Galațiul, dat exemplu de Bolojan. Edilii eficienți, lăudați în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură
Marți, 05 Mai 2026 13:00 | Publicat în Regional
Galațiul a fost pus într-o lumină pozitivă de premierul Ilie Bolojan, chiar în timpul discursului susținut la moțiunea de cenzură. Primarul Ionuț Pucheanu a fost menționat de la tribuna Parlamentului drept un model de administrație care își duce proiectele la bun sfârșit fără a cere mereu bani suplimentari de la bugetul central. Premierul i s-a adresat acestuia cu formula „colegul primar de la Galați”, evidențiind contrastul dintre primarii gospodari și cei care așteapt ...
Ziua Micii Uniri a adunat gălăţeni mari și mici la statuia lui Cuza
Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Emoții, tradiții, coroane de flori și cuvinte omagiale! Acestea au fost ingredientele zilei de sâmbătă, 24 ianuarie, când întreaga țară a îmbrăcat straie de sărbătoare și fiecare român, mic sau mare, s-a prins în horă pentru a celebra Mica Unire.
Așa cum spune istoria, în 2026 se împlinesc 167 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
După ce, vineri, elevii au desfășurat în sălile de clasă activități specifice acestei ...

