Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Insulele ecologice din Galați, promisiuni și așteptări

Luni, 07 Aprilie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE

Un val de sesizări din partea cititorilor „Vieții libere” cu privire la insulele ecologice din Galați a determinat redacția să solicite un punct de vedere oficial din partea Primăriei Municipiului Galați. Nemulțumirile cetățenilor sunt variate și exprimate cu vehemență. „Sunt peste tot prin cartiere... mizerie, miros, microbi. Orașul, și așa destul de murdar, va mirosi și a gunoi. Oricum, aceste ghene nu folosesc nimănui. Dar vor da bine la bilanț. Sunt achiziționate p ...
O delegație ucraineană se va afla în Statele Unite, săptămâna aceasta, pentru a negocia cu reprezentanții administrației președintelui Donald Trump așa-numitul acord privind minereurile, au confirmat luni pentru EFE surse din Ministerul Economiei ucrainean, informează Agerpres. Echipa ucraineană va avea ca misiune ''să facă să avanseze negocierile'' asupra acestui document ''strategic'' și va include reprezentanți ai ''Ministerelor Economiei, Afacerilor Externe, Justiției și ...
Condamnat pentru conducere fără permis și sub influența substanțelor interzise și trimis în judecată într-un alt dosar, pentru alte două asemenea fapte, un bărbat de 57 de ani din județul Galați a arătat că nicio sancțiune nu îl poate ține departe de volan. Zilele trecute, a fost din nou prins în trafic sub influența alcoolului și, evident, fără carnetul care îi fusese luat de poliție ca urmare a abaterilor anterioare. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, dar, până ...
România se află printre țările cu cele mai accesibile prețuri la ouă din Uniunea Europeană, un avantaj semnificativ pentru consumatori în preajma Sărbătorilor Pascale, când cererea atinge cote maxime. Potrivit lui Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), prețul mediu la poarta fermei este de aproximativ 60 de bani pe ou, comparativ cu 55 de bani anul trecut. Această diferență minoră este considerată neglijabilă, având în vedere creșter ...

Combinatul siderurgic își va relua producția pe 22 aprilie

Luni, 07 Aprilie 2025 18:01 | Publicat în ECONOMIE

Combinatul siderurgic își va relua producția pe 22 aprilie
Cornel Moisescu a fost numit Head of Primary la combinatul siderurgic Liberty Galați, ca parte a strategiei de a reporni operațiunile de producție și de a asigura necesarul de oțel destinat sectoarelor economice strategice ale României, printre care industria de apărare, industria navală, construcții și infrastructură, conform unui comunicat al companiei. În noul său rol de leadership, Cornel Moisescu va coordona departamentele Aglomerare, Furnal, Turnare Continuă și Oțelărie ...
Numirea membrilor Consiliilor de Administraţie (CA) la societăţile edilitare se dovedeşte a fi - de fiecare dată - „expresia” majorităţii politice din Consiliul Local Galaţi. Dar chiar şi aşa, regulile şi prevederile legale trebuie respectate. Motiv pentru care, joi, 10 aprilie 2025, aleşii locali sunt convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a aproba constituirea Comisiilor de selecţie şi nominalizare a membrilor viitoarelor consilii de administraţie. La societăţile ...

Români, la un maraton în Coreea de Nord

Luni, 07 Aprilie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Coreea de Nord a organizat, duminică, primul său maraton internaţional din 2019, pe străzile din Phenian. Atleţi străini au sosit în capitala nord-coreeană înaintea cursei, organizată pentru a sărbători naşterea liderului fondator Kim Il Sung în 1912, conform News.ro. Imaginile filmate de AFP îi arată pe participanţi trecând linia de start de pe stadionul Kim-Il-Sung şi făcând fotografii cu telefoanele lor mobile, în timp ce mulţimea îi aclamă. Maratonul este cel mai ma ...

Salonul de primăvară al plasticienilor gălăţeni

Luni, 07 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în UNDE MERGEM

Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Galați invită publicul gălăţean iubitor de artă la vernisajul expoziției „Salonul de primăvară”, care va avea loc în data de 11 aprilie 2025, începând cu ora 17,00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu”, situată pe strada Domnească nr. 22 din Galați. Această expoziție colectivă reunește lucrări ale artiștilor plastici membri ai filialei, oferind publicului o selecție deosebită de picturi, sculpturi, grafică și al ...

Șefa DSP Olt, judecată pentru corupție

Luni, 07 Aprilie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Elena Ioniță, fostă directoare a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt, și alți patru angajați ai instituției au fost trimiși în judecată de DNA Craiova, pentru fapte de corupție. Conform anchetatorilor, Ioniță ar fi primit un teren în Slatina drept mită pentru a facilita un contract de închiriere între DSP Olt și o firmă privată. De asemenea, fosta directoare este acuzată că a dispus plata ilegală a salariului unei angajate, care nu s-a prezentat la serviciu. DSP ...
26 de percheziții și zeci de milioane de țigări confiscate este, pe scurt, rezumatul unei mega-anchete a procurorilor DIICOT care vizează destructurarea unei grupări care, în mai puțin de un an, a perfectat un mecanism de contrabandă cu produse accizabile. În Galați și în alte nouă județe, precum și în municipiul București au avut loc percheziții soldate cu șase arestări, trei dintre inculpați fiind persoane cu dublă cetățenie. Ancheta procurorilor de la DIICOT Iași vi ...
Pagina 363 din 18236