Raluca Ichim

Raluca Ichim

Galaţiul, inundat de o ploaie torenţială de jumătate de oră

Miercuri, 11 Septembrie 2024 19:20 | Publicat în EVENIMENT
Municipiul Galaţi se află, de mai bine de jumătate de oră, sub asediul unei ploi torențiale, pe care "Viaţa liberă" a anunţat-o încă de dimineaţă. Cele mai multe dintre străzile oraşului s-au inundat rapid şi au devenit impracticabile, șoferii aflați la volan fiind obligați să facă slalom printre bălțile care s-au creat pe șosele. Nici pietonii nu sunt cu mult mai fericiţi, trotuarele fiind la fel de pline de apă, iar cei adăpostiţi în staţiile de autobuz având de ...

Competențele examenului de bacalaureat vor fi susținute în luna ianuarie

Joi, 12 Septembrie 2024 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Anul școlar 2024-2025 a debutat sub semnul noilor schimbări, inclusiv în ceea ce privește organizarea examenului de bacalaureat care va avea loc în vara anului viitor. Dacă elevii și profesorii au fost nevoiți să se adapteze cu așa-numitele camere de detenție și cu note puse la purtare după fiecare modul, elevii care au intrat acum în clasa a XII-a vor fi obligați să susțină mult mai devreme probele de competențe. Calendarul modificat al examenului de bacalaureat 2025 a fost p ...

Readaptarea copilului la școală, dificil de gestionat

Luni, 07 Octombrie 2024 12:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Pentru fiecare copil, fie mai mare, fie în primii ani în care ia contact cu școala sau cu grădinița, readaptarea după vacanță este destul de anevoioasă Cum luni, 9 septembrie, a început anul școlar 2024-2025, odată cu el au revenit situațiile neplăcute de dimineață, când copilul nu vrea să se trezească pentru a merge la școală și când lupta cu minutele care trec văzând cu ochii este din start pierdută, atât de părinte, cât și de copil.Marți dimineață, când emo ...

Ana Onofrei, premiu pentru cea mai bună interpretare la festivalul „Radu Șerban”

Miercuri, 11 Septembrie 2024 18:00 | Publicat în CULTURA
Trofeul Festivalului-concurs de muzică ușoară "Radu Șerban", desfășurat în urmă cu câteva zile la Caracal, a fost câștigat de Dominique Simionescu din Sibiu, iar premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese a lui Radu Șerban a fost adjudecat de Ana Onofrei din Brăila. Festivalul-concurs de muzică ușoară "Radu Șerban" s-a desfășurat în perioada 6-8 septembrie și a ajuns la ediția a XXIII-a. Evenimentul festiv a adunat pe scena Teatrului Național din Caracal, jude ...

„Regina nopții”, în deschiderea stagiunii Dramaticului

Joi, 12 Septembrie 2024 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" își așteaptă spectatorii la deschiderea stagiunii 2024-2025, duminică, 15 septembrie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților, din strada Științei nr. 115.În acest prim spectacol al stagiunii, gălățenii pot urmări avanpremiera piesei "Regina nopții", de Leta Popescu. Premiera spectacolului este programată în deschiderea Festivalului Național de Comedie, ediția a XXXV-a, pe 28 septembrie 2024."Regina nopții" este al treilea s ...

„Păhărelul cu nectar” deschide stagiunea la Teatrul „Gulliver”

Vineri, 13 Septembrie 2024 10:30 | Publicat în UNDE MERGEM
La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver", noua stagiune va debuta pe 19 septembrie, de la ora 19.00, cu premiera spectacolului "Păhărelul cu nectar", în regia lui Ștefan Ruxanda, într-un nou spațiu de joc, la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115. "Păhărelul cu nectar", noua producție a teatrului gălăţean, este un spectacol muzical care are la bază textul plin de farmec și candoare al lui Bartolomeu Anania, "o feerie de spectacol", după c ...

„Toamna în acordurile operetei”, la Teatrul „Nae Leonard”

Marți, 10 Septembrie 2024 14:34 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 15 septembrie 2024, de la ora 19.30, Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați își deschide porțile pentru iubitorii de muzică, invitându-i cu bucurie și căldură la un nou capitol liric, în debutul stagiunii 2024-2025. Spectacolul "Toamna în acordurile operetei" celebrează acest eveniment, printr-o seară plină de armonie și rafinament, care reunește  o mare parte din artiștii teatrului. Soliștii, orchestra simfonică și baletul teatrului vo ...

Dani Oțil lasă „Neatza...” pentru „Power Couple”

Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Dani Oțil nu va mai apărea o vreme la show-ul "Neatza cu Răzvan și Dani", de la Antena 1, emisiunea care l-a făcut celebru. Oțil a decis să renunțe temporar la matinal, pentru a se implica într-un alt proiect. Fanii trebuie să stea însă calmi, pentru că nu este o plecare definitivă, ci doar una temporară.Dani Oțil va filma un nou sezon "Power Couple", emisiune pe care a prezentat-o şi anul trecut și care a avut un succes formidabil.În 2023, vedeta tv a declarat că a acceptat ...

Kinder, felie de lapte. Reţetă rapidă

Vineri, 13 Septembrie 2024 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente pentru blat: 6 ouă, 250 g zahăr tos, 250 ml lapte cu 3,5% grăsime, 50 ml ulei vegetal cu gust neutru, 220 g faină albă tip 000, 10 g praf de copt, 80 g cacao de bună calitate. Ingrediente pentru cremă: 350 g smântână din lapte pentru frișcă cu 35% grăsime, 80 g zahăr pudră, 20 g zahăr vanilat, 80 g miere, 10 g gelatină, 50 ml apă rece, 500 g mascarpone la temperatura camerei. Ingrediente pentru crema de ciocolată: 150 g smântână din lapte pentru frișcă cu 35 ...

Dovlecei cu brânză la cuptor

Joi, 12 Septembrie 2024 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Dovleceii cu brânză la cuptor reprezintă o rețetă simplă, gustoasă și cu aspect deosebit. Cu siguranță, îi atrage atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Ingrediente: 2 dovlecei mari, 300 g brânză de vaci, 200 grame telemea, o jumătate de legătură de mărar, o jumătate de legătură de pătrunjel, o lingură de unt de casă, 2 ouă, 300 g iaurt mai lichid (se poate amesteca un iaurt mai dens cu o lingură de lapte), puțin cașcaval, piper (opțional). Preparare: Dovle ...
Pagina 60 din 216