Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Iubirea pentru câini i-a deranjat pe vecini

Joi, 02 Ianuarie 2020 16:00 | Publicat în EVENIMENT

Iubirea pentru câini i-a deranjat pe vecini
În cadrul verificărilor efectuate în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că I.F. nu a respectat măsura de a îndepărta cuştile din lemn aflate în curtea unui imobil situat pe strada Morilor, în care creşte aproximativ 15 câini de talie medie, deranjându-i astfel pe locatarii din zonă, prin miros şi zgomot. Pentru această faptă, sus-numita a fost sancţionată contravenţional, cu o amendă în va ...

Incendii apocaliptice în Australia

Joi, 02 Ianuarie 2020 15:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Armata, în ajutorul celor afectaţi
Incendiile din Australia se agravează pe zi ce trece. Focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, iar fumul a ajuns până în Noua Zeelandă. Un ordin de evacuare vizează sute de kilometri de coastă, o zonă turistică foarte populară. A început un adevărat exod, dar căile de scăpare sunt puține, după ce multe drumuri au fost închise, iar unele stațiuni au fost izolate de flăcări. A fost lansată o operațiune amplă, pentru a-i evacua pe cei de ...

Primele Dacii electrice, în doi-trei ani

Joi, 02 Ianuarie 2020 15:30 | Publicat în AUTO

Întârziere
Philippe Buros, directorul Renault Europa, a anunțat că modelele Dacia fabricate la Mioveni vor avea și versiuni electrice, în termen de doi-trei ani. „Principalul argument de achiziţie pentru modelele Dacia este raportul calitate-preţ, iar o parte din această filosofie este faptul că Dacia preia tehnologia disponibilă în gama Renault, dar cu o mică întârziere. În final, toate mărcile trebuie să treacă la electrificare, pentru că e un trend inerent. Cred că în doi sau trei ...
S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Când au loc primele trageri loto din anul 2020
Loteria Română a anunţat că în ultima zi din 2019 a fost câştigat premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 3,7 milioane de lei (peste 782.000 de euro). Numerele norocoase la tragerea suplimentară Loto 6/49 de marţi, 31 decembrie, au fost: 14, 17, 24, 8, 21, 1. Fondurile de câştiguri pentru tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, care au avut loc marţi, 31 decembrie, au fost suplimentate cu 1,5 milioane de lei, din care un milion de lei la tragerea principală 6/49 ...

Premieră la Teatrul Muzical "Şapte"

Joi, 02 Ianuarie 2020 15:00 | Publicat în UNDE MERGEM

Premieră la Teatrul Muzical "Şapte"
Pe 16 ianuarie 2019, de la ora 19,00, suntem aşteptaţi la premiera spectacolului "Un dulap numit dorinţă", la Casa de Cultură a Sindicatelor. Într-o familie de toată isprava, se strecoară șarpele plictiselii, dar sfaturile din cartea unui celebru psihoterapeut par că pot salva orice căsnicie, oricât de delicată ar fi problema. Doar că modul în care pun în aplicare metodele sugerate de psiholog duc la o cascadă de situaţii extrem de comice. Toate acestea, sub direcția de scenă ...

Phenianul reia testele nucleare

Joi, 02 Ianuarie 2020 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Îngrijorare
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este „profund îngrijorat” de anunţul Coreei de Nord privind intenţia de reluare a testelor nucleare şi cu rachete, a declarat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că nu mai există motive ca Phenianul să menţină un moratoriu autodeclarat al testelor pentru rachete balistice intercontinentale şi bombe nucleare şi că ”o nouă armă strategică” va fi introdusă în viitorul apropiat. ...

Inundaţii în capitala Indoneziei

Joi, 02 Ianuarie 2020 14:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Inundaţii în capitala Indoneziei
Peste 60.000 de oameni au fost evacuați în zona capitalei Indoneziei, Jakarta, în urma inundațiilor și alunecărilor de teren, care s-au soldat până în acest moment cu 21 de morți, potrivit agenției Reuters. Unele dintre victime au murit înecate sau din cauza alunecărilor de teren. Patru persoane au murit electrocutate, iar trei din cauza hipotermiei. Mai multe zone ale orașului și din împrejurimi au fost inundate în urma precipitațiilor abundente căzute începând de pe 31 d ...

Netanyahu vrea imunitate

Joi, 02 Ianuarie 2020 14:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Netanyahu vrea imunitate
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare şi candidat pentru alegerile legislative din luna martie, a declarat că doreşte să adreseze oficial o cerere de imunitate parlamentului israelian. Legea israeliană stipulează că orice ministru care este urmărit penal trebuie să demisioneze, dar ea nu se aplică premierului. Deşi poate rămâne în funcţie, Benjamin Netanyahu nu se bucură totuşi de nicio imunitate în faţa justiţiei, de unde ...

Mad Grooves şi muzică de calitate

Joi, 02 Ianuarie 2020 14:30 | Publicat în UNDE MERGEM

Mad Grooves şi muzică de calitate
Trupa Mad Grooves va susţine sâmbătă, 4 ianuarie 2020, de la ora 20,00, un concert live la Teatris. Cum se ştie deja, la proiectul Mad Grooves contribuie cinci artişti care vin din zone muzicale diverse şi vor să se exprime diferit în materie de coveruri, abordând genuri ca blues, funk, ballads, adaptate pentru cei ce vor şi altfel de muzică bună. Claudiu Rusu (voce), Sorin Gheorghiu (tobe), Andrei Tanasaciuc (bass), Mihai Susma (chitară) şi Leo Ambrozie (clape) vă aşteaptă pen ...

A intrat pe interzis şi a fugit de poliţişti

Joi, 02 Ianuarie 2020 14:30 | Publicat în EVENIMENT

A intrat pe interzis şi a fugit de poliţişti
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 735 de lei şi cu două puncte de penalizare, conform prevederilor OUG 195/2002 şi Legii 61/1991, pe numitul C.F.C., de 31 de ani, din Galaţi. Persoana în cauză a circulat cu autoturismul pe strada Cezar, dinspre strada Domnească spre strada Ştiinţei, nerespectând semnificaţia indicatorului rutier ”Accesul interzis”, iar la cererea îndreptăţită a agentu ...