Hau du iu du, madam?... E mult de când nu te-am văzut. Să ştii c-am fost plecat (cincizeci de ani) la pomul lăudat. Te rog să-mi spui pe loc: ce ai de gând? Am fost şi n-am învins. M-am plictisit tot scuturând. Cădeau numai omizi. Am prins doar câţiva fluturi invalizi şi-am ascultat un greier ofilit. Şi să mai ştii, madam, că te-am sunat pe fix şi pe mobil, de multe ori. Voiam să vin, să-ţi dau vreo două flori. Sunai (întotdeauna) ocupat. Chiar m-ai făcut gelos. Gând ...

Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la toţi, zici sărut mâna Mariei, îţi dă hârţoaga şi te întorci repede, acasă! Nu cumva să umbli gură cască, după chimere şi alte năzdrăvănii, că te sfărâm! Că, uite, bate Brumărelul la poart� ...

Bună fie-ţi dimineaţa, doamnă mov cu dumitriţe de atunci, când toate cele multe erau cestea toate pe cărarea dinspre gara cea măruntă şi uitată în lumina puţintic-a lămpii(sticlei) afumate! Bună fie-ţi dimineaţa cum atunci, în ochii fetei care se ducea la gară să aştepte-un tren de noapte încărcat cu bună ziua, încărcat cu foaie verde ca lumina amăruie-n sticla lămpii afumate! Bună fie-ţi dimineaţa până-n dimineaţa ceea din străfundul amintirii, plin cu visur ...

În fiecare ziuă şi în fiecare noapte, Cineva mă întreabă invariabil şi destul de frumos: eşti TOT? Mărturisesc: n-am putut, n-am vrut, n-am ştiut şi nu am catadicsit să răspund. Şi nici nu m-am străduit să pot, să vreau, să ştiu. Să învăţ, adică. Totdeauna, după întrebare, am considerat şi mi-am zis că nu-mi lipseşte nimic, în pofida convingerilor unora şi altora că-mi lipseşte o doagă. Ori, şi mai abitir, că am o doagă în plus. Adică, pasămite, sunt/aş ...

Mă uit în jur, silabisesc [să (nu) se ştie]: es-te fru-mos, foar-te fru-mos!... Frumos şi rar îmbătrâneşte papagalu-n colivie... şi eu degeaba-mbătrânesc în calendar! Silabisesc: n-am învăţat să-i dau mâncare acestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis, cestei minuni să-mi cer oleacă de iertare!... Nu i-am cerut, n-am ascultat-o şi n-am scris! Stă (negreşit) pe balansoar... şi mai şi cântă... şi-n ochii mici... (două cireşe amărui)... văd cum îşi poartă ( ...

Cu-n semn de cruce n-aerul înăbuşit în fum de lumânare şi tămâie, popa-şi sfârşeşte binecuvântarea clară ca negura despre călătoria pe care fostul viu Costică D. Costică urmează s-o facă obligatoriu şi definitiv în postura de mort prezent şi viitor. După cum zice şi crede lumea care nu a citit nici "Păcală", călătoria va începe imediat, după aşezarea sicriului groapă, cu o viteză uniform ne/accelerată, conformă cu dorinţa mortului de a-şi regăsi şi trăi v ...

E pur şi simplu-(n lume) când arătura-i gata şi vii vin cu seminţe (degrabă)-n buzunare... când plânge împrejurul, dar nimenea nu moare, oricât ar vrea pământul, oricât ar vrea lopata!... Nu din seminţe-s toate... şi sfinte, şi păgâne? nu zicem: du-o (doamne)-n ţinutul cu verdeaţă?... nu credem (totdeauna) că cineva ne-nvaţă (din tot nimicul cesta) ce pleacă, ce rămâne?... Eu sânt! tu eşti! el este!... o veşnică minciună în care-ndeasă vamă şi prostul şi-n� ...

Da... Jana se despleteşte şi începe să plângă torenţial. Potop de lacrimi îşi revarsă pe pardoseala capelei. Ofranda lichidă se scurge pe scări şi, apoi, ca şi cum nimeni nu a mai plâns niciodată la celelalte morminte, pătrunde şi umple lacrimatoriile, însă şi rădăcinile vieţii (şi ale morţii) deopotrivă. Văduva aproape neagră nu plânge sec. Vorbele ei povestesc nenorocirea bietei femele, zguduie monumentele funerare zadarnice, impresionează toate babele aproape st ...

Rănit sufleteşte mai mult şi mai tare decât sergentul lui Vasile Alecsandri fiziceşte, Costică D. Costică termină viaductul, se opreşte puţin şi se uită în urmă, trist şi cu un soi de scârbă irepresibilă faţă de Colosul indolent la suferinţa sa rezultată dintr-o prostie pe care nu poate să şi-o ierte. Şi parcă zice/trimite un fel de "adio, dragii şi ipocriţii mei vikingi!... adio, strungul meu fruntaş în producţie degeaba!... adio, garoafa mea complice!"... Trece c ...

Ne despărţim... (năprasnic!)... în silabe, în seara asta, ori mai stăm întregi, să cadă întunericul pe casă, gramatical, încet, fără de legi? cu timpul meu ş-al tău într-o clipită, vrei despărţire grabnică, la geam, ori vrei să facem praf din veşnicie... şi moartea să ne strige cu: sesam, deschideţi, sunt aicea, sunt aproape... şi eu vreau despărţită în silabe!? Am încercat (şi) singur... dar nu merge: strâmb (eul meu) nu stă la despărţit, nici cratima nu ar ...