Cum arată după renovare Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi cu ce expoziţii îşi aşteaptă vizitatorii (FOTO)
Miercuri, 17 Septembrie 2025 15:30 | Publicat în Prima Pagina
„Armurile vieţuitoarelor marine”, „Spectacolul Dunării la Galaţi” şi „Fasmidele” - insecte care se camuflează în frunze sau ramuri, fauna pădurilor din judeţul Galaţi, dar şi ambientul rural tradiţional din satul Vlădeşti sunt expoziţiile pe care gălăţenii le pot vizita începând de sâmbătă, 20 septembrie 2025, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Clădirea principală a complexului muzeal, care găzduieşte acvariul şi observatorul astronomic, își rede ...
Cazinoul din Constanța, la un pas de redeschidere
Miercuri, 08 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cazinoul din Constanța este la „un pas de redeschidere”, a anunțat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a precizat că a fost demarat procesul de recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădire emblematică a României. „Lucrările au fost demarate în 2020, implementate și desăvârșite de fiecare guvern care a urmat, inclusiv în primul meu mandat de ministru al Dezvoltării, iar acum vor fi finalizate. Este o investiție importantă, derulat ...
Operatorul sălii de joacă pentru copii din incinta Complexului Comercial Shopping City Galați a primit acceptul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) de a o redeschide, la o săptămână după ce aceasta fusese închisă temporar în urma unui control pornit de la o reclamație a unor părinți. Reamintim că, pe 7 februarie, „Kids Club”, amplasată la etajul mallului, a fost amendată cu 8.000 de lei de comisarii Protecției Consumatorilor, care au deci ...
Parcul „Carol” (fost „CFR”) se redeschide, după 14 luni de modernizare
Vineri, 18 August 2023 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Luni, 21 august 2023, la ora 17.00, va avea loc redeschiderea oficială a Parcului "Carol" (fost "CFR"), după încheierea lucrărilor de modernizare realizate cu fonduri europene. Reabilitarea, care a beneficiat de fonduri europene în valoare de circa 10 milioane de lei, a început în iunie 2022 şi ar fi trebuit să dureze şapte luni. Finanţarea totală a fost de 9.613.081 de lei, din care cofinanțarea de la bugetul local s-a ridicat la 192.261 de lei. Conform Primăriei, în cadrul proie ...