George Apostu, înzestrat urmaş al lui Brâncuşi

George Apostu, înzestrat urmaş al lui Brâncuşi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sculptorul George Apostu s-a născut pe 20 decembrie 1934, la Stănişeşti, judeţulBacău.

A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia ceramică. A renunţat după un an şi jumătate, înscriindu-se la secţia de sculptură, clasa prof. Ion Lucian Murnu.

În 1957, a participat pentru prima dată la o expoziţie de grup pentru tineret, la Moscova, cu lucrarea „Cap de copil”.

A avut numeroase expoziţii personale în România şi în străinătate (Franţa, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983, i s-a atribuit un atelier de creaţie de către primăria Parisului.

Încă din primii ani ai producţiei sale artistice, Apostu a găsit în creaţia populară temeiurile inovaţiei stilistice, drumul spre modalităţi de expresie eliberate de clişeele şi convenţiile unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe poziţiile unei concepţii originale, rezultat al culturii plastice şi al temperamentului său, care are forţa să individualizeze forme de largă circulaţie, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că şi-a însuşit esenţa lecţiei lui Constantin Brâncuşi.

Unul dintre cele mai cunoscute cicluri ale sale, „Tatăl şi Fiul”, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieţii”, starea de comunicare dintre elementul uman şi cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice.

A fost distins cu Premiul Ioan Andreescu al Academiei Române și cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

A încetat din viață pe 13 octombrie 1986, la Paris.

(diferite surse)

 

 

 

 

Citit 122 ori Ultima modificare Vineri, 19 Decembrie 2025 19:44

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro