Întâi, o aude...(nu-i gata s-o vadă,
n-o ştie, aşteaptă, mai are)... i-adâncă
şi-i naltă... grădină-i, pârloagă-i, himeră-i,
departe-i, aproape-i secunda în care
se suie-n lumină şi-ncepe să plângă?!
O vede, o soarbe... (începe să-i afle
izvorul, vărsarea, sfârşitul)... şi-ntreabă:
ai fost la-nceput? şi eu sunt la-nceputul
(de alt fel) al meu?... când eram fără tine,
a fost mai târziu? ori a fost mai degrabă?
Dar ea nu răspunde... îl trece încolo,
îl trece şi-ncoace, şi-i umblă prin oase,
şi-i umblă prin sânge, şi-i spune-n tăcere
de pântecul care-i din pântecul care-i
din pântecul care-(n sclipiri majestoase
de ochi demiurg) l-a împins în afară,
l-a dat de mâncare secundei... (întreagă
să-i fie de-a pururi!)... aprinde-ţi chibritul
şi vezi cum se stinge!... (e gata, o ştie)...
se dă din lumină şi-ncepe să tacă!
