Pe 12 martie, data la care este programată licitația internațională pentru activele Liberty, miile de salariați ai combinatului gălățean ar putea afla dacă vor avea un nou patron. Până atunci, ei speră să afle când își vor primi în sfârșit salariile restante. Așa cum am scris de mai multe ori, licitația din 12 martie are ca preț de pornire suma de 709 milioane de euro, valoarea de piață estimată a combinatului siderurgic gălăţean. Dacă niciunul din investitorii inte ...
Pasionat de chimie, fizică și matematică, Vlad Ștefănuț Radu, absolvent al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a câștigat premii la olimpiadele școlare naționale, atât în liceu cât și în școala generală. Admis la o universitate din Franța, absolvă cu „summa cum laude”, iar în prezent este masterand tot în Franța, ne povestește în exclusivitate despre anii de liceu, despre ce înseamnă să ajungi printre cei mai buni elevi ai țării, dar și des ...
Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locurile de muncă şi infrastructura de care avem nevoie, am discutat cu primarul municipiului, Ionuţ Pucheanu. Vă propunem astăzi prima parte a interviului pe care l-am realizat. - Domnule primar, Galaţiul a pierdut aproximativ 16 milioane de lei - sumă certă la începutul anului! - în urma rectificării bugetare făcute de Guvern. Fondurile guvernamentale și cele europene întârzie pe ...
Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa unor membri ai echipei care l-a realizat, a filmului "Cravata galbenă", dedicat vieţii extraordinare a dirijorului Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai mari muzicieni pe care i-a dat România. În preambulul acestui eveniment, le-am adresat câteva întrebări regizorului Serge Ioan Celebidachi şi producătoarei Adela Vrînceanu Celebidachi, care au răspuns, în exclusivitate pentru citi ...
Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Registratură Internă, Arhivă Proprie Operațională, Primăria municipiului Galați organizează un concurs de recrutare. Potrivit anunțului publicat pe portalul instituției, candidații trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, ramurile d ...

Tu cu cine faci lifting?

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 00:06 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Baba arde și țara se piaptănă* Într-un interviu, care ar putea intra în istorie pe ușa din față a imobilului prezidențial, Nicușor Dan a fost întrebat: "Ce birou ați primit în Palatul Cotroceni, biroul lui Iohannis, Băsescu, Constantinescu sau Băsescu?" Cu bucuria unui contabil care a văzut "Balanța" lui Lucian Pintilie pe simezele Muzeului Lecitinei din Prundul Bârgăului, Nicușor Dan a răspuns: "Mi s-a spus, dar am uitat. E undeva la etajul doi, că văd când omul de la p ...
Remus Borza, președintele EuroInsol (firmă care face parte, alături de CITR, din consorțiul concordatar al combinatului Liberty Galați), ne-a vorbit, printre altele, într-un interviu exclusiv pentru "Viaţa liberă", despre scenariile puse pe masă pentru viitorul combinatului de la Galați, cu unul sau mai mulți investitori români, inclusiv despre cel prin care statul ar putea redeveni acționar la „noul” combinat de la Galați.  - Se intră în șomaj tehnic la Combinat. - Este ...
Publicăm astăzi a doua parte a interviului realizat de Ion Zimbru cu regretatul poet Simon Ajarescu, discuţie consemnată de Ion Avram şi transmisă nouă din partea Cenaclului "Noduri şi Semne".  Ion Zimbru.: Ştim că ai locuit pe strada Morilor. Vorbeşte-ne despre locuirea ta în Strada Limba Română! Simon Ajarescu: Treizeci de ani trăiţi şi existaţi, citiţi şi scrişi pe acea on line municipală din Galaţi, ca „Don Chijotte de pe strada Morilor” – după titlul unei po ...

Noi reguli la acordarea vizelor pentru Statele Unite

Marți, 12 August 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ambasada SUA la Bucureşti atrage atenţia că începând cu data de 2 septembrie 2025, sunt modificări în ceea ce priveşte reînnoirea vizei fără a fi nevoie de interviu, fiind restrânse categoriile de persoane care beneficiază de această facilitate. Cu excepția a câteva cazuri, toţi solicitanţii de vize de non-imigrant, inclusiv copiii cu vârsta sub 14 ani şi persoanele cu vârsta peste 79 de ani, vor avea nevoie, în general, de un interviu în persoană cu un funcţionar cons ...
Podcastul SPOT ON la „Viața liberă” i-a avut ca invitați pe reprezentanții a patru dintre cele mai cunoscute firme de construcții din Galați. Discuția s-a purtat în contextul în care, după ce au pierdut înainte de termenul acordat inițial facilitățile prevăzute prin PNRR, constructorii se confruntă acum cu posibilitatea ca lucrări finanțate prin Programul Anghel Saligny, dar și pe fonduri europene, să fie sistate, parțial sau total, din lipsa banilor. Au răspuns invita ...
Pagina 1 din 11