Din Gara Fileşti o luăm încetişor prin cartierul cu acelaşi nume. Cu fiecare pas pe care-l facem, realizăm că suntem pe un teritoriu care, deşi legat de Galaţi, nu are nimic din ceea ce ar trebui să aibă un cartier al unui oraş modern. Apă, lumină, străzi asfaltate, toate sunt realităţi îndepărtate, chiar dacă suntem scriptic în Galaţi.
Vremea frumoasă atenuează întrucâtva sentimentul de repulsie stârnit de gunoaiele aruncate la voia întâmplării. „Văile” abrupte de pe marginea „şoselei” îţi atrag privirea din cauza ierburilor şi buruienilor sălbatice, ce-ţi creează sentimentul că eşti undeva, la pădure, doar că lipsesc oamenii şi eventual grătarele.
Cu fiecare pas, ne afundăm într-o lume desprinsă parcă dintr-un secol îndepărtat al istoriei. Oriunde te-ai întoarce, nu vezi decât o întindere parţial verde, parţial uliţe şi străduţe, cele mai elegante având zgură, cele mai sărăcăcioase doar pământ. Din când în când, maşinile care se încumetă să treacă pe aici stârnesc câte un nor de praf, care se aşează pe haine şi pe maşina cu care am pornit prin cartierul Fileşti.
Raiul câinilor
Câinii, mulţi la număr, nici nu se sinchisesc să se ferească din calea noastră. Sunt atât de fericiţi că pot dormi la căldura soarelui, încât, orice am face, nu-i putem desprinde din visele lor câineşti. Urcăm şi coborâm uliţe pline de praf, adevărate „serpentine” printr-un cartier uitat de lume. Te izbeşte alinierea verde a „văilor Fileştiului”, precum şi prezenţa câte unui cal, care-ţi dă de înţeles că undeva, în apropiere, trebuie să fie măcar un om care-l are în stăpânire.
Ne gândim la numeroasele hotărâri de Consiliu Local, unele referitoare la obligaţia stăpânilor de cai şi căruţe de a nu circula pe străzile aglomerate ale Galaţiului, de a-şi scoate patrupedele la plimbare cu lesă, botniţă şi alte „ustensile” necesare pentru a îngriji iarba verde a parcurilor de eventualele scârnăvii ale câinilor, Fileştiul este un cartier al Galaţiului, unde nu se aplicî nimic din ceea ce a votat Consiliul Local. Lumea asta, a Fileştiului, este prea departe de „parlamentul gălăţean”.
La răscruce de drumuri
Pe marginea uliţelor te întâmpină containere pentru gunoaie şi din când în când oameni şi câini, care trec agale către ceva doar de ei ştiut. Tot ceea ce vedem emană sărăcie şi te copleşeşte tocmai această imagine a unui loc care ar putea fi mirific, dacă cineva s-ar ocupa de asta, dar care are parte de un tratament sinistru, fie din neştiinţa autorităţilor că ar exista un astfel de amplasament, fie din cauza neputinţei oamenilor de aici de a-şi face auzită vocea.
Intrăm pe uliţe străjuite de o parte şi de alta de case. Ne întâmpină o bodegă, unde la primele ore ale dimineţii îşi fac veacul câţiva cetăţeni, şi un magazin mixt, care pare să fie singurul de unde cei din Fileşti îşi pot cumpăra cele de imediată trebuinţă. Facem turul cartierului şi ne întâlnim pe drum cu câini leneşi, care nu au nimic din nervozitatea celor cu care suntem obişnuiţi în oraş atunci când trecem pe lângă ei.
Fostele CAP-uri, printre bălării
La un moment dat, dăm peste un fost CAP, îngrădit pe o lungime considerabilă, dar dărăpănat şi năpădit de buruieni. Chiar lângă el, un alt fost CAP, care se pare că a meritat efortul de a se investi acolo. Diferenţa este mare, dar este atenuată de prezenţa gunoaielor. Privite din faţă, cele două clădiri, una dărăpănată şi alta proaspăt construită, sunt acoperite de „vegetaţia luxuriantă” în care sunt rătăciţi câţiva cai. Şi, totuşi, locurile astea te fac să simţi absenţa unui om căruia să-i pese îndeajuns pentru a face ceva care să le schimbe radical.
