Cinci morți după ce o mașină a fost strivită între două TIR-uri
Marți, 19 Septembrie 2023 16:55 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cinci persoane au decedat în urma unui accident produs, marţi, între două TIR-uri şi două autoturisme, pe autostrada A1, pe sensul Piteşti - Bucureşti, la kilometrul 17, în zona localităţii Ciorogârla, din judeţul Ilfov. În urma acţiunilor de descarcerare au fost identificate cinci persoane decedate în vehiculul prins între cele două autotrenuri, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Celelalte victime au fost transportat ...
Pensia, oportunitate, nu povară - dezbatere la „Viața liberă”
Miercuri, 20 Septembrie 2023 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 20 septembrie, începând cu ora 15,00, la sediul redacției „Viața liberă” din strada Domnească nr. 68 are loc o nouă dezbatere, a treia, din seria celor inițiate pentru a discuta probleme actuale ale Galațiului și ale gălățenilor. De data aceasta, la discuție au fost invitați și vor participa Neculai Zburlea, directorul executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Galați, Tinca Șerban, economist, vicepreședinte CARP Galați, prof. Ghiță Nazare, redactor șef a ...
Canabisul ajunge la copii prin vape-uri, gume și jeleuri (FOTO)
Marți, 19 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în Regional
Drogurile de risc se vând în Galați nu doar la colț de stradă, ci și în marile centre comerciale
Ca de altfel în toată țara și asta grație unor întreprinzători care au dezvoltat afaceri extrem de profitabile cu așa-zisele țigări electronice cu arome sau alte produse atractive și accesibile inclusiv minorilor. Două firme din Iași, care produc astfel de produse ce sunt ulterior vândute în zeci de județe, sunt acuzate de trafic mascat de stupefiante, într-un dosar în care ...
„Poftiţi pe la noi”, la Galaţi! Nea Marin şi vedetele lui, în oraşul şi judeţul nostru (FOTO)
Marți, 19 Septembrie 2023 17:45 | Publicat în Prima Pagina
Nea Marin, Iuliana Luciu, Shondy, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, Sonny Medini și Riky (Rikito Watanabe) au avut, zilele acestea, multă treabă prin Galaţi. Au filmat pentru emisiunea Antenei 1 „Poftiți pe la noi”! Şi nu oriunde: la „Vatra cu Dor” a lui Paul Buţa, la centrul Fundaţiei „Inimă de Copil” de la Pechea, la Crama Bratu, la carmangeria Stana, sub cupola Circului Bellucci şi… probabil şi prin multe alte locuri despre care ...
Asociația Centrul de Dezvoltare SMART, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 25 și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați, organizează cea de-a cincea ediție a evenimentului "Târg de locuri de muncă". Evenimentul va avea loc miercuri și joi (20-21 septembrie), la Vila "Classic" (zona Stirex), și este organizat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. La târgul de locuri de muncă participă circa 20 de angajatori, direct sau prin reprezentanți, care vor ...
Fructele de toamnă, o comoară pentru sănătate
Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 12:30 | Publicat în MAGAZIN
Trecerea de la vară la toamnă aduce cu sine o mulțime de opțiuni nutritive sub formă de fructe coapte și gustoase. Fructele de sezon tind să fie mai bogate în nutrienți, vitamine și antioxidanți, deoarece sunt cultivate în condiții optime și recoltate la momentul potrivit. Iată care sunt fructele pe care ar trebui să le introduci în dieta ta în această perioadă:Merele - sunt unele dintre cele mai emblematice fructe ale sezonului de toamnă. Aceste fructe nu sunt doar răcorit ...
Berea, mai bună pentru imunitate decât iaurtul
Duminică, 24 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Se pare că berea ar fi mai bună pentru imunitate decât iaurtul, chefirul, brânza şi alte produse lactate fermentate, potrivit unui studiu al cercetătorilor chinezi de la Universitatea Medicală Dalian. Efectul benefic se datorează enzimelor conţinute în bere. Autorii studiului au evaluat compoziţia băuturii cu spumă şi au descoperit că polifenolii şi celuloza din aceasta rămân ingrediente cheie-pentru întărirea sistemului imunitar.Potrivit oamenilor de ştiinţă, polifenolii ...
Accelerarea metabolismului în timpul curelor de slăbire
Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 12:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Un metabolism ”lent” sau ”leneș” este adesea primul lucru pe care dăm vina atunci când ne luptăm să slăbim. Atunci când ne referim la metabolism în contextul greutății noastre, descriem de fapt rata metabolică bazală - numărul de calorii pe care corpul le arde în repaus, determinat de cantitatea de mușchi și grăsime pe care o avem.
Mulți factori pot afecta metabolismul, inclusiv sexul, vârsta, greutatea și stilul de viață. Acesta încetinește în mod natural pe m ...
Ucraina și Rusia, în "război" la Curtea Internațională de Justiție
Marți, 19 Septembrie 2023 17:22 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Kievul a cerut marţi Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) să oblige Moscova să-i plătească "reparaţii", acuzând Rusia că duce un "război imperialist", că "vrea să şteargă de pe hartă" Ucraina şi că arată "dispreţ" faţă de dreptul internaţional, relatează AFP.
Ucraina a răspuns marţi la argumentele Rusiei în faţa CIJ, cu sediul la Haga, unde cele două ţări se înfruntă într-un proces lansat de Ucraina, care acuză Rusia de utilizarea eronată a acuzaţiilor d ...
Rusia a distrus cereale care puteau hrăni 10 milioane de oameni
Marți, 19 Septembrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a denunţat marţi că atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene şi a infrastructurii acestora au distrus o cantitate de cereale suficientă pentru a hrăni 10,5 milioane de oameni timp de un an, relatează EFE."În ultimele luni, Rusia a continuat să atace porturile Ucrainei şi infrastructura sa de cereale. Până în prezent, aceste atacuri au distrus cel puţin 280.000 de tone de grâne, suficient pentru a hrăni 10,5 milioane de persoane ...