Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Pârliţi şi năpârliţi

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Vine ziua de 1 mai, apropiere care pe unii din noi ne face să ne gândim cât de norocoşi suntem că încă avem unde munci, pe alţi câţiva ne face să ne gândim, cu tristeţe, la cât de ghinionişti suntem că ni s-au desfiinţat locurile de muncă, iar pe şi mai puţini dintre noi ne face să ne planificăm un miniconcediu… Poate părea desuet, însă este bine să ne amintim ce se sărbătoreşte cu adevărat de 1 mai şi de ce. Puţină istorie nu strică niciodată, mai ales în a ...
Modificările atribuţiunilor ANI – maximă urgenţă
Am reuşit să aflăm de la deputatul conservator gălăţean Bogdan Ciucă (FOTO) mai multe amănunte din culisele întâlnirii de luni de la Cotroceni a grupului PSD-PC cu preşedintele Trăian Băsescu. Purtătorul de cuvânt al PC a luat parte la întâlnirea care a avut loc la iniţiativa preşedinţiei  pe tema deciziei Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale Legii de organizare şi funcţionare a Agenţei Naţionale pentru Integritate (ANI). A ...

Echipament olandez pentru Oţelul

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Echipament olandez pentru Oţelul
După ce au trecut pe rând de la Lotto şi Nike la Hummel, fotbaliştii de la Oţelul vor fi îmbrăcaţi, din vară, de alt producător de echipament - unul care este aproape inexistent în fotbal. Se pare că este vorba despre marca Masita, brand olandez axat foarte mult pe volei, dar care îşi doreşte să facă pasul şi în sportul-rege. „Încă nu s-a semnat contractul, dar o vom face cât mai curând, iar de data aceasta avem speranţa că putem să scoatem tricouri şi pentru suporte ...

Suntem buni şi la futsal!

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Suntem buni şi la futsal!
* United Galaţi – Cityus Tg. Mureş 3-2 (1-0) * Luni seara în Sala „Siderurgistul” s-a înregistrat o mare surpriză! Aici s-a disputat meciul semifinalei Diviziei A de futsal, în care s-au întâlnit echipa locală United şi Cityus Tg. Mureş. Deşi porneau cu a doua şansă, elevii antrenorului David Asandei au depăşit toate barierele imposibilului. Târg-mureşenii – cu un buget de invidiat şi cu o echipă multinaţională: 7 portughezi şi un brazilian – au fost nevoiţi să ...

Avem Juventus la Toflea!

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Avem Juventus la Toflea!
* Titlul acestui articol n-are legătură cu filozofia aşa-numitelor ştiri sportive de la televizor, în care una se spune în text şi alta se întâmplă în realitate * Nu e nici joc de cuvinte: în localitatea gălăţeană Toflea îşi desfăşoară activitatea Clubul Sportiv Juventus 2007, grupare care creşte copii şi juniori romi - o raritate în fotbalul românesc * Juve de Galaţi are şi un super-site! * De la Juventus de Galaţi·    Clubul din nordul judeţului are până şi ...

Producătorii agricoli scapă de „morcov”

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Producătorii agricoli scapă de „morcov”
* Certificatul de producător poate fi utilizat în continuare în pieţe, iar comerţul ocazional este exceptat de la deţinerea caselor de marcat * Micii producători pot vinde în continuare produsele în pieţe, în baza unui certificat de producător valabil, ca şi până acum, iar comerţul ocazional cu produse agricole este exceptat de la obligativitatea deţinerii aparatelor de marcat electronice fiscale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltăr ...

Promovările, în plină desfăşurare la ArcelorMittal Galaţi

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Promovările, în plină desfăşurare la ArcelorMittal Galaţi
Testele pentru promovarea salariaţilor de la ArcelorMittal Galaţi se află în plină desfăşurare. Potrivit spuselor liderului sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, o parte dintre cei 920 de muncitori care urmează a fi examinaţi în vederea promăvării au susţinut deja un examen teoretic, iar testarea va continua în zilele următoare. Reamintim că, în luna februarie a acestui an, reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi anunţau că ritmul de promovări în rândul muncitorilor de ...

Patru ani cu accidente de muncă

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE

Patru ani cu accidente de muncă
* 866 de evenimente înregistrate la ITM, în perioada 2005-2009 * Lăcătuşii mecanici, cei mai expuşi accidentărilor *  Astăzi este Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă – prilej marcat de Inspectoratul Teritorial de Muncă printr-o serie de 15 acţiuni * O parte dintre acestea au avut loc ieri, altele se vor desfăşura astăzi, pe platforma combinatului ArcelorMittal * Potrivit statisticilor prezentate, ieri, de directorul-coordonator al ITM, Ionel Petrea, ...

„Eternitatea”, cimitirul-muzeu

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

„Eternitatea”, cimitirul-muzeu
* Un oraş de pe Lumea Cealaltă… * Când te trece Styxul, bătrunul Caron te lasă pe malul celălalt fără nicio altă indicaţie. La Galaţi, bătrânul cimitir „Eternitatea” înseamnă şi o zonă de istorie care n-a putut fi (încă) distrusă. Nu l-au bombardat americanii, nu l-au minat nemţii, n-au construit alţii deasupra supermarketuri: trecutul este conservat, în petice… „Eternitatea” este un adevărat muzeu de istorie şi chiar asta ar trebui să fie! Copiii aduşi de ...

Nervi şi spray paralizant la spital

Miercuri, 28 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Nervi şi spray paralizant la spital
Cu faţa roşie ca focul, cu ochii în lacrimi şi agitat din cale afară! Aşa a venit, ieri, la redacţie, Manole Istrate, un domn care ne-a povestit că a dat de un mare necaz, pe când îşi însoţea fiica şi nepotul de un an şi patru luni la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copiii, unde cel mic se afla sub tratament pentru probleme respiratorii. Domnul susţine că nu a fost lăsat să intre cu maşina în curtea spitalului (pentru a nu-şi transporta nepotul în braţe până la sala ...