Ne apropiem de marginea Fileştiului şi dăm cu ochii de primele blocuri ale Galaţiului. Privim spre vegetaţia cartierului şi spre cele câteva capre care au început „păşunatul urban”, sub ochii unor baci de cartier, apoi ne întoarcem privirea spre blocurile oraşului şi realizăm că suntem în Galaţi, nu într-un sat de lângă.
Noi ştim asta, şi cei din Fileşti o ştiu, dar există cineva care are îndoilei, şi anume Primăria. Îi aducem aminte pe această cale de existenţa Fileştiului şi îi rugăm pe cei din municipalitate să facă un exerciţiu măcar o dată la două luni. Să se urce într-o maşină, să meargă spre Fileşti, să-i străbată uliţele, să se umple de praf şi să nu aibă cu ce să se spele, să bată la porţile oamenilor ca să le afle părerea despre felul în care trăiesc în Galaţiul păstorit de municipalitate.
Stâlpii de la Electrica au ajuns la porţile oamenilor
Lipsa asfaltului, a apei, a canalizărilor şi a luminii erau lucrurile de care se plângeau gălăţenii din Fileşti anul trecut. La mai bine de un an, lucrurile s-au mai îmbunătăţit, pe alocuri. Noroc de căldura de afară, care ne-a ajutat să nu ne afundăm pe cărăruile Fileştiului în eventualitatea unei ploi, căci, da, la un an de zile de la ultima noastră vizită, uliţele carteirului, cu câteva mici excepţii, sunt la fel.
Acum, cei de la Electrica au reuşit măcar să tragă stâlpii de curent, aducând reţeaua până la poarta oamenilor, nu însă şi în case. Oamenii sunt cât de cât mulţumiţi că le-au ajuns stâlpii la poartă. Nu contează că, pentru a se racorda la electricitate, îşi sapă singuri şanţurile, sunt fericiţi şi speră ca în trei săptămâni să aprindă un bec în case fără să mai apeleze la firma privată de la care se alimentează acum.
Joi, 8 mai, pe strada Gheorghe Şincai, cei din familia Lovin săpau şanţuri pentru ca lumina să ajungă şi în locuinţa lor. „Cam în trei săptămâni, cred că o să avem lumină în casă. Toată instalaţia a fost făcută, iar noi săpăm şanţurile, că altfel ar trebui să le plătim şi ne-ar costa mult. Am plătit deja 1.200 de lei, trebuie să mai plătim firul până în casă şi sunt destui metri până acolo, cred că mai plătim vreo 700 de lei, aşa că facem noi şanţurile, să mai scutim din bani, că ne costă fiecare şurub pe care ni-l dau ei”, ne-a spus Costică Lovin, obosit de la atâta săpat, dar mulţumit că visul de a avea lumină este din ce în ce mai aproape.
Apa vinde deocamdată din fântână, iar asfaltul este un lux îndepărtat. „Deocamdată, este bine şi aşa, avem zgură aici, iar de asfaltat, probabil, vor asfalta după ce vor termina autostrăzile din ţară”, ne spune omul, zâmbind cu subînţeles. El şi cel care-l ajută la săpat reprezintă o parte din locuitorii cartierului Fileşti. Au construit o casă aici şi îşi doresc tot confortul, sunt dispuşi să muncească şi să aibă, dar ştiu că totul a fost obţinut cu multă răbdare şi trudă.
Oamenii de acest gen dovedesc faptul că oraşul se extinde şi că va fi o nevoie din ce în ce mai acută ca autorităţile să-şi îndrepte atenţia şi spre aceste pământuri. Din loc în loc, dăm peste loturi pe care gălăţeni le-au împrejmuit şi au ridicat câte un schelet de casă, semn clar că se cere infrastructură, semn clar că cineva va trebui să muncească şi pentru acest cartier.
De jur împrejur, cât vezi cu ochii, "păşunile" Fileştiului te îndeamnă să visezi la timpul în care aici va fi un cartier în toată puterea cuvântului şi, fără să vrem, gândul ne zboară la zecile de gălăţeni care nu au un loc al lor şi care ar putea să vină aici, dacă ar avea o legătură cu semnele de civilizaţie ale Galaţiului - apa, canalizarea, etc.
