UTILE - Viaţa Liberă Galaţi
Remember. Sylvia Plath (1932-1963)
Scris de P.V.O.Poeta americană Sylvia Plath s-a născut pe 27 octombrie 1932, la Massachusetts, Boston. A fost una dintre cele mai dinamice şi admirate poete ale secolului al XX-lea. Opera ei a atras atenţia cititorilor şi criticilor, care au văzut în versul ei singular o încercare de a cataloga disperarea, emoţia violentă şi obsesia morţii (poeta s-a sinucis la 30 de ani).
A urmat Smith College, beneficiind de o bursă. A câştigat concursul de ficţiune al revistei "Mademoiselle", unde în vara lui 1953 a lucrat ca redactor invitat. În ciuda unei adânci depresii, prin care a trecut în 1953, şi a unei tentative de suicid, a absolvit, în 1955, summa cum laude.
Talentul său literar s-a făcut remarcat de timpuriu, prima poezie fiindu-i publicată la numai opt ani, în ziarul ”Boston Traveler”. În 1981, i-a apărut volumul ”Collected Poems”, iar în 1982 a primit, postum, Premiul Pulitzer pentru acest volum. În 2002, au început filmările pentru filmul artistic „Sylvia”, în regia lui Christine Jeffs, având-o în rolul principal pe Gwyneth Paltrow.
Sylvia Plath a încetat din viață pe 11 februarie 1963, la Londra.
Oameni de seamă. Ioan Bălan, unul dintre primii preoți greco-catolici din București
Scris de P.V.O.Ioan Bălan, episcop greco-catolic, s-a născut pe 11 februarie 1880, la Teiuş. A studiat la Blaj, Budapesta și Viena, unde a obținut un doctorat în teologie (1906). În 1929, a fost membru al Comisiei Pontificale de la Roma, care a revizuit Codul de Drept Canonic al Bisericilor Orientale, fiind numit episcop de Lugoj în 1936.
Pentru că era cetăţean austro-ungar, a fost arestat preventiv pe 14 iunie 1916, apoi a fost dus la închisoarea din Huşi şi în continuare transferat la închisoarea din Iaşi. A fost eliberat pe 5 decembrie 1916, când s-a implicat în ajutorarea răniţilor din Spitalul Brâncovenesc.
În 1920, a primit de la arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, mandatul de a-i păstori pe credincioşii greco-catolici din Bucureşti, fiind numit în noiembrie 1920 şi secretar la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti.
În decembrie 1920, a revenit la Blaj, primind titlul de canonic, apoi din 1 martie 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie din Blaj. Între 1922-1926 a fost deputat în Parlamentul României.
A publicat numeroase articole, cărţi, lucrări de specialitate, printre care a doua ediţie, revizuită, a traducerii în limba română a Noului Testament. În 1940, a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de mare ofiţer, acordat de regele Carol al II-lea. Din anul 1943, s-a implicat în proiectul pentru crearea Misiunii Greco-Catolice Româneşti din Paris.
Pe 28 octombrie 1948, a fost arestat la Lugoj, dus la Bucureşti şi, apoi, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici, închis la Sighet. În 1955, episcopii care au supravieţuit detenţiei, între care şi Ioan Bălan, au fost transferaţi la Curtea de Argeş. De aici, a fost adus la Mănăstirea Ciorogârla.
A încetat din viață pe 4 august 1959, la Bucureşti.
S-a întâmplat pe 11 februarie
Scris de Viaţa liberă1650 - Încetează din viaţă RENE DESCARTES (n. 1596), filosof, matematician francez.
1847 - Se naşte THOMAS ALVA EDISON (m. 1931), cercetător, inventator american în domeniul electricităţii.
1866 - Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice.
1885 - Se naşte, la Cudalbi, jud. Galaţi, EMIL PANAITESCU (m. 1958), istoric, pedagog, membru al Academiei Pontica din Roma.
