Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Atunci (demult) la masa cea cu trei picioare,
sub un salcâm dintre matale şi o stea,
ziceai că viaţa e un fel de închisoare,
că orice om e obligat să şadă-n ea!
 
Steaua aceea foarte lungă şi departe,
cea dinspre stânga, mai dincolo, cum priveşti
din dreapta asta...(vezi ce mult şi bine arde?
aşa ziceai printre celeste şi lumeşti!)...
 
Sigur că da! cum să nu cred? se vede-n toate
că-i închisoare...şi n-avem nimic de-ales...
(sigur, suntem nişte cuvinte condamnate!
aşa ziceai, din când în când, mai rar, mai des!)
 
Aşa ziceai: aşa să-nveţe fiecare!...
precum în cer (nu-i tot) aşa şi pe pământ!...
şi lăcrămai spunând că moartea-i deschisoare...
ş-apoi plecai cu steaua-n suflet şi în gând!

Citit 3656 ori Ultima modificare Duminică, 10 Februarie 2013 15:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.