Din colecția „Cele mai limpezi poezii rămase tablou” (!) pe omul acesta îl ştiu dinainte de a-l cunoaşte -el zice că mă cunoaşte dinainte de a mă şti -ce om este omul acesta! - îmi spun şi mă mirvăzându-l fericit în fiecare zi (!)(!) parcă ieri l-am văzut la coadă la pâine -murmura mărunţel nişte înjurăturifiindcă mai avea un cumpărător în faţăfoarte liniştit şi lămurit şi murdar de firimituri (!)(!) stătea la coadă la pâine şi mânca pâinecumpărată ...

Au trecut aproape cincizeci şi unu de ani de când o Caut prin toate cartierele cestui „oraş cumplit de negustori”, dar tot nu m-am învăţat minte, tot nu pot renunţa şi nu-mi pot refuza Visul! Visul a devenit material - un fel de casetă video, un fel de statuetă la purtător, un fel de talisman, de totem! Şi, cu cât timpul se petrece-n ireversibilitatea-i fatală, cu atât mai mult insist într-astă Căutare! Şi sunt sigur că am devenit dependent de Ea, că Ea a devenit SINE QU ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) stau la mormântul amăgirii/ şi-mi număr sufletul mărunt:doi-trei, cinci-şase, nouă-zece.../ o fi mai bine să m-ascundşi să las naibii toate cele/ trecute (zilnic) pe răboj?o fi mai bine să las naibii/ viaţa şi moartea pe daiboj (?)(!) o fi mai bine să-mi tai pofta/ la vraja cestui dulce surdşi orb şi mut şi fără suflet,/ mult mai puţin, puţin mai mult,zis şi destin? - mă înfioară,/ îl scad mereu, şi nu-l te ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) și eu sunt în plante, şi tu eşti în plante:tu eşti miozotis, eu sunt mărăcine -n-adâncul albastrului tău fără marginivin toate nălţimile-n veci să se-ncline:vin valuri şi valuri de regi şi regine,vin zei, dumnezei, şi pandore, şi parce,vin sclavii, proscrişii, deştepţii, nebunii,şi tot ce durează, şi tot ce se spargeacum, chiar acum, tremurând... fiecarevrea poartă deschisă la nu-mă-uita(re) (!)(!) din jur ...

Sigur că da! Uite-aşa stau pe marginea Horei şi urmăresc/analizez sobrietatea unui vals şi iureşul unei sârbe, eleganţa unui tangou şi clocotul unei ciulendre! Uite-aşa stau şi mă las mursecat de dilemă: să plec sau să nu plec? Uite-aşa se apropie seara... şi nu ştiu ce demon mă ţine ţeapăn în jurul "spectacolului" din ce în ce mai rar şi mai stins! Maria se eliberează din "strânsoarea" evenimentului şi mă pofteşte în ogradă, pe prispă, "să stăm de vorbă"! Zic ...

Sigur că da! Pe maidanul din faţa ogrăzii, taman începe frumos Hora de Paşti cu Fanfară şi fără Fanfaronadă, tocmită şi desfăşurată de flăcăii şi fetele satului... şi de toţi ţăranii acestor pământuri, osteniţi de corvoada zilnică, de griji şi de nevoi şi de Toate cele Date de Voia lui Dumnezeu, pentru Îndeplinire!... Ieşim, dar eu nu mă „prind” în horă! Eu n-am învăţat să „joc”! Eu abia dacă am învăţat să mă uit şi să „mă Uit” în Sensur ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) aud şi văd cum strigă (de-acolo) şi aşteaptăcuvântul meu (întâiul) în formă de şotronscris cu nuiaua dreaptă sau zgâriat pe ţărnă,pentru Ileana, Gheorghe, Maria sau Ion,şi pentru toţi aceia, şi pentru toate-aceleacare-au ştiut să joace-n pătrate ciobul strâmb,să-şi sară ne/norocul şi grijile şi plânsul,să-i năvălească somnul (adânc) în flori de câmp (!)(!) aud şi văd cum strigă (de-acolo) şi ...

Da! Sigur că da! Gata, a ajuns la distanţă de-o mână întinsă! Palma ei dreaptă se aşează peste palma mea dreaptă! Apoi, una lângă alta! Apoi, mă ridic! Apoi, cu cea mai devastator de frumoasă flexiune vocală, rosteşte „bună ziua” şi „bine ai venit”, zice „eu sunt Maria” şi „hai să intrăm în ogradă”! După ce ne aşezăm pe prispă, iarăşi o aud: „hai să ţi-o prezint pe mama mea, Ileana... dar şi pe surioara mea, Margareta... şi pe fratele meu, Gheo ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Uite: sunt în prima Clipă!.../ am venit? am fost adus?trebuie să ştiu că-s Viaţă?/ că m-a mântuit Iisus?că a fost Bigbang: pornire/ spre cruzime, spre sfârşit?treacă-meargă? tura-vura?/ embrion de Infinit?fecundare-n Gol? în Silă?/ în virtutea unui Timp?în virtutea unui Spaţiu?.../ cu Nimicul Tot la schimb?... Uite: sunt în prima Clipă!.../ oare-s minus? oare-s plus?trebuie să-mi sparg genunchii/ şi să mulţume ...

Doamne, ce femeie frumoasă ai trimis în Calea Ochilor mei! Merit eu astfel de Alcătuire? Ce am făcut eu, Doamne, de mă tulburi cu această Splendoare? Oare nu cumva mi se pare? Oare nu cumva e o glumă a Universului Tău pus pe şotii? Fiindcă, iacătă...chiar acum sunt Acolo, în satul Acela, departe de toată Lumea Dezlănţuită şi Înlănţuită, iar ea se apropie de mine surâzându-mi halucinogen şi ghicindu-mi gândurile înfiorate de Ne/Fericire! Iată, poartă Ochi Negri ca I ...