Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Simpozionul cercetătorilor din Ungaria: Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria va organiza, în zilele de 28-29 noiembrie, la Jula, în sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, simpozionul anual al cercetătorilor români din Ungaria, la care vor participa alături de cercetători români din Ungaria şi specialişti din România. * Ziua României, la Arganda del Rey: Asociaţia socio-culturală „Dor român" din zona Arganda del Rey, aflată la sud-est de Madrid, organ ...
Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Galaţi are manager interimar, potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea. Astfel, locul economistului Felicia Munteanu va fi ocupat, temporar, de un alt economist cu experienţă în domeniul managementului medical, Carmen Hurduc. ...
* Nu au fost constatate curse de transport ilegal * În ceea ce priveşte activităţile organizate pentru combaterea „turismului electoral”, poliţiştii rutieri au organizat duminică, pe raza judeţului Galaţi, 11 filtre, controlând 108 autoturisme. Au fost aplicate 71 de sancţiuni, 10 la Ordonanţa de Urgenţă 109 din 2005 privind transporturile rutiere (călătorii nu aveau bilete, orarul nu era respectat), 58 pentru abateri de la normele Codului Rutier şi trei unor şoferi care nu ...
* Secţia 2 Poliţie a fost sesizată duminică seara, la ora 19,30, în legătură cu faptul că, la Secţia de votare numărul 103 din Galaţi, a fost prins un individ care a votat de doua ori * „În urma verificărilor şi conform declaraţiilor membrilor comisiei secţiei de votare, s-a stabilit faptul că Vasile S., de 71 ani, din Galaţi, s-a prezentat duminică dimineaţa la secţia de votare şi a votat, semnând atât pe lista electorală pentru alegerea preşedintelui, cât şi pe li ...
Locatarii blocului L9 din cartierul gălăţean Micro 17 au avut parte luni de o dimineaţă neplăcută. Oamenii s-au trezit într-un fum destul de puternic, care, la prima vedere, părea că vine de nicăieri. Câteva ţevi care alimentează scările blocului L9 cu apă caldă s-au aprins. Nu ţevile în sine, ci izolaţia acestora. Astfel că fumul a urcat din subsolul blocului până în apartamentele locatarilor imobilului. Chemaţi să intervină, pompierii de la Inspectoratul pentru Sit ...
* La cei 20 de ani ai săi, Marian Dascălu se va gândi cu siguranţă de două ori înainte să se mai urce la volan fără permis * Un gălăţean de 20 de ani din Schela s-a aventurat la drum de noapte prin Smârdan, duminică în jurul orei 20. Că n-a fost o idee tocmai strălucită o recunoaşte şi el, acum că tot are suficient timp să cugete asupra faptei, internat fiind în secţia de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Acţiune ca-n filme Ce s-a întâmplat ...
Dacă s-ar fi născut şi ar fi trăit în Bucureşti, ar fi fost cu siguranţă una dintre cele mai apreciate vedete ale ţării. Deşi o stradă din Galaţi îi poartă numele, soarta a făcut ca dna Lenuţa Tăune să-şi lege definitiv numele de folclor, de satul românesc şi de teatrul popular. Poetă, actriţă, regizor, scenograf, costumier, machioză, om al scenei prin dăruire şi dascăl prin vocaţie, Lenuţa Tăune este cu adevărat starul de pe Valea Horincei, din comuna Cavadin ...
Până duminică la ora 16, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi nu primise de la Institutul Cantacuzino nicio altă confirmare de îmbolnăvire cu gripă nouă. Ultima raportare privind numărul de cazuri confirmate pe care „Viaţa liberă” v-a oferit-o a fost cea de vineri, 20 noiembrie, când DJSP înregistrase 56 de îmbolnăviri de gripă provocată de virusul A(H1N1), din aprilie până la momentul respectiv. De fapt, vineri, şapte gălăţeni aflaseră că treb ...
* La volan, fără permis de conducere şi în stare de ebrietate. Maşina, furată din Galaţi * În aparenţă, o noapte obişnuită, În realitate, una în care tot ce a mişcat pe şosele a fost controlat. Acţiunea comună a Formaţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Bereşti şi a posturilor de poliţie din comunele Bălăbăneşti şi Bălăşeşti, coordonată luna trecută de subcomisarul Dorin Geru, a făcut „valuri” printre şoferi. Începută la ora 21.00 şi încheiată dimineaţă ...
Biologia - predată de un filolog, la şcoala din Cavadineşti
Luni, 23 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* La Şcoala Cavadineşti, un profesor de limba română predă, de trei ani, biologia, ca dascăl necalificat * Deşi pare absurd ca un asolvent de studii superioare, licenţiat în filologie, să lucreze ca necalificat pe un domeniu pe care nu l-a studiat în facultate, situaţia este perfect reală. Posturile de limba română s-au epuizat şi mulţi dintre absolvenţii de litere au fost nevoiţi să se îndrepte spre o altă catedră. Dascălul de biologie vine de la Suceveni şi îi convine ...