Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

„Radarele invizibile”, puse în funcţiune

Luni, 22 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Poliţia Rutieră a pus în funcţiune 300 de radare invizibile în 32 de judeţe şi în municipiul Bucureşti. Radarele sunt amplasate pe cele două autostrăzi, dar şi pe unele drumuri naţionale. Este vorba, în principal, de DN1, DN2 şi DN7, în special în locurile cunoscute drept "puncte negre", ca urmare a faptului că în zonele respective s-au produs cele mai multe accidente de circulaţie. Unul dintre drumurile cu cele mai multe radare este DN2, care traversează practic opt judeţe ...

Evanghelia slujirii aproapelui

Luni, 22 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

În a 5-a Duminică din Postul Mare, Anul Domnului 2010, credincioşii de la Dunărea de Jos au rămas statornici în Sfintele Biserici. Ba chiar au venit în număr mult mai mare pentru a parcurge cu adevărat călătoria spre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. La Catedrala Galaţilor, unde Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Arhiereul locului, Înalt Prea Sfinţitul Casian, cuvântul rugăciunii şi al predaniei s-a aşezat lin în sufletele pelerinilor aflaţi pe calea Învierii D ...
Gălăţeanca Maria Crăciun va cânta în aprilie 2010, la San Remo
Maria Cristina Crăciun este copilul care, în ultimii ani,  a crescut sub privirile noastre. cu cântul ei cristalin, îngeresc, încă de la patru ani a cucerit ascultătorii unor festivaluri şi telespectatorii unor televiziuni. În aprilie, Maria va reprezenta „Oraşul teilor” şi România la San Remo, unde se va desfăşura prima ediţie a Festivalului „San Remo Junior”.   După înfăţişare, unii au spus că este o Shirley Temple  a românilor (compozitorul Aurel Manolache). ...

Fereşte! Trag Expertul, Frumoasa şi Bestia

Luni, 22 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Fereşte! Trag Expertul, Frumoasa şi Bestia
* Gloanţe şi trofee cu ziariştii „Vieţii libere”, în Poligonul Poliţiei Galaţi * Ovidiu Amălinei – la un pas de medalia de aur * Sensibila Angela Ribinciuc – prima la fete şi locul al treilea în concursul general * Eu – jenantă * Să ne înţelegem – ne-am distrat cum de mult nu ni s-a mai întâmplat. La iniţiativa lui Florin Olaru, şeful International Police Association Galaţi şi găzduiţi de a noastră Cristina Tatulici, purtător de cuvânt a tot ce înseamnă Pol ...

Pelerinaj de Florii

Luni, 22 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Anul acesta, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, de Florii va fi organizat un pelerinaj de împreună călătorie în Hristos. În toate bisericile, creştinii se vor întâlni cu rugăciunea în suflet, se vor îndrepta spre parohia soră din acel cartier în care  se vor reuni mai multe parohii.  Vor fi mai multe centre de rugăciune, cel puţin unul pe cartier.  „Aceste pelerinaje vor fi organizate pe cartiere şi preoţii de la paroh ...

Proclamaţia Berzelor de la Oancea - primăvară!

Sâmbătă, 20 Martie 2010 02:00 | Publicat în MAGAZIN

Proclamaţia Berzelor de la Oancea - primăvară!
* Meteorologii se mai înşeală, previziunile hidrologice se împotmolesc, mercurul termometrelor suferă de nestatornicie * Aveţi toate şansele să plecaţi dimineaţă de acasă cu soarele în faţă şi să vă întoarceţi în vârtej de fulgi de nea mari şi graşi, cum vă doreaţi prin decembrie, de Crăciun. Ştim că până acum aţi avut dileme dacă vine Paştele sau Sărbătorile de Iarnă. De aceea vă prezentăm Proclamaţia de la Oancea! Proclamaţia e semnată şi autentificat ...

Elev la Şcoala de Magie

Sâmbătă, 20 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Elev la Şcoala de Magie
* Bun venit în Hogwarts de Galaţi! * Tineri şi, în curând, celebri * Lumea magică îşi deschide porţile. Monedele apar şi dispar. CD-uri şi bile roşii le urmează exemplul. Uite-o, nu-i! Un puşti jonglează cu un glob de lumină. Un evantai de cărţi de joc, o alegere secretă şi… magicianul îmi citeşte gândurile. Mentalism se cheamă. Un ac străpunge o mână fără să curgă un strop de sânge. Bucăţele de şerveţel levitează dirijate de mâna mea… conectată la cea ...

Top replici – secţiunea „Cripta veselă”

Sâmbătă, 20 Martie 2010 02:00 | Publicat în MAGAZIN

Top replici – secţiunea „Cripta veselă”
* „Nu te mai iubesc de un an” * Asta înseamnă, am îngăimat cu gura uscată de şoc, chiar de când ne-am căsătorit...? „A, nu. După o săptămână”, am fost asigurată cu fairplay. De parcă după o săptămână de la nuntă – ceea ce coincidea şi cu începerea lunii de miere – este absolut firesc să ţi se facă gura pungă când îl vezi pe celălalt cum mestecă ouă lângă tine. M-am tăvălit, am plâns, am promis că mănânc de pe jos, poate-poate mă împiedic de ...

Ultima noapte a picioarelor tale

Sâmbătă, 20 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA

* (pe aici se trece, doamnă I!) * Moto: „O dragoste apusă e ca un vulcan: niciodată nu a trecut pericolul de a izbucni din nou!”                                                (Alexandru Macedonski)Iei o săgeată, tragi la întâmplare,mă nimereşti şi nu vrei să mă doară;ce zbârnâit, ce viaţă viitoarecând o iubire trage să nu moară!Ridici biserici, duci pentru ispităverbe de lux, pierdute substantive,începi să crezi că poa ...

Săptămâna francofoniei

Sâmbătă, 20 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA

O serie de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Francofoniei vor debuta astăzi, la Biblioteca Franceză din cadrul Fundaţiei „Eugène Ionesco” din Galaţi. Manifestările, care îi vor avea ca protagonişti pe elevii de gimnaziu şi de liceu, îi vor ţine în priză pe bibliotecari toată săptămâna. Concursuri de fotografie, de eseuri, de interpretare a unor fragmente din piesele lui Ionescu, jocuri de scrabble sau cu temă gastronomică, acestea sunt doar câteva dintre provocările ...