Pastel de dragoste şi frig (pentru doamna Mirela Stanciu şi prietenii săi devoratori de poezie)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Dacă "acum" va fi tocmai atunci,

când răsfoiesc o carte cu porunci...

dacă "atunci" tocmai a fost acum,

când sunt vasal desenelor de fum...

rămân pe cale, rătăcesc şi zic:

sunt cel ce sunt, adică sunt nimic!

Şi dacă poţi şi vrei să vii să vezi

cum desenez cuvinte pe zăpezi...

şi dacă vii şi vrei să poţi citi

cum chiar nu ştiu "a fi sau a nu fi"...

vino acum, cât încă este ger

şi scrisul încă nu s-a dus la cer!

Dacă încerc să stau numai în cerc

şi, uneori, îmi pare că alerg...

dacă aceasta este calea mea

şi-n loc să fug, tot mă agăţ de ea...

vino acum, zăpezile se duc

pe sus, pe jos, pe loc, pe plâns, pe rug!

Vino "atunci", dacă nu poţi "acum",

când sunt vasal desenelor de fum...

şi scoate-mă din cercul adăpost,

unde ce este, pare că n-a fost...

în care tac şi rătăcesc şi strig:

sunt cel ce sunt, adică sunt nimic!

Citit 8153 ori Ultima modificare Joi, 19 Septembrie 2013 14:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.