Mi-ai spus (demult, să am şi eu habar,
chiar dacă nu-i nimic de înţeles)
să caut des ce se găseşte rar,
să caut rar ce se găseşte des...
fiindcă, altfel, în zadar am strâns
atâta ne/răbdare în scrisori,
şi dor în aşteptare, şi, în plâns,
cald, să nu-ngheţe răsuflarea-n în mori
de apă, de iubire şi de vânt,
de pâine şi de sare şi de cer,
de viaţă şi de moarte până când
nimic şi tot se strâng în punct...şi pier!
Mi-ai spus (atunci) să am până acum,
îmi spui (acum) să am până atunci...
(încolo, nu încoace, primul drum
şi ultimul, acelaşi, până la
punctul de sus, de jos, de alt ceva...
metaforă purtând picioare lungi,
sfărâmiţând şi-apoi născând porunci)...
să fac din eu merinde, să le duc
celor ce mor des ferecând la mori
şi surâzând urcându-se pe rug...
şi să nu plâng...se stinge, dacă plâng,
rămân şi fără-nalt şi făr-adânc!
