Lucrările de extindere la patru benzi şi modernizare a drumului de centură, pentru care autorităţile gălăţene vor investi aproximativ 40 de milioane de euro, vor începe în anul 2019, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea. După aproape o lună de aşteptare, experţii Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest au venit la Galaţi pentru a evalua, din punct de vedere tehnic şi economic, amplul proiect de infrastructură pentru care Consiliul Judeţean ...

Centura de Aur va fi la Galaţi

Miercuri, 04 Iulie 2018 07:30 | Publicat în SPORT
Promisiunile din urmă cu aproape două săptămâni ale reprezentanţilor Federaţiei Române de Box (FRB) au fost onorate, astfel că s-a hotărât ca Galațiul să găzduiască, în premieră, la toamnă, prestigioasa competiţie pugilistică "Centura de Aur", ajunsă la a 43-a ediţie. Turneul urmează să se desfăşoare la Patinoarul Artificial, în perioada 25-30 septembrie, iar conducătorii federaţiei cred că sunt şanse mari să participle pugilişti din Rusia, Cuba, Venezuela, Chin ...

Centura de Aur, promisă Galaţiului

Vineri, 29 Iunie 2018 05:00 | Publicat în SPORT
Sunt şanse apreciabile ca boxul de mare performanţă să se întoarcă la Galaţi după mulţi ani. După epoca Centrului Olimpic păstorit de antrenorul  Octavian Tabără, unde a fost şlefuit celebrul Lucian Bute, boxul gălăţean a intrat într-un con de umbră, fiind ţinut în viaţă numai de ambiţiile şi priceperea antrenorului Costel Burlacu, la CSM Dunărea. Tenacitatea lui Burlacu este posibil ca acum să dea roade şi Galaţiul să găzduiască o competiţie de prestigiu. Condu ...

Amenzi usturătoare pentru centură şi telefon

Marți, 19 Iunie 2018 05:00 | Publicat în JURIDIC
Peste 160.000 de lei este valoarea totală a amenzilor aplicate în ultimele şapte zile în judeţul Galaţi participanţilor la trafic care au ignorat prevederile Codului Rutier. Cele 790 de sancţiuni, date pentru cele mai diverse abateri în trafic, i-au vizat în principal pe şoferii care au fost prinşi fără centurile de siguranţă la volan, 164 de conducători auto încasând sancţiuni pentru acest motiv. 133 de şoferi au primit amendă pentru că nu depăşit limita de viteză, 17 ...
Proiectul de extindere şi modernizare a Drumului de Centură, estimat la aproximativ 40 de milioane de euro de către autorităţi, a bătut pasul pe loc, în ultima vreme, în lipsa evaluatorilor. Cel mai important proiect de infrastructură al Galaţiului, din ultimele trei decenii, mai are de trecut doar faza de evaluare tehnică pentru a putea primi undă verde. "Drumul de Centură este o prioritate pentru noi. În momentul de faţă, după ce a trecut de toate fazele de verificare de elig ...

Micro 39C. Bateriile de garaje, sursă de conflict

Luni, 07 Mai 2018 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Sutele de garaje construite cu sau fără autorizaţie în Micro 39C urâţesc şi mai mult un cartier lăsat oricum de izbelişte de autorităţile locale. Folosite mai degrabă pe post de magazii sau ca ateliere auto improvizate, aceste construcţii înghesuite printre blocuri îi împart pe locuitorii cartierului în două tabere aparent rivale. În Micro 39C, în orice direcţie te-ai uita, este imposibil să nu întâlneşti garaje. Aranjate cu zecile sub forma unor baterii compacte, acest ...
Oamenii sunt nemulţumiţi că municipalitatea îi obligă să-şi demoleze construcţiile, în condiţiile în care proiectul extinderii şi modernizării drumului de centură încă nu a primit oficial undă verde, chiar dacă a fost declarat eligibil şi a obţinut cel mai mare punctaj. Aproximativ zece gălăţeni care deţin garaje pe drumul de centură au venit, ieri dimineaţă, la Primărie pentru a le cere autorităţilor să nu-i mai someze să-şi demoleze garajele. Ei spun că nu li ...
Primăria municipiului Galaţi va trebui să execute, cu bani de la bugetul local şi/ sau din împrumut, mai multe lucrări necesare în proiectul, mult mai amplu, de extindere şi modernizare a Drumului de Centură, care va fi realizat cu finanţare europeană, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi. La recenta şedinţă ordinară aleşii locali şi-au dat votul pentru aprobarea documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiect ...

Unde se pregătește demolarea garajelor

Luni, 23 Aprilie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 143 de garaje îşi aşteaptă în acest an demolarea, conform datelor furnizate la solicitarea noastră de Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi. Cele mai multe dintre aceste construcţii provizorii se află în Ţiglina I, iar restul, pe Drumul de Centură. „Garajul nu este o necesitate, nu are acelaşi statut cu o locuinţă. A fost cândva o chestie de moft, acum e o extensie a apartamentului, de cele mai multe ori. Haideţi să privim lucrurile nu doar prin ...
Extinderea şi modernizarea drumului de centură al oraşului, cel mai amplu proiect de infrastructură al Galaţiului din ultimele decenii, pentru care Consiliul Judeţean (CJ) şi Consiliul Local (CL) şi-au dat mâna, a obţinut cel mai mare punctaj dintre toate proiectele de drumuri ale autorităţilor judeţene. Anunţul a fost făcut, ieri, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, la finele şedinţei extraordinare a aleşilor judeţeni, care au mai acordat un vot favo ...
Pagina 4 din 8