„Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”. Rostită ieri la finalul discursului de Regele Mihai I, fraza ar trebui să stea pe frontispiciul tuturor instituţiilor publice din România. De la Preşedinţie şi până la primăria din ultima comună românească. Este instanţa morală care ar trebui să ne ghideze în absolut tot ceea ce facem.
Cuvintele mari sunt întotdeauna rodul unor idei simple şi, mai ales, al unor spirite oneste. Probabil că Mihai I va rămâne în istorie şi cu această frază, dincolo de câteva decizii controversate, pe care alţii şi mai ales timpul sunt în măsură să le judece. Însă, trecând peste aspectele generale ale societăţii, imposibil de evitat într-un discurs de genul celui de ieri, trebuie menţionat că vorbele Regelui Mihai I sunt foarte actuale şi fac trimitere directă la conducerea de acum ţării şi, în sens mai larg, la întreaga clasă politică. Şi, foarte important, fără să umple discursul de nume, adică fără să acuze direct. A preferat eleganţa.
Nici nu cred că putea face altfel, de vreme ce Regele a ales mereu în ultimii ani varianta nobilă de a răspunde atacurilor directe din partea câtorva actori ai scenei politice româneşti contemporane. Deşi nu a rostit nume, este clar că Mihai I s-a referit direct la Traian Băsescu şi la actuala guvernare („Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului” sau „Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”). Cu două fraze bine ticluite, Regele a pus la pământ întreaga putere.
Nici nu era nevoie să spună cui se adresează, cu atât mai mult cu cât, dacă ar fi făcut-o, ar fi însemnat să renunţe la eleganţa pe care a dus-o la rang de artă şi ar fi intrat în conflictele atât de dragi politicienilor de astăzi. Într-o ţară în care preşedintele pare să trăiască doar pentru a intra în dispute, eleganţa Regelui este o adevărată oază de normalitate. Fără puteri executive în stat (pe care nu le-ar fi avut nici dacă am fi fost monarhie), Regele Mihai I, dă, prin acest discurs şi prin comportamentul său din ultimii 21 de ani, un exemplu admirat de majoritatea românilor şi de mulţi dintre politicieni, dar neurmat de nimeni. Şi, dacă tot vorbim despre atitudine, să mai spunem că absenţa preşedintelui, a premierului şi a câtorva parlamentari de la discursul Regelui este cel puţin o dovadă de lipsă de eleganţă. Dincolo de opiniile personale, dincolo de orgolii, dincolo de fapte istorice mai mult sau mai puţin contestate, Mihai I este parte vie a istoriei noastre recente. Măcar din respect pentru istorie ar fi trebuit să fie prezenţi, dacă nu din respect pentru românii care i-au ales.
