Uniunea Europeană (UE) nu a primit până miercuri dimineața informații de la Statele Unite referitoare la progresul negocierilor privind Ucraina între președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, relatează dpa.
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat că UE încearcă să organizeze discuții pentru a aduna informații de la sursă. Ea a spus că au existat deja contacte cu oficiali ucraineni, care au fost însă reticenți în a comenta apelul telefonic, în timpul căruia Trump a încercat să-l convingă pe Putin să accepte o încetare a focului în războiul din Ucraina. Kallas a evaluat informațiile făcute publice atât de Rusia, cât și de SUA și a concluzionat că „Rusia nu își dorește cu adevărat să facă niciun fel de concesie”. „În acest moment, se pune întrebarea ce se va întâmpla”, a mai spus ea.
În timpul convorbirii telefonice de marți, Trump i-a cerut lui Putin să accepte o încetare completă a focului în Ucraina. Cu toate acestea, singurul acord la care s-a ajuns a fost ca Rusia să nu mai atace infrastructura energetică a Ucrainei timp de 30 de zile, dacă Ucraina va accepta acest compromis.