Dacă s-ar fi născut şi ar fi trăit în Bucureşti, ar fi fost cu siguranţă una dintre cele mai apreciate vedete ale ţării. Deşi o stradă din Galaţi îi poartă numele, soarta a făcut ca dna Lenuţa Tăune să-şi lege definitiv numele de folclor, de satul românesc şi de teatrul popular.
Poetă, actriţă, regizor, scenograf, costumier, machioză, om al scenei prin dăruire şi dascăl prin vocaţie, Lenuţa Tăune este cu adevărat starul de pe Valea Horincei, din comuna Cavadinşeti.
La 77 de ani, o vârstă pe care doar buletinul o recunoaşte, cu suflet de aur şi energie de adolescent, doamna Tăune continuă să dăruiască oamenilor maturi şi copiilor bogăţia artistică şi spirituală pe care a adunat-o într-o viaţă de om, la Căminul Cultural „Mihai Eminescu” din Cavadineşti
Folclorul i-a marcat destinul
Lenuţa Tăune are rădăcină adânci pe Valea Horincei, dar în Galaţi o stradă îi poartă numele Tăune. Explicaţia ar putea fi că un strămoş de-al său a fost pârcălab înainte de Cuza. Pasiunea pentru folclor vine în primul rând de la mama ei şi apoi de la bunica ei, fostă preoteasă.
Mai are şi acum caiete de folclor cu minunăţii ale creaţiei populare aflate de la mama ei sau din bătrâni, pe care ar vrea să le publice. În 1948, ziarele vremii au scris despre dânsa că a reuşit la liceu cu cea mai mare medie, tot graţie pasiunii sale, pentru că tema de examen a fost folclorul vechi şi nou.
În al treilea an de pedagogie, a fost dată afară din şcoală pentru că era fiică de chiabur. „Părinţii mei erau cinstiţi. Oamenii veneau la noi să muncească de drag şi pentru mâncarea bună pe care o făcea mama. Am predat consecutiv 13 ani, dar în fiecare an în altă parte”.
„Aveam bube-n cap, aşa se spunea, pentru că eram fiică de chiabur. Unde nu voia nimeni să se ducă – unde-a înţărcat dracul copiii - acolo mă trimiteau pe mine”, povesteşte dna Tăune.
Travesti la 70 de ani
Lenuţa Tăune a absolvit şcoala de teatru şi regie. „Am lucrat cu marele Dinischiotu. Prima piesă am dat-o în 1952, cu cadre didactice. Primul spectacol în care a jucat în Galaţi a fost „Nota zero la purtare”, în regia lui Alexandru Mazilu”.
„Nu se înfiinţase Dramaticul. Mie mi-au plăcut dramele, tragediile, dar toţi regizorii spuneau că îmi merg mănuşă comediile. Îi apreciez până la Dumnezeu pe toţi marii actori. Dar ei au jucat în oraşe mari, în filme, dar la ţară, acolo unde nu vede nimeni un actor cine mai vine?”
„Venea lumea şi mă întreba - nu mai dai o piesă de teatru, că tare mai joci frumos. Am jucat şi în travesti, la 70 de ani! Am jucat rolul unui tânăr de 30 de ani în «Omul care a văzut moartea», de Victor Eftimiu. Nimeni nu m-a recunoscut! Toţi se întrebau cine-i actorul şi de unde a venit!”
„La ieşirea de la spectacol, unul dintre bătrânei mi-a spus: «Of, când te-am văzut mi-o trecut dorul de taică-tău că erai leit el când era tânăr». La emisiunea „Primarul favorit” de la Favorit Tv, am fost Coana Manda, care n-a fost jucată în ţară de 60-70 de ani”, ne-a povestit dna Tăune.
Şcoală de teatru folcloric
Devotată teatrului, din 2002, Lenuţa Tăune a făcut o şcoală de iniţiere Teatru folcloric. După doi ani, la clasa Lenuţei Tăune, elevii au absolvit cu brio.
„Unii îmi spun: «Nu mă urc pe scenă că mă fac de râs». Nu te faci de râs, să vezi ce bine te simţi! E greu până iei mirosul scenei, că pe urmă nu mai pleci”, spune dna Tăune.
Anul acesta şi-a spus că e timpul să facă şi altceva, şi a făcut o clasă de ţesături, cusături populare, la care şi băieţii s-au înscris.
Poeta
Versurile poetei Lenuţa Tăune au impresionat întotdeauna prin sensibilitate şi mesajul adânc, filozofic. „Cuib cu sentimente” (inima), „Blitz pentru singurătate”, „Sortiţi iubirii”, „Sinceritate flămândă”, cărţile de poezie pentru adulţi sunt concurate de cele pentru copii „Bobocelul mofturos” şi „Învăţ să colorez fructe şi legume”, o carte-caiet.
„Am 77 de ani, îi ţin în suflet. Eu m-am dăruit. Am crescut un băiat care acum are 50 de ani. Din păcate nu am ajuns bunică. Să fi avut o nepoţică, era aur pentru mine! Ştiţi de ce sunt aşa? Nu mi-a plăcut singurătatea şi nici să se plictisească omul lângă mine. Şi mai presus de toate, vreau să rămână ceva după mine!”, mărturiseşte Lenuţa Tăune. Jos pălăria, doamna Tăune!
