Dosarul ”fabricii de domicilii” a ajuns la final. Verdict-șoc pentru ”înmatricularea” străinilor în Galați
Luni, 17 Noiembrie 2025 11:00 | Publicat în Prima Pagina
Șapte ani de judecată și nu mai puțin de 80 de înfățișări le-au trebuit magistraților Judecătoriei Galați pentru a lămuri un dosar penal de fals în declarații în formă continuată. La capătul a zeci de termene, instanța a ajuns la concluzia că profesorul de istorie acuzat că ar fi declarat ”strâmb” la Buletine ca să ia în spațiu cel puțin 1.500 de basarabeni nu ar fi greșit cu nimic. Inculpatul a fost achitat, dar atât el cât și parchetul au făcut apel.
Probab ...
Acuzată de fals pentru că a ”uitat” cui a dat mașina
Marți, 15 Iulie 2025 14:00 | Publicat în Regional
O localnică în vârstă de 54 de ani din comuna Foltești este cercetată penal din cauza unei întâmplări petrecute în urmă cu patru luni, care a avut în centru mașina pe care femeia o deține.
Pe 22 aprilie, autoturismul a fost depistat de sistemul de monitorizare al Poliței Rutiere circulând cu o viteză de 82 de km/h pe DN 26, în condițiile în care viteza maximă admisă pe acel segment de drum este de 70 km/h. Demersurile poliției de a identifica proprietarul mașinii, persoa ...

