas fără apă potabilă în această dimineaţă, la ora 8.00. Societatea Apă-Canal a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a acestor consumatori pentru a putea cupla la reţea conductele de distribuţie din cele trei zone, care au fost modernizate recent prin Programul european ISPA.În est, oprirea apei reci afectează un număr însemnat de consumatori casnici şi industriali de pe Calea Prutului şi ...
Producătorul de agent termic Electrocentrale Galaţi a început, ieri, să remedieze avaria produsă în urmă cu trei săptămâni pe una dintre conductele de transport al agentului termic – cea care alimentează punctele termice 16, Port 1 şi Port 2 ale distribuitorului de apă caldă şi căldură Apaterm. Conducta s-a spart la începutul acestei luni şi sute de gălăţeni din cartierele Mazepa 2 şi Port au rămas fără apă caldă. Ea nu a putut fi reparată până acum deoarece nive ...
Cu asfaltul surpat de lucrări, fix la poarta casei, gălăţeanul Frederic Şiber nu ştie dacă pe strada Columb mai vine vreo echipă care să repare ce a „lucrat” Apă-Canal: „Au făcut lucrări aici acum două săptămâni şi i-am rugat să astupe ca lumea. Dar dacă Apă-Canal a văzut că nu poate să sape pe sub stradă, cum vroiau - că s-au ˝întâlnit˝ cu un perete de cărămidă de la o hrubă -, au săpat pe lângă grădina mea”. „Şi imediat s-a surpat şi am ditamai ...
„Anul trecut, cei de la SADP veneau să ne taie iarba, dar acum iarba a crescut până la piept! Problema nu este de estetică, ci de ţânţari, că ne mănâncă de vii, mai ales că a tot plouat în ultimul timp”, ne-a sesizat, telefonic, un locuitor al cartierului Dimitrie Cantemir. Într-adevăr, la faţa locului, fotoreporterul a confirmat: iarba nu doar creşte în cartierul Dimitrie Cantemir, ci are un univers al ei. Un univers în care câinii nu se mai văd, la fel şi copiii mitit ...