De sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, hramul Mănăstirii Cârlomăneşti (GALERIE FOTO)
Duminică, 17 August 2025 15:00 | Publicat în Prima Pagina
Sâmbătă, 16 august, de sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi şi-a cinstit ocrotitorii spirituali.
Aşa cum am aflat de la părintele Rareş Bucur, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din protopopiatul Tecuci. La slujbă au participat oficialităţi l ...
Activităţi de vară pentru copii, la Mănăstirea Cârlomăneşti
Marți, 29 Iulie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Joi, 24 iulie, la Mănăstirea Cârlomănești, peste 120 de copii din parohiile Umbrărești I, Movilenii de Sus, Matca I, Corod IV, Liești, "Sfântul Gheorghe" Tecuci și Bucești au participat la o serie de activităţi de vară, în cadrul programului eparhial ”Vacanţa din pridvorul Bisericii”.
Programul a debutat în biserica aşezământului monahal cu rugăciunea de dimineață, urmată de prezentarea vieţii Sfintei Hristina, cu prilejul pomenirii ei, şi a istoricului mănăsti ...
Sfinţii Martiri Brâncoveni, cinstiţi la Mănăstirea Cârlomăneşti (FOTO)
Duminică, 18 August 2024 18:59 | Publicat în SOCIETATE
De sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, vineri, 16 august, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi a îmbrăcat haină de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din protopopiatul Tecuci. La slujbă au participat oficialităţi locale, preoţi ş ...
Buciumașii au vestit lumii hramul Mănăstirii Cârlomănești (FOTO)
Vineri, 18 August 2023 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi și-a cinstit, pe 16 august, în ziua Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din Protopopiatul Tecuci.
Începând din anul 2012, ca urmare a unei Hotărâri a Consiliului Local, comuna Cerţeşti a intrat sub o ...