1909 - Se naşte LEO MANKIEWICZ (m. 1993), cineast american, laureat cu patru premii Oscar.
1924 - Încetează din viaţă CORA IRINEU (n. 1888, la Tg. Bujor, jud. Galaţi), prozatoare.
1950 - Încetează din viaţă NICOLAE I. OTTESCU (n. 1885, la Galaţi), prozator, traducător.
1968 - Se naşte, la Galaţi, MUGUREL AURELIAN VRÂNCEANU, sculptor, pedagog, membru al UAPR.
1969 - Se naşte JENNIFER ANISTON, actriţă, regizoare americană.
1981 - Încetează din viaţă GABRIEL DRĂGAN (n. 1904, la Nicoreşti, jud. Galaţi), prozator, poet.
2000 - Încetează din viaţă ROGER VADIM (n. 1928), jurnalist, regizor şi producător francez de film.
2005 - Încetează din viaţă ARTHUR MILLER (n. 1915), scriitor american.
2012 - Încetează din viaţă WHITNEY HOUSTON (n. 1963), cântăreaţă americană de muzică pop şi soul.
S-a întâmplat pe 12 februarie
Scris de Viaţa liberă1541 - Întemeierea oraşului Santiago de Chile de către conchistadorul spaniol Pedro de Valdivia.
1804 - Încetează din viaţă IMMANUEL KANT (n. 1724), filosof german.
1809 * Se naşte CHARLES ROBERT DARWIN (m. 1882), biolog englez, autorul teoriei evoluţiei speciilor de plante şi animale prin selecţie naturală, cunoscută astăzi sub denumirea de darwinism.
* Se naşte ABRAHAM LINCOLN (m. 1865, asasinat), cel de-al 16-lea preşedinte al SUA (1861-1865).
1894 - Se naşte OTILIA CAZIMIR (m. 1967), poetă, prozatoare, traducătoare.
1901 - Se naşte JEAN GEORGESCU (m. 1994), regizor, actor, scenarist.
1912 - Încetează din viaţă ARMAUER GERHARD HANSEN (n. 1841), medic norvegian. A descoperit bacilul cauzator al leprei.
1922 - Se naşte VALERIU GORUNESCU (m. 2015), poet, prozator, ziarist.
1923 - Se naşte FRANCO ZEFFIRELLI, regizor italian, laureat cu Premiul Oscar.
1935 - Încetează din viaţă NICOLAE LONGINESCU (n. 1873), doctor în filosofie, pedagog. Un bust al acestuia este amplasat în faţa Liceului Pedagogic "Costache Negri" din Galaţi (unde a fost profesor), în anul 1937, realizat de sculptorul Ioan C. Dumitru-Bârlad.
1937 - Se naşte MARCEL BEJAN, pictor, pedagog, membru al UAPR - Filiala Galaţi.
1959 - Se naşte DAN PURIC, actor, regizor, laureat cu mai multe premii.
1976 - Se naşte MONICA TURCU, pictor.
1979 - Încetează din viaţă JEAN RENOIR (n. 1894), regizor de film, scriitor francez.
2004 - Încetează din viaţă SERGIU SĂLĂGEAN (n. 1945), poet, critic literar.
2019 - Încetează din viaţă GORDON BANKS (n. 1937), fotbalist englez, campion mondial.
S-a întâmplat pe 18 februarie
Scris de Viaţa liberă1546 - Încetează din viaţă MARTIN LUTHER (n. 1483), reformator religios, fondatorul bisericii luterano-protestante.
1564 - Încetează din viaţă MICHELANGELO BUONARROTI (n. 1475), pictor, sculptor, arhitect italian.
1745 - Se naşte ALESSANDRO VOLTA (m. 1827), fizician italian. A inventat pila electrică.
