Piscină mobilă încălzită, mese de ping-pong, locuri de joacă în curte, grădini senzoriale, ecrane digitale… Care părinte nu şi-ar dori ca al lui copil să se bucure la şcoală de asemenea facilităţi? Şi nu vorbim despre o şcoală privată, ci de una publică! E drept, e vorba despre o şcoală din Londra, dar unde părinţii se implică prin voluntariat activ! Despre toate acestea, am aflat de la Irina, care a plecat din România în anul 2008 şi din Galaţi în anul 2000. În ...

Şcoli păzite de firme fără licenţă

Luni, 20 Noiembrie 2017 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Aproape 2.000 de obiective, printre care şcoli şi societăţi comerciale, care prin lege trebuie să fie asigurate cu pază, au fost verificate în ultima perioadă de poliţişti, în cadrul unei acţiuni derulate la nivel naţional. Concluziile celor peste 1.800 de controale au scos la iveală o serie de nereguli în privinţa legitimităţii firmelor cu care beneficiarii încheiaseră contracte, unele pe bani publici, în scopul asigurării cu pază electronică. Printre cele zece abateri c ...

Bani europeni pentru REABILITAREA TERMICĂ a două ȘCOLI

Joi, 16 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Şcolile gimnaziale Nr. 3 şi Nr. 22, din cartierul Dunărea, vor fi dotate cu centrale termice şi vor beneficia de lucrări de reabilitare şi anvelopare, realizate cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi va semna, în curând, contractele de finanţare europeană pentru investiţi la cele două unităţi de învăţământ. Pe lângă montarea centralelor termice, principalele lucrări care vor fi executate vizează: reparaţii c ...
În sfârşit, licitaţia pentru montarea centralelor termice în peste 40 de unităţi de învăţământ şi-a desemnat câştigătorii contractelor a căror valoare totală finală se ridică la 10.763.280 de lei fără TVA. De bine ce s-a încheiat procedura - pentru care primarul Ionuţ Pucheanu, nemulţumit de întârziere, le-a dat o bilă neagră angajaţilor – a şi fost lansată o nouă achiziţie, pentru găsirea unor şefi de şantier.„Am încheiat procedura, din păcate, cu mult ...

Festivalul de aforisme a impregnat şcolile de Ziua Educaţiei

Joi, 12 Octombrie 2017 10:00 | Publicat în CULTURA
În sala Ateneului Fundaţiei Pelin din Tecuci s-a deschis, joi 5 octombrie, chiar de Ziua Mondială a Educaţiei, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Aforismului – pentru românii de pretutindeni. Iniţiatorul şi coordonatorul festivalului, scriitorul Vasile Ghica, l-a prezentat atunci pe oaspetele de onoare scriitorul cultural libanez academician Naji Naaman, creatorul unui concurs internaţional de aforisme, un scriitor bogat care, ajutat şi de prieteni cu mână la fel de larg ...
Brambureală cu instalarea centralelor termice în instituţiile de învăţământ. Din datele pe care le avem de la directorii şcolilor şi liceelor, lucrările nici n-au început încă, pentru că banii alocaţi de Primărie au venit târziu. Avizele, fără de care nu pot începe lucrările, sunt şi ele greu de obţinut. În concluzie, oamenii şcolii se bazează pe încălzirea centralizată şi anul acesta. Ca bulibăşeala să fie şi mai mare, o situaţie exactă nici măcar nu se cu ...

Joi, NU se fac cursuri în şcoli

Miercuri, 04 Octombrie 2017 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
De Ziua Educaţiei, joi, pe 5 octombrie, conform ordinului de ministru cu privire la structura anului şcolar, nu se fac cursuri în instituţiile de învăţământ. Inspectoarea generală Mioara Enache susţine că în unităţile de învăţământ care au încheiat contractul pe ramură, ziua de 5 octombrie este liberă, pentru elevi şi profesori. Acolo unde nu s-a semnat un astfel de document, nu se  fac cursuri, ci activităţi educative, spune şefa învăţământului gălăţean. De ...

Poliţia descinde în şcoli şi asociaţii de proprietari

Marți, 03 Octombrie 2017 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Timp de o săptămână, elevi din mai multe şcoli din Galaţi, vârstnici şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari vor fi ţinta unei ample campanii de prevenire, desfăşurată de poliţişti din diverse structuri, cu scopul de a fi educaţi în privinţa prevenirii criminalităţii şi măsurilor pe care le pot lua ca să nu devină victime ale infractorilor. "Săptămâna Prevenirii Criminalităţii", campanie care se derulează în judeţul Galaţi în perioada 2-6 octombrie, î ...
Ministrul Educaţiei a trimis chiar în prima zi de şcoală o notă către toate inspectoratele şcolare prin care atrage atenţia că sunt interzise toate auxiliarele, notă care se termină într-un ton ameninţător la adresa celor care ar îndrăzni să nesocotească acest lucru. Printre auxiliare se numără şi "Gazeta Matematică", cea mai longevivă revistă de specialitate din lume, cu 122 de ani de apariţie neîntreruptă. Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care invalidează ...

Patru şcoli din judeţ, în programul masă caldă

Luni, 11 Septembrie 2017 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe lângă Şcoala din Frumuşiţa, inclusă încă de anul trecut în programul pilot "masă caldă", în 2017-2018 ar trebui să beneficieze de aceste facilităţi elevii din alte trei şcoli din judeţul  Galaţi. "Mi s-a cerut să recomand încă trei unităţi de învăţământ care să fie incluse în programul acesta. M-am gândit la nişte şcoli din zone defavorizate, am discutat cu directorii, iar directorii au vorbit la rândul lor cu primarii, pentru a vedea dacă sunt dispuşi să ...
Pagina 9 din 29