Datorită cartierului Micro 16, o delegaţie a Primăriei Galaţi a ajuns în oraşele franceze Lille şi Dunkerque. Iar cinci renovări cu fonduri europene au trimis cea mai numeroasă echipă a Primăriei Galaţi la Sofia, în Bulgaria. Pentru că este important ca oraşul nostru să scoată capul în lume, iar autorităţile să înveţe din experienţa şi bunele practici ale altora, pentru a le pune în aplicare în Galaţi, continuăm să vă arătăm unde şi de ce au fost în străinăta ...
Grădinițele din Brăila, Buzău, Tulcea, Galați și Constanța se pot înscrie gratuit până pe 18 mai în campania „Dințișorii veseli”, accesând site-ul oficial al campaniei. Lista unităților selectate va fi anunțată pe 23 mai, prin intermediul conturilor de social media ale ”DM drogerie markt”, iar vizitele educaționale vor avea loc între 2 și 6 iunie. Programul include: Prezentări interactive susținute de medici stomatologi Demonstrații practice despre tehnic ...

Vizite la nivel înalt de discreţie

Vineri, 08 Septembrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
În ultima perioadă, Galaţiul a devenit extrem de atractiv pentru vizitatorii străini, dar nu este vorba despre turiştii pe care ni i-am fi dorit cu toţii, ci despre diferite delegaţii străine, de la experţi ai administraţiei europene, la ambasadori şi grupuri de oameni de afaceri, care vin să discute oportunităţi, să analizeze posibilităţi, să identifice opţiuni de dezvoltare.Citește și Business Tour Galați - Brăila                 Ambasadorul Chinei, într-o viz ...