1882 - Se naşte ION MIHALACHE (m. 1963, în penitenciarul din Râmnicu Sărat), om politic, preşedinte al Partidului Ţărănesc (1918-1926) şi al Partidului Naţional Ţărănesc (1933-1947), ministru al Agriculturii (1919-1920; 1928-1930), ministru de Interne (1930-1931; 1932-1933).
1883 - Se naşte NIKOS KAZANTZAKIS (m. 1957), scriitor grec, laureat cu Premiul Internaţional al Păcii.
1885 - Se naşte, la Tecuci, EUGEN BOUREANUL (m. 1971), prozator, traducător.
1916 - Încetează din viaţă ELISABETA (n. 1843), regină a României [soţia regelui Carol I]. S-a afirmat ca scriitoare, sub pseudonimul Carmen Sylva.
1932 - Se naşte MILOS FORMAN (m. 2018), regizor ceh, laureat cu două premii Oscar, cu premii la festivalurile de film de la Locarno, Veneţia, Cannes, Berlin.
1946 - Se naşte MARIA MAGDALENA CRIŞAN (m. 2010), critic de artă, eseistă, scriitoare. În perioada 1971-1990, muzeograf la Galaţi.
1954 - Se naşte JOHN TRAVOLTA, actor, cântăreţ american.
1967 - Încetează din viaţă ROBERT OPPENHEIMER (n. 1904), fizician american, considerat „părintele bombei atomice”.
1996 - Încetează din viață Ioan JAK RENE JUVARA (n. 1913), medic român, membru de onoare al Academiei Române.
2016 - Încetează din viaţă UMBERTO ECO (n. 1932), filosof, scriitor italian.
S-a întâmplat pe 19 februarie
Scris de Viaţa liberă1473 - Se naşte NICOLAUS COPERNIC (m. 1543), astronom, cosmolog, matematician, economist, preot, prelat catolic polonez.
1743 - Se naşte LUIGI BOCCHERINI (m. 1805), compozitor, violoncelist italian.
1876 - Se naşte CONSTANTIN BRÂNCUŞI (m. 1957), sculptor, importantă personalitate a artei moderne, membru, post-mortem, al Academiei Române.
1878 - Thomas Edison patentează fonograful.
1911 - Se naște CONSTANTIN AVRAM (m. 1987), inginer, membru corespondent al Academiei Române.
1939 - Se naşte IRINA LOGHIN, interpretă de muzică populară.
1949 - Ezra Pound este distins cu primul Premiu Bollingen pentru poezie de către Fundația Bollingen și Universitatea Yale.
1951 - Încetează din viaţă ANDRE GIDE (n. 1869), scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1947).
1978 - Se naşte CORNELIU BIRTOK BĂNEASĂ, inginer, inventator, laureat cu premii şi distincţii naţionale şi internaţionale.
1985 - Încetează din viaţă ION MÂNDRU (n. 1897, la Smulţi, jud. Galaţi), pictor.
1986 - URSS lansează primul element al stației spațiale Mir, misiune încheiată la 23 martie 2001.
2001 * Încetează din viaţă CHARLES TRENET (n. 1913), cântăreţ, compozitor francez.
* Încetează din viaţă STANLEY KRAMER (n. 1913), cineast american, laureat cu premii Oscar.
2002 - Încetează din viaţă MARCELA RUSU (n. 1926, la Galaţi), actriţă.
2018 - Încetează din viaţă, la Tecuci, DIONISIE DUMA (n. 1940, la Tecuci), poet, laureat cu mai multe premii.
2019 - Încetează din viață KARL LAGERFELD (n. 1933), creator de modă german.
S-a întâmplat pe 20 februarie
Scris de Viaţa liberă1761 - Se naște LUDWIG ABEILLE (m. 1838), pianist și compozitor german.
1815 - Se naște LOUIS Le CHATELIER (m. 1873), chimist francez care a dezvoltat o metodă pentru obținerea aluminiului din bauxită.
