Deși este o țară cu populație și teritoriu duble față de ale României, Ucraina este pentru majoritatea românilor o necunoscută.
Se știu doar lucruri generale, cum ar fi faptul că a făcut parte din fosta U.R.S.S. sau, în mod absolut greșit, că ucrainenii vorbesc rusa. În realitate, limba ucraineană este distinctă de rusă, între cele două fiind aceeași diferență ca între limba română si italiană.
Tot din categoria lucrurilor puțin știute este și faptul ca Ucraina a fost la un moment dat a treia putere nucleară, după Rusia si SUA. Destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 a lăsat Ucraina cu o infrastructură nucleară foarte bine dezvoltată, atât în scopuri civile cât și militare.
Cu un număr de 15 reactoare nucleare, grupate în 4 centrale la Zaporojie, Iujnoukrainsk, Rivne și Hmelnițki, cu o putere totală instalată de 13.000 MW (de aproape 10 ori mai mult decât cea de la Cernavodă), Ucraina este chiar și acum pe locul doi în lume, după Franța, la ponderea energiei nucleare în producția internă de energie electrică, cu un procent de peste 50%.
Și pe plan militar, Ucraina moștenise de la fosta U.R.S.S. armament nuclear, respectiv 176 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), 1.240 de focoase nucleare și 44 de bombardiere strategice capabile să lanseze atacuri cu muniție nucleară.
Țara nu avea doar arme nucleare ci și capacitatea de a le produce, întreține și moderniza, proiectarea și fabricarea având loc la Dnipro, sistemele de țintă și ghidare fiind produse la Harkov.
Deși ucrainienii aveau doar fizic controlul rachetelor, codurile de declanșare fiind toate în Rusia, a existat chiar și așa temerea unui transfer ilegal al acelor arme către terțe state greu de controlat.
În aceeași situație se aflau inclusiv Belarus și Kazahstan, care rămăseseră pe teritoriul propriu cu armament nuclear.
Tinerele state nou apărute nu au fost considerate suficient de credibile în gestionarea silozurilor nucleare, astfel ca s-a convenit dezarmarea acestora.
Protocolul de la Lisabona, semnat la 23 mai 1992 de către Rusia, Bielorusia, Ucraina și Kazahstan, prevedea faptul că cele patru state își asumă prevederile Tratatului Start I, de reducere a armelor strategice, ce fusese semnat cu un an înainte între S.U.A. si U.R.S.S.
Protocolul a intrat în vigoare la 5 decembrie 1994, în ziua în care a fost semnat și Memorandumul de la Budapesta.
Citiți întregul articol AICI
