400 de ucraineni au trecut vama pe la Giurgiulești

400 de ucraineni au trecut vama pe la Giurgiulești
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Numărul ucrainenilor care ne-au trecut granița în ultimele 24 de ore luate în calcul la raportare a scăzut din nou, însă numărul refugiaților care au solicitat protecție temporară din partea statului român a rămas același. 

În privința intrărilor în țară, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 442 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au venit 118 ucraineni. Astfel, 560 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore monitorizate, cu 56 mai puțini decât în intervalul precedent.

Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 268 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați.

Ucrainenii au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit. Astfel, vineri, 28 octombrie, la blocul M11 erau 108 refugiați. La Baza "Siderurgistul" erau libere toate locurile disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 34 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 117 locuri din 491. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală.

În ultimele 24 de ore luate în calcul, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat 11 permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni. 

Citit 953 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Noiembrie 2022 07:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.