Pe rochia cu străzi în perspectivă
am scris că merg la ţărmul unde stai
şi mă aştepţi – corabie-ncărcată
cu mirodenii, ca un fel de rai
aşa de căutat...(o viaţă toată)...
râvnit, chemat şi plâns până-ntr-atât,
că va să-mi fii mireasă marinară,
departe-n veci de rău şi de urât!
Nu ai uitat...cred că ţi-aduci aminte
cât am citit-o când te îmbrăcai...
şi când era în cufărul cu zestre...!...
O ştiu pe dinafară, doamnă...hai,
calcă-ţi pe suflet, strigă-mă aproape,
îmbracă-te, dezbracă-te încet...
şi lasă-mă s-o scriu şi prin lăuntru,
ca pe mătasea unui strict secret!
Pe rochia cu străzi în perspectivă
am scris că stau la ţărm şi tot aştept –
corabie se/dusă în adâncuri,
la zeul uraganelor, ne/drept –
să-mi dai lucrare de control în grabă,
la ce-am citit atuncea, ne/atent...!...
Nisipul se sfârşeşte...haide...vino...
şi lasă-mă-n vecie repetent!
