Nu te juca, daimonule, cu mine,
că te sfărâm şi te arunc la vechituri,
te dau de sete şi de foame la Uitare,
să vezi şi tu ce-nseamnă să înduri,
să vezi şi tu ce face şi ce este,
cum este, ce se spune despre Cine
seduce ş-apoi pleacă-n depărtare,
ş-ai să rămâi un foaie verde mărăcine!
Nu te juca, daimonule, cu mine -
încă mai cred că nu poţi fi aşa de rău,
încă te văd în toată firea de atuncea,
când îmi citeai sonete la pârău,
şi te-ntrebam cât fac până la steauă,
dacă răsare veşnic, dacă piere -
hai, lasă-mă o clipă să-mi car crucea,
şi toată viaţa să vorbim despre tăcere!
