„Candidez în 2024 pentru Primăria Galaţi. Cred că oraşul are nevoie de un alt spirit, de alte practici instituţionale, de un alt fel de relaţii între oameni, are nevoie să înveţe să privească cu interes şi recunoştinţă spre trecut şi cu speranţă către viitor”, anunță, într-o postare publică pe Facebook, profesorul Doru Căstăian, consilier local PACT pentru Galați. Om de cultură angajat în tot felul de proiecte educaționale și nu numai, implicat în societatea ...
Șeful administrației publice locale vorbește despre toate problemele Galațiului înainte de anul cu o importanță fără precedent. Discuția cu Pucheanu va fi difuzată în trei episoade. Ce l-ai întreba pe primar?Edilul-șef al Galațiului, genul de om politic ancorat deja și la nivel național în problemele vieții economico-sociale, este greu de prins pentru un interviu. Mai ales când e vorba de un dialog-maraton în care pot fi atinse toate problemele pe care un cetățean oarecar ...

Scenarii privind candidatura lui Putin la prezidențiale

Marți, 03 Octombrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea semnala, în cadrul unei conferinţe prevăzute să aibă loc în noiembrie, că va candida la alegerile prezidenţiale din martie 2024, a relatat marţi cotidianul Kommersant, preluat de Reuters, care notează că acest lucru ar deschide calea pentru rămânerea la putere a lui Putin cel puţin până în 2030. Cotidianul a menţionat că există totuşi şi alte scenarii în legătură cu ce ar urma să facă Putin la conferinţa respectivă şi că de ...
Șapte candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de director general al Companiei CFR Călători pentru următorii patru ani, informează clubferoviar.ro. Pe lista lungă a candidaților se află și Andone Bourceanu, fost sindicalist și director la Galați al sucursalelor CFR Marfă și CFR Călători. Andone Bourceanu este unul dintre cei care au trecut de la sindicate de cealaltă parte a... barierei. Absolvent al Facultății de Mecanică, promoția 1987, și-a începu ...

Dacian Cioloș nu crede în candidatura Laurei Kovesi

Duminică, 10 Septembrie 2023 17:02 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş a afirmat că este aproape convins că procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi nu va candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor, dar ar putea fi un candidat redutabil. Cioloş a comentat şi o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană şi a menţionat că acesta a mai candidat şi ştim cum s-a finalizat atunci (în anul 2009 - n.r.). ”Sigur că acum a stat mai mult sau mai p ...

Cluj-Napoca își propune să găzduiască finalele WTA

Luni, 04 Septembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cluj-Napoca este unul dintre orașele care sunt luate în calcul pentru organizarea WTA Finals 2023, competiția de elită a circuitului feminin, care reunește, la finalul sezonului, cele mai bune opt jucătoare ale anului, conform hotnews.ro. Informația, o surpriză de proporții, a fost confirmată pentru 30-0.ro de surse care doresc să-și păstreze anonimatul. În cazul în care Clujul va obține dreptul de organizare, ar fi unul dintre cele mai importante evenimente sportive găzduite ...
Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, vrea să-i ofere susținere mediatică și politică secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la alegerile prezidențiale din 2024, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse politice. Potrivit acestora, Voiculescu speră să țină astfel în șah PSD, pentru a-și maximiza capacitatea de negociere cu social-democrații înainte de alegerile din 2024. Voiculescu ar dori să-și impună cât mai mulți oameni pe listele PSD și eventual o al ...
Pagina 2 din 2