Vreme frumoasă şi însorită toată ziua

Marți, 29 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea este frumoasă şi însorită, iar cerul rămâne senin întreaga zi, indicele UV fiind 6/11. Noaptea va fi însă destul de rece, cu minima situată la 6 grade Celsius, în timp ce maxima zilei va atinge 20 de grade Celsius. Şansele de precipitaţii rămân scăzute, de circa 5 la sută, iar vântul va sufla slab, cu viteze de 5-9 km pe oră. Umiditatea relativă va urca de la 32 până la 72 la sută, iar presiunea atmosferică se va situa în jurul valorii de 770 mm coloan ...
Dacă aveți poftă de căpșuni autohtone, pregătiți-vă să vă goliţi buzunarele, pentru că nu sunt deloc ieftine. Comparativ cu anul trecut, când prețul maxim era de 30 de lei, în 2025 prețurile variază între 25 de lei pe kilogram pentru fructele mai mici și 35 de lei pentru cele de dimensiuni mari, conform news.ro. Căpșunile din Grecia se vând cu 10-15 lei kilogramul, însă majoritatea cumpărătorilor aleg varianta românească. Producătorii susțin că recolta din acest ...
 Un cont bancar online poate părea, la prima vedere, o opțiune simplă și comodă pentru gestionarea finanțelor personale sau ale afacerii tale. Unul dintre principalele avantaje ale unui cont bancar online este faptul că procesul de deschidere este complet digitalizat. Libra Internet Bank, de exemplu, oferă o experiență 100% online, fără a fi nevoie să te deplasezi la sucursale pentru deschiderea unui cont bancar. Cei care aleg să deschidă un cont la această bancă pot beneficia ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Marți, 29 Aprilie 2025 06:30 | Publicat în UTILE
Astăzi, 29 aprilie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria "Dana" și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor ...

Marghioala Coca Cola (alias Marghioala Principal)

Marți, 29 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Hai sî-ţ ghişesc, mânca-ţ-aş, dom’ injiner, progresu’/ - (am vorbî di la kingu ăl mari, sî nu fur!).../ Asarî, bagabonzii mi-au spart şî mergedesu’/ şî capu’... sî-mi şiordeascî sidiu’ Raj Kapoor!... Hai, nu mai sta ca lemnu’! şăzi blând şî bati banu’!/ dăşteptule, ai milî! vreau sî câştig şinstit!/ io nu-s cu albî-neagrî, bunghite-aş cu nissanu’!/ vrei sî mă de-mpăratu’ afarî din partid?... Hali-ţ-aş bistiriu, dom’ doctor, dă o mie... ...

MÂINE (împăcare… în oglindă)

Marți, 29 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
plec MÂINE!... bagajele-s gata:/ prenume şi nume!... atât! - las timpul să piară în spaţiu!/ nu iau nici frumos, nici urât! mă uit în OGLINDĂ: TRECUTUL/ zâmbeşte pe lung şi pe larg, degeaba!... nu vreau să rămână:/ o hâţân, o şterg şi o sparg (!) PREZENTUL îşi plânge părerea/ de rău: eu ce fac, dacă pleci? nu am VIITOR, fără tine!/ nu am DUMNEZEU! nu am LEGI! nu am orizont! nu am stare!/ ai milă! nu am nici un haz! sunt IERI din sămânţă! şi zero!/ şi nu mai ...
Spectacol total, emoție, echilibru, energie bună, talent uimitor și o voce pe care n-ai cum să o uiți, pentru că îți face inima să vibreze și îți pătrunde în suflet. Asta a oferit din plin, pe tot parcursul „X Factor”, dar mai cu seamă în seara finalei, gălățeanca Maia Fluture, în vârstă de doar 15 ani. În prima etapă a finalei, Maia a cântat senzațional „How come you don't call me anymore”. Și a convins-o pe Delia, mentorul ei, că merită să fie aleasa grup ...

Expoziție de fluturi vii la Shopping City

Luni, 28 Aprilie 2025 10:00 | Publicat în UNDE MERGEM
În perioada 30 aprilie - 4 mai, la Shopping City Galați puteți admira o expoziție plină de culoare - peste 150 de fluturi tropicali, originari din America de Sud și din Asia. Într-o seră de tip terariu, amplasată la parter, la baza scărilor rulante, veți putea descoperi totul despre ciclul de viață al acestor minunate făpturi: habitatul lor natural, modul în care se hrănesc și se adaptează la mediu. Organizatorii vă îmbie cu zborul elegant al fluturilor cu aripi dantelate, a ...
Încă 2.500 de elevi, în special din mediul rural, vor putea vizita gratuit toate muzeele din subordinea Consiliului Județean (CJ) Galaţi. Se va întâmpla începând de marți, 29 aprilie 2025, când începe a patra ediție a unui proiect unic în țară - „Muzeele prin ochii copiilor”, derulat de CJ Galați în parteneriat cu instituțiile de cultură din subordine, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean, proiec ...

DANTELĂRIE (X)

Luni, 28 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da!... Din ceastă casă naltă/ şi-adâncă se aude celebra Simfonie/ (a V-a, mi se pare) nici rece şi nici caldă!/... de fapt, Orfevrărie! de fapt, Dantelărie!/ de fapt, alcătuire de Tot, de Limpezire/ a totului din Toate şi-a totului din Fire!/ şi chiar şi-a celui care-i (deci, aşadar) Ne-Tot!/ şi chiar şi-a celui care-i „(nu) ştiu, (nu) vreau, (nu) pot!” „Se poate înţelege: sunt fulgere în sine/ şi tunete ucise la naştere, căci plouă/ de la pământ spre ...
Pagina 19 din 2441