UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Cer parţial noros şi temperaturi în creştere

Scris de Miercuri, 30 Aprilie 2025

Astăzi, vremea va fi mai caldă, dar cerul va fi parţial noros. Temperaturile sunt în creştere sensibilă, atât pe timpul nopţii, când minima va urca la 11 grade Celsius, cât şi pe parcursul zilei, când maxima va ajunge la 25 de grade Celsius.

Şansele de precipitaţii rămân scăzute, de doar 5 la sută. Vântul va sufla slab, cu viteze în jur de 5-7 km la oră, în timp ce umiditatea relativă va urca până la 66 la sută, iar presiunea atmosferică se va situa în jurul valorii de 765 mm coloană de mercur.

AJOFM și ITM, închise pe 1 și 2 mai

Scris de Miercuri, 30 Aprilie 2025

Angajații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) și cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați nu lucrează pe 1 mai și vor fi liberi și pe 2 mai, această a doua zi urmând să fie recuperată ulterior.

De luni, 5 mai, cele două instituții revin la program normal.

În altă ordine de idei, de la 1 aprilie, la sediul ITM Galați este funcțional un infochioşc, cu ajutorul căruia salariații gălățeni se pot înregistra în sistemul REGES online (noua variantă a Registrului General de Evidență a Salariaților, care a înlocuit Revisal), unde pot accesa sau descărca gratuit orice document privind vechimea, salariul sau istoricul locurilor de muncă și al angajatorilor pe care i-au avut. Pe larg despre acest subiect vom scrie în edițiile viitoare ale „Vieții libere”.

Program special de lucru la Evidența Persoanelor

Scris de Miercuri, 30 Aprilie 2025

Nu toți bugetarii se vor bucura de minivacanța de 1 Mai. Primăria municipiului Galați a anunțat că, în perioada 1 - 4 mai 2025, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor are program special pentru asigurarea cadrului necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral.

Astfel, va fi deschis publicului sâmbătă, 3 mai, în intervalul orar 08,00 - 16,00 și duminică, 4 mai, în intervalul 07,00 - 21,00.
Joi și vineri, 1 - 2 mai, va fi închis Serviciul de Evidență a Persoanelor și Ghișeu Unic.

Serviciul de Stare Civilă va avea program cu publicul doar pentru înregistrare decese, în zilele de 1 mai, 2 mai și 3 mai, când va fi deschis de la 8,30 la 12,30. Duminică, 4 mai, va fi închis.

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Scris de Joi, 01 Mai 2025

În perioada 1-5 mai, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: stada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; strada Domnească, între strada Navelor şi strada Radu Negru; strada Domnească, între strada Nicolae Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire, strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; strada Brăilei, între strada Domnească și strada Frunzei; bulevardul Siderurgiștilor/ strada 1 Decembrie 1918 (General); bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Traian, între strada Cezar și strada Tecuci (Piața Centrală); strada Stadionului (Sala Sporturilor).

Vreme numai bună de picnic

Scris de Joi, 01 Mai 2025

Astăzi, vremea va fi numai bună pentru picnicuri şi ieşiri în natură. Cerul va fi predominant senin, iar temperaturile sunt în continuare ridicate, cu minima nopţii ajungând până la 12 grade Celsius şi maxima zilei urcând până la 26 de grade Celsius.

Vântul va sufla cu o viteză medie între 14 şi 17 km la oră, cu intensificări în rafale până la 33 de km la oră.

Şansele de precipitaţii sunt foarte scăzute, de doar 5 la sută, iar presiunea atmosferică este de 745 mm coloană de mercur.

Vreme frumoasă şi o uşoară instabilitate

Scris de Vineri, 02 Mai 2025

Astăzi, vremea va fi frumoasă, deşi puţininstabilitate mai rece. Cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile se vor situa între 11 grade Celsius, minima nopţii, şi 21 de grade Celsius, maxima zilei.

Presiunea atmosferică va fi în continuare scăzută, în jur de 745 mm coloană de mercur, ceea ce arată o oarecare instabilitate a vremii. Către seară, se va înnora uşor, dar şansele de precipitaţii rămân scăzute.

Vântul va sufla cu viteze de 10-13 km la oră, cu intensificări în rafale de până la 33 km/h, iar umiditatea va fi de până la 50 la sută.

Ploaie, în cursul după-amiezii

Scris de Luni, 05 Mai 2025

Astăzi, cerul va fi variabil, mai mult noros. Temperaturile rămân ridicate, cu minima nopţii la 13 grade Celsius şi maxima zilei atingând 28 de grade Celsius.

Totuşi, instabilitatea atmosferică îşi va face simţită prezenţa spre după-amiază, când se aşteaptă ploi. Probabilitatea de precipitaţii creşte de la 25 la sută, la 65 la sută, în a doua parte a zilei.

Presiunea atmosferică este scăzută, oscilând în jurul valorii de 737 mm coloană de mercur, iar viteza vântului va fi de 8-10 km la oră.

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Marți, 06 Mai 2025

Astăzi, 6 mai, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria "Dana" și McDonald's; strada 1 Decembrie 1918 și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Traian, între strada Cezar și strada Tecuci (Piața Centrală); strada Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; strada Domnească, zonele Catedrala Arhiepiscopală și Grădina Publică; bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Doja și strada Basarabiei.

Zi cu furtuni şi averse

Scris de Marți, 06 Mai 2025

Astăzi, cerul va fi înnorat pe tot parcursul zilei, fiind aşteptate averse de ploaie în a doua parte a intervalului şi seara.

Temperaturile rămân ridicate, dar mai scăzute decât ieri: valorile se vor situa între minima de 15 grade Celsius a nopţii şi maxima de 24 de grade a zilei.

Presiunea atmosferică rămâne scăzută, în jurul de 737 mm coloană de mercur, semn al instabilităţii atmosferice. Ne putem aştepta la furtuni cu descărcări electrice. Vântul va sufla cu viteze între 8 şi 13 km/h.

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Miercuri, 07 Mai 2025

Astăzi, 7 mai, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/ strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian; bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada 1 Decembrie 1918, între strada Basarabiei și bulevardul Milcov.

Pagina 135 din 205