1882 - Încetează din viaţă MOŞ ION ROATĂ (n. 1806), deputat în Adunarea ad-hoc a Moldovei, militant pentru Unirea Principatelor.
1901 - Se naşte RADU CIOCULESCU (m. 1961 - în închisoarea din Dej), eseist, traducător.
1920 - Încetează din viaţă ROBERT PEARY (n. 1856), explorator american, prima persoană care a atins Polul Nord geografic al Pământului, la 6 martie 1909.
1924 - Se naşte EUGEN BARBU (m. 1993), prozator, dramaturg, eseist, istoric şi critic literar, publicist, membru corespondent al Academiei Române, laureat cu Premiul Internaţional "Herder".
1925 - Se naşte ROBERT ALTMAN (m. 2006), regizor american de film, laureat cu premii la Cannes, nominalizat de şase ori la Premiile Oscar.
1927 * Se naşte MIRCEA MALIŢA (m. 2018), matematician, diplomat, eseist, poet, prozator, membru al Academiei Române.
* Se naşte SIDNEY POITIER (m. 2022), actor american, laureat cu primul premiu Oscar acordat unui actor de culoare (1964).
1951 - Se naşte, la Galaţi, PETRU IAMANDI, prozator, traducător, publicist, pedagog.
1958 - Încetează din viaţă EMIL PANAITESCU (n. 1885 la Cudalbi, jud. Galaţi), istoric şi arheolog, fost director al Şcolii Române din Roma.
1997 - Încetează din viaţă PIERRE GASCAR (n. 1916), scriitor franez, câștigător al Premiului Goncourt în 1953.
2012 - Încetează din viaţă VASILE GRIGORE (n. 1935), pictor, laureat cu Premiul Academiei Române.
S-a întâmplat pe 21 februarie
Scris de Viaţa liberă1677 - Încetează din viaţă BENEDICTUS [BARUCH] de SPINOZA (n. 1632), filosof olandez.
1805 - Se naşte TIMOTEI CIPARIU (m. 1887), cărturar ardelean din epoca paşoptistă, ziarist, lingvist şi filolog, membru fondator şi vicepreşedinte (1867-1872) al Societăţii Academice Române.
1836 - Se naşte LEO DELIBES (m. 1891) compozitor, critic muzical francez.
1866 - Se naşte AUGUST von WASSERMANN (m. 1925), medic, bacteriolog american. A descoperit, în 1906, reacţia ce-i poartă numele.
1887 - Se naşte CLAUDIA MILLIAN (m. 1961), poetă. A scris şi teatru; piesa "Eminescu şi Veronica" a fost pusă în scenă postum.
1911 - Se naşte NICOLAE M. TOPOR (m. 1987), meteorolog.
1947 - Eldwin Herbert Land a inventat, la New York, primul aparat de fotografiat la minut.
1961 - Se naşte CONSTANTIN LĂCĂTUŞU, alpinist, primul român care a escaladat piscuri din munţii Himalaya, inclusiv vârful Everest (17 mai 1995).
1979 - Se dezveleşte, la Târgu Jiu, un bust al sculptorului Constantin Brâncuşi.
1984 - Încetează din viaţă MIHAIL ŞOLOHOV (n. 1905), scriitor rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1965).
1990 - Încetează din viaţă ISAAC JACOB SCHOENBERG (n. 1905, la Galaţi), matematician. Din 1930, stabilit în SUA. A elaborat "Teoria funcţiilor spline" - care face posibilă calcularea traiectoriilor navelor cosmice şi proiectarea asistată pe calculator.
2016 - Încetează din viaţă PASCAL BENTOIU (n. 1927), compozitor, muzicolog.
2019 - Încetează din viață STANLEY DONEN (n. 1924), regizor american și coregraf.
S-a întâmplat pe 22 februarie
Scris de Viaţa liberă1810 - Se naşte FREDERIC FRANÇOIS CHOPIN (m. 1849), compozitor, pianist şi pedagog polonez.
1857 - Se naşte HEINRICH RUDOLPH HERTZ (m. 1894), fizician german. A descoperit undele electromagnetice (numite astăzi "unde hertziene").
1864 - Se naşte JULES RENARD (m. 1910), scriitor francez.
1875 - Încetează din viaţă JEAN BAPTISTE CAMILLE COROT (n. 1796), pictor francez.
1881 - Se naşte PETRE GRIMM (m. 1944), istoric literar, traducător.
1903 * Se naşte TUDOR MUŞATESCU (m. 1970), poet, prozator, dramaturg.
* Se naşte, la Jorăşti, jud. Galaţi, B. JORDAN (m. 1962), prozator, publicist.
1921 - Se naşte GIULIETTA MASINA (m. 1994), actriţă italiană.
1937 - Încetează din viaţă CONSTANTIN N. HURMUZAKI (n. 1863), entomolog, membru de onoare al Academiei Române.
1943 - Se naşte ILEANA CERNAT, actriţă. A debutat în 1965 pe scena Teatrului de Stat din Galaţi, unde a activat până în 1967.
1962 - Se naşte STEVE IRWIN (m. 2006), naturalist, zoolog australian.
1973 - Încetează din viaţă IOAN GH. SAVIN (n. 1885, la Jorăşti, jud. Galaţi), teolog de mare erudiţie, pedagog.
1987 - Încetează din viaţă ANDY WARHOL (n. 1928), pictor, cineast american, supranumit "regele pop-artului".
2011 - Încetează din viaţă ION HOBANA (n. 1931), prozator, eseist, autor de literatură pentru copii şi SF, laureat cu premii naţionale şi străine.
2015 - Încetează din viaţă BUJOR CAMIL MUREŞANU (n. 1927), istoric, membru al Academiei Române.
2018 - Încetează din viaţă RICHARD E. TAYLOR (n. 1929), fizician canadian, laureat cu Premiul Nobel pentru Fizică (1990).
S-a întâmplat pe 23 februarie
Scris de Viaţa liberă1848 - Încetează din viaţă JOHN QUINCY ADAMS (n. 1767), om politic, al şaselea preşedinte al SUA (1825-1829).
1858 - Se naşte GEORGE FOTINO (m. 1946), compozitor, violonist, dirijor.
1883 - Se naște KARL JASPERS (d. 1969), filosof șoi psihiatru german.
1901 - Încetează din viaţă IOAN S. NENIŢESCU (n. 1854, la Galaţi), dramaturg, publicist, poet, membru de onoare al Academiei Române.
1903 - Prima audiţie, la Ateneul Român din Bucureşti, a trei lucrări ale lui George Enescu: "Sonata I", "Rapsodia I" şi "Rapsodia a II-a", în execuţia Orchestrei Simfonice a lui E. Wachman, dirijată de compozitor.
1937 * Încetează din viață CONSTANTIN de HURMUZAKI (n. 1862), entomolog român, membru de onoare al Academiei Române.
* Se naşte MAYA SIMIONESCU, biolog, membru şi vicepreşedinte (1998-2008) al Academiei Române, laureată cu premii şi distincţii. În anul 2000 a primit Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de Mare Cruce, iar în anul 2008, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.
1940 - Se naște PETER FONDA (m. 2019), actor, scenarist, producător și regizor american de film.
1962 - Se naşte VIOREL BACIU, artist caricaturist, pictor, laureat cu premii şi distincţii, în special în cadrul festivalurilor de profil. A publicat volume de caricatură politică.
1994 - Se naște DAKOTA FANNING, actriță americană.
2000 - Încetează din viaţă OFRA HAZA (n. 1959), cântăreaţă israeliană de muzică pop (în foto).
2021 - Încetează din viață VOJKAN BORISAVLJEVIC (n. 1947), compozitor și dirijor